Germania doreşte un parteneriat în domeniul energetic cu România

Germania şi-a elaborat şi a început deja aplicarea a ceea ce numeşte "Energiewende", un Plan naţional de tranziţie energetică, complex şi ambiţios, cu termen anul 2050 şi cu două componente esenţiale: pondere majoritară în consum a surselor regenerabile de energie şi eficienţă energetică maximală în economia şi societatea germane, potrivit lui Jose Schulz, şeful secţiei de politică externă în domeniul energiei din Ministerul german al Afacerilor Externe, prezent, ieri, la conferinţa "Germania şi România - parteneri de politici energetice în Europa", organizată de Colegiul "Noua Europă" şi Ambasada Republicii Federale Germania la Bucureşti.

Concomitent, Berlinul nutreşte ambiţia de a translata acest plan la nivelul Uniunii Europene, sens în care, mai pe faţă, mai pe dos, îşi caută parteneri în rândul statelor membre.

România conştientizează că eventuala aplicare în UE a unor măsuri şi mai incisive de stimulare a "energiilor verzi", croite convenabil pentru Germania, ar aduce o nouă povară financiară pe consumatorul autohton (finanţator forţat, prin plata facturii lunare, al dezvoltării producţiei de energie regenerabilă) şi riscă să invalideze atuurile ţării noastre în domeniul energetic, cum sunt circuitul complet de producere a energiei nucleare, rezervele proprii de cărbuni şi zăcămintele de gaze naturale recent confirmate din Marea Neagră, a reieşit din intervenţiile Elenei Popescu, director general în cadrul Ministerului Energiei.

De aici, România pledează pentru temporizarea planurilor de reformă energetică visate de Germania în mintea Uniunii Europene.

Astfel de chestiuni de fond, care frământă energic ambele ţări, au fost precedate de faptul că partea română şi-a pus hotărât amprenta pe coordonatele temporale ale conferinţei.

Secretarul de stat Mihai Adrian Albulescu a întârziat o jumătate de oră, timp în care ambasadorul german la Bucureşti, Werner Hans Lauk, a aşteptat cu calm, întreţinând diplomatic oaspeţii români şi străini. La sosire, chiar înainte de a intra în clădirea Colegiului, oficialul român s-a scuzat faţă de o reprezentantă a Ambasadei coorganizatoare, invocând că s-a dus iniţial, din greşeală, la sediul misiunii diplomatice a Germaniei, deoarece în invitaţia primită pe adresa ministerului nu era specificată adresa la care are loc evenimentul. Dacă era vorba de aceeaşi invitaţie care a fost transmisă presei, trebuie menţionat că aceasta include locul şi intervalul orar al conferinţei.

Puţin mai târziu, a survenit un alt moment definitoriu, încă, pentru stilul de lucru al autorităţilor române, care a demonstrat că, spre deosebire de Germania, România are nevoie urgentă de o reformă a resurselor umane. Secretarul de stat Mihai Adrian Albulescu nu cunoaşte limba engleză, motiv pentru care a rostit câteva fraze introductive şi a pasat microfonul subordonatei sale, directorul general Elena Popescu. Aceasta din urmă s-a dovedit un interlocutor redutabil pentru invitatul german, căruia i-a servit, ca într-o partidă de tenis, argumente clare şi bazate pe expertiză, şi exprimate în limba engleză, pentru care ambiţiile "verzi" ale Germaniei coincid numai parţial cu interesele economice şi geostrategice ale României.

În expunerea sa, Jose Schulz a menţionat că, de fapt, autorităţile germane au demarat "Energiewende" cu decenii în urmă, mai precis din ultima parte a anilor "70, ulterior realizând o tranziţie graduală spre producţia de energie regenerabilă.

Când a luat cuvântul, Elena Popescu a susţinut că şi România are dreptul la o perioadă de tranziţie, cum a avut Germania, şi că proiecţia de dezvoltare a sectorului energetic trebuie particularizată pe resursele naturale pe care le are fiecare ţară. Invitatul german a relatat că legislaţia din ţara sa privilegiază fiscal producţia de energie din surse regenerabile, prima lege în acest sens fiind adoptată, la nivel federal, în anul 1991.

Reprezentanta română a apreciat că investiţiile masive făcute anterior în acest sens îi permit Germaniei să aibă acum obiective ambiţioase, însă România şi alte state din Estul Europei au încă un decalaj de recuperat.

Jose Schulz a prezentat şi un studiu german, conform căruia potenţialul României de producţie a energiei solare este net superior celui al Germaniei. Pur şi simplu, în ţara noastră este mai mult soare, din punct de vedere geografic şi calendaristic, mai multe radiaţii solare ajung la sol şi pot fi captate. Propunerea din subsidiar a fost cea a unui parteneriat germano-român, care să conducă la valorificarea acestui potenţial.

Ce nu a spus invitatul german este că, după ce producătorii de panouri fotovoltaice din ţara sa au fost falimentaţi de invazia produselor similare fabricate în China, Berlinul şi Beijingul au bătut palma pe un parteneriat solid, care a împăcat varza germană şi lacoma capră chineză: a pus la un loc tehnologia superioară a nemţilor şi mâna de lucru ieftină a chinezilor. Pe bună dreptate, replica dată de reprezentanta ministerului român a fost că propunerea unui parteneriat germano-român este foarte bine-venită, mai ales dacă va presupune un transfer al tehnologiei germane de fabricare a panourilor fotovoltaice şi crearea de locuri de muncă în România.

Pe baza datelor statistice cu care a venit, Jose Schulz a lăudat România pentru dezvoltarea spectaculoasă a producţiei de energie eoliană şi pentru creşterea eficienţei energetice. Elena Popescu i-a corectat uşor perspectiva, amintind că plusul de eficienţă energetică a venit ca urmare a dispariţiei unei mari părţi din industria ţării noastre. În completare, oficialul autohton a punctat faptul că trebuie ţinut cont şi de componenta de securitate a problematicii energetice, exprimând o idee esenţială: "Germania nu are vecinii României!".

În final, întrebările adresate din sală invitatului german au vizat clarificarea poziţiei ţării sale cu privire la proiectul North Stream 2, în privinţa căruia conaţionalul său, Sigmar Gabriel, vicecancelar şi ministru federal al Economiei şi Energiei a declarat miercuri seară, când se afla în vizită la Moscova, că "proiectul trebuie ferit de interferenţe politice", iar dorinţa sa este ca acesta "să fie rezolvat integral de Germania". Contrar acestor declaraţii, Jose Schulz a susţinut că North Stream 2 este un proiect total privat, în care statul german nu are nicio acţiune şi nu a investit nimic, iar companiile respective răspund doar în faţa acţionarilor pe care îi are fiecare. A precizat că, oricum, statul german consideră gazele naturale ca făcând parte din categoria "resurselor vechi", prin urmare nu există un interes pentru investiţii publice în acest sens.

În concluzie, conferinţa a prilejuit afirmarea, nu chiar explicită, a dorinţei germane pentru un parteneriat bilateral în domeniul energetic - în particular fiind vizată valorificarea potenţialului deosebit al României de a produce energie solară - cu posibilitatea translatării acestuia la nivel european. Partea română şi-a expus, la propriu şi la figurat, lacunele şi decalajele pentru care ezită să dea curs propunerii, dar şi-a arătat şi disponibilitatea pentru eventuale negocieri, care să ia în calcul interesele fiecărui stat. Greu de găsit o convergenţă, câtă vreme la Berlin se vrea o Europă croită pe calapod german, atât în problema refugiaţilor, cât şi în sectorul energetic.