Cotidianul german "Bild", cel mai vândut ziar din Germania, a reuşit să câştige la CEDO un conflict juridic mai vechi cu statul german, acuzat că a încălcat libertatea de exprimare şi l-a protejat pe fostul cancelar Gerhard Schroeder.
Germania a fost condamnată ieri de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), pentru că a acţionat în justiţie cotidianul Bild, după ce acesta a pus sub semnul întrebării circumstanţele numirii fostului cancelar Gerhard Schroeder în fruntea unui consorţiu germano-rus în domeniul gazelor, în 2005, relatează AFP.
Curtea de la Strasbourg a estimat că ziarul nu a încălcat limitele libertăţii sale jurnalistice şi a condamnat prin urmare Germania pentru încălcarea libertăţii de exprimare, prin faptul că a acuzat Bild de defăimare.
Gerhard Schroeder, cancelar între 1998 şi 2005, a pierdut alegerile anticipate pe care le-a provocat el însuşi în 2005, iar la scurt timp a fost numit în fruntea consorţiului de gaze germano-rus NEGP, operatorul Nord Stream, gazoductul care leagă Rusia de Europa via Marea Baltică.
Acţiunea împotriva Bild a fost iniţiată după ce cotidianul l-a citat pe un responsabil al formaţiunii liberale germane FDP, Carl Ludwig Thiele, care s-a întrebat public dacă Schroeder nu a provocat în mod deliberat alegeri anticipate, pentru că viza postul lucrativ din fruntea NEGP.
Schroeder a obţinut interzicerea de către justiţia germană a republicării fragmentului din articolului din Bild în care erau redate afirmaţiile lui Thiele.
Or, potrivit CEDO, "a fost vorba de chestiuni de interes general", iar fostul cancelar ar fi trebuit să "dea dovadă de mai multă toleranţă decât o persoană particular".
Justiţia germană nu a reuşit să demonstreze că "a existat o necesitate socială imperioasă de a plasa protejarea reputaţiei fostului cancelar federal deasupra dreptului presei la libertatea de exprimare", a conchis instanţa.
Cele două părţi dispun de trei luni pentru a cere o eventuală reexaminare a cazului de către instanţa supremă a CEDO, Marea Cameră.