GHEORGHE PIPEREA: "Efectul de bumerang al Legii dării în plată - doar la clienţii abuzivi"

Efectul de bumerang al Legii dării în plată se va manifesta doar la clienţii abuzivi şi de rea credinţă, consideră avocatul Gheorghe Piperea. Specialis­tul, care a redactat legea, a scris ieri, pe pagina sa de Facebook: "În intenţia de punere în valoare a levierului oferit de Legea DIP, foarte mulţi consumatori s-au temut să apeleze la notificarea de dare în plată, pe motiv că notificarea s-ar putea întoarce, ca un bumerang, împotriva lor, întrucât admiterea contestaţiei băncii ar duce la repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu reluarea retroactivă a plăţii de dobânzi şi, în plus, cu adăugarea de penalităţi. Dar acest efect nu se poate întâmpla decât împotriva celor de rea credinţă şi abuzivi. O spune clar CCR, în decizia nr. 701/2017".

Avocatul lucrează la redactarea unei cărţi pe subiect, care va conţine următoarele: "Suspendarea de drept are un caracter temporar, dar, dacă se respinge contestaţia creditorului, înseamnă că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale notificării de dare în plată, inclusiv condiţia privind impreviziunea, motiv pentru care obligaţiile debitorului născute din contractul de credit încetează, dacă părţile nu convin altfel. Aşadar, neexecutarea contractului devine, retroactiv, justificată. Dacă, însă, se admite contestaţia creditorului, vor fi reluate plăţile, fără efecte retroactive. Ratele vor fi decalate corespunzător (prin decalarea graficului de rambursare), fără ca vreo dobândă sau penalitate să poată fi calculate pe perioada sus­pendării. Soluţia este determinată de calificarea suspendării ca măsură de protecţie a consumatorului, care nu poa­te să producă subiectului protecţiei juridice o situaţie mai grea decât aceea pe care ar fi avut-o în lipsa măsurii de protecţie. S-ar putea pune problema des­fiinţării retroactive a efectului suspensiv numai în situaţia în care s-ar constata de către instanţă abuzul de drept al debitorului. Prin decizia nr. 701/2017, Curtea Constituţională a reţinut că, «în condiţiile în care instanţa judecătoreas­că admite contestaţia formulată de profesionist, prestaţiile băneşti datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligaţiei, în acest caz, având dreptul şi la repararea prejudiciului, în măsura în care instanţa judecătorească a constatat reaua-credinţă a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 77/2016». Aşadar, doar în situaţia în care debitorul săvârşeşte un abuz de drept prin notificarea de dare în plată, abuz constatat de instanţa de judecată, s-ar putea considera că suspendarea are un efect de bumerang. Până la această constatare, efectul suspensiv este şi rămâne o măsură de protecţie, instituită de legiuitor în favoarea consumatorului şi nu poate fi folosită împotriva acestuia".

Amintim că, în ceea ce priveşte Legea dării în plată, Curtea Constituţională a stabilit că debitorii trebuie să meargă în judecată, unde judecătorii vor stabili dacă a avut loc impreviziunea.

Referitor la acest aspect, Gheorghe Piperea scrie, în cartea sa: "În practică, incidenţa impreviziunii a fost apreciată excesiv de restrictiv de către instanţele de judecată.

Consumatorii au motivat ruperea echilibrului contractual pe considerente precum hiper-valorizarea cursului valutei de indexare a creditului în raport cu moneda naţională, dublată de scăderea veniturilor, fie ca urmare a unor măsuri administrative ale angajatorului, fie ca urmare a unori probleme medicale. În schimb, instanţele consideră că valorizarea excesivă şi notorie a monedei de indexare a creditului reprezintă un risc inerent unui contract în valută, iar dificultatea de plată determinată de motive medicale nu face dovadă lipsei culpei debitorului (element care nu are niciun rol în ecuaţia dării în plata). Unele «soluţii» ale instanţelor sunt de-a dreptul cinice şi contrare rolului constituţional al tribunalelor, acela de a face dreptate. Instanţele refuză să vadă impreviziunea în situtatii dramatice, de boli cronice, care nu numai că majorează cheltuielile lunare ale debitorului, dar îi şi reduc capacitatea de concentrare şi efort, reorientate către îngrijirea şi medicaţia bolnavului cronic".

Printre altele, avocatul povesteşte că, într-o speţă, consumatorul a invocat nu numai valorizarea excesivă a monedei de indexare a creditului, ci şi scăderea veniturilor familiale, ca urmare a apariţiei unor cheltuieli cu un minor diagnosticat cu tulburare de spectru autist, pentru al cărui tratament consumatorul plăteşte lunar suma de 6.200 lei. Conform domnului Piperea, în ce priveşte impreviziunea, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a reţinut, prin sentinţa civilă nr. 3645/15.05.2018 că: "Fluctuaţia de curs valutar nu poate reprezenta, în sine, un risc supraadăugat, nefiind o împrejurare ce nu putea fi în mod rezonabil prevăzută de către pârâţi la momentul contractării creditului, dată fiind şi perioada îndelungată prevăzută în contract pentru restituirea sumelor împrumutate. Venirea pe lume a unui copil cu grave probleme de sănătate, pentru susţinerea căruia sunt necesare cheltuieli suplimentare, constituie un astfel de eveniment. Nu este [însă] suficient să se constate existenţa unui atare eveniment, fiind, de asemenea, necesar să se dovedească faptul că executarea obligaţiei a devenit excesiv de oneroasă pentru debitori urmare a acestui eveniment. (...) Scăzând suma reprezentând cheltuieli lunare din totalul veniturilor obţinute lunar de către pârâţi, reţinem un rest de aproximativ 1.870 lei. Având în vedere această situaţie, instanţa nu poate reţine caracterul excesiv de oneros al obligaţiei contractuale pe care debitorii o au faţă de reclamantă, starea financiară a debitorilor, astfel cum a rezultat din analiza materialului probatoriu existent la dosar, permiţându-le să suporte rata lunară datorată creditoarei". În aceste condiţii, în opinia instanţei, deşi familia consumatorului are de suportat lunar cheltuieli împovărătoare cu tratamentul minorei, diferenţa de venit le permite şi suportarea ratei, subliniază avocatul Piperea, menţionând: "Nu contează, în acest caz, dacă consumatorul poate supravieţui sau nu în acest lanţ al datoriei controlat de creditor. În accepţiunea instanţei, în lipsa ruinei totale, consumatorul nu se poate liberă de un contract dezechilibrat.

În orice caz, în cvasitotalitatea pricinilor analizate, se observă o inadmisibilă inversare a sarcinii probei. În litigiile consumatorilor cu comercianţii, sarcina probei în privinţa dezechilibrului contractual este inversată, întrucât legea şi jurisprudenţa CJUE instituie o prezumţie de dezechilibru în favoarea consumatorului. De vreme ce o astfel de prezumţie este acceptată în jurisprudenţa CJUE, înseamnă că instanţa nu are dreptul să îl oblige pe consumator să probeze impreviziunea, adică motivaţia exterioară a dezechilibrului contractual (riscul supra-adăugat al contractului, în sensul deciziei nr.623/2016 a CCR), ci obligaţia de a-i impune comerciantului sarcina probei că debitorul poate plăti ratele, chiar şi în prezenţa situaţiei de impreviziune".