GHEORGHE PIPEREA: "Unele bănci îşi şantajează clienţii"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 12 mai 2014

"Unele bănci îşi şantajează clienţii"

"Acestea interzic consumatorilor să-şi angajeze anumiţi avocaţi"

"Libertatea economică a celui puternic eşuează în terorism contractual"

Există bănci pe piaţa noastră care-şi şantajează clienţii impunându-le să nu colaboreze cu anumiţi avocaţi, potrivit profesorului universitar Gheorghe Piperea, doctor în drept.

Domnia sa ne-a declarat: "Sunt bănci în piaţă care spun clientului următorul lucru: < Dacă vrei să nu ai un coşmar timp de 20 de ani (n.r. durata creditului pentru care cele două părţi au o relaţie contractuală) cu mine ca bancă, şi eu sunt puternică, atunci nu vii cu X avocat să te asiste, nu lucrezi cu el >".

Gheorghe Piperea a spus, în cadrul celei de-a zecea ediţii a Conferinţei "Dreptul Afacerilor", că există foarte multe contracte încheiate pe 25-30 de ani în care sunt introduse clauze atât de dure încât se vorbeşte despre un tip special de şantaj, incriminat de lege. Avocatul Piperea a făcut referire, în special, la restructurările din sistemul bancar, subliniind: "În realitatea acestor ani, libertatea economică a celui puternic eşuează în terorism contractual. Când există o persoană care domină şi una care se lasă dominată avem de-a face cu violenţă economică. (...) Putem vorbi şi despre un tip special de şantaj, mai soft, cum ar fi acordarea posibilităţii clientului de a nu-şi plăti creditul timp de doi ani, însă, după aceea, toate clauzele abuzive vor fi cimentate, dobânda va fi majorată, penalităţile vor fi foarte mari, garanţiile - crescute etc.".

Contractele despre care vorbeşte domnul Piperea sunt încheiate, în general, pe termen lung şi prevăd clauze penale excesive faţă de potenţialul prejudiciu pe care partea puternică l-ar putea avea în urma executării contractului.

"Deşi, teoretic, contractul înseamnă libertate, reprezentând un acord de voinţă liberă între două părţi, în prezent, există o mulţime de contracte în care intervine terorismul contractual, partea slabă depinzând de partea puternică.

Voinţa fie nu există, fie este alterată de motivaţie sau de imperativul psihologic de a încheia contracte.

Există contracte care nu sunt semnate chiar aşa de liber, partea slabă semnează pentru că nu are altă soluţie. De exemplu, pentru a primi utilităţi şi a trăi la nivelul secolului XXI, trebuie să semnezi un contract şi nu se pune problema de negociere".

Potrivit profesorului Piperea, până în anul 2011, exista posibilitatea să fie redusă această clauză penală, dar numai în cazurile în care era executată o parte din prestaţie. Acum, potrivit noilor reglementări din domeniul penal, dacă o clauză penală este excesivă, "ea poate fi redusă şi punct".

"Situaţia în care o parte dintr-un contract este slabă şi vulnerabilă din punct de vedere economic, fiind supusă unei părţi puternice dominante, iar condiţiile economice juridice sunt disproporţionat de mari pentru partea vulnerabilă, este una penală, fiind incriminată de Codul Penal şi pedepsindu-se destul de serios. Aici pot intra, de exemplu, societatea de leasing, banca, ce pot impune condiţii absolut ruinătoare unui consumator care nu are de ales în momentul în care semnează un contract. Problema poate fi pusă în cazul restructurării creditelor, spre exemplu, şi chiar în cazul contractelor de muncă".

Pentru aceste situaţii, corecţiile sunt atât de natură civilă - clauza respectivă putând fi eliminată din contract, care poate fi reechilibrat -, cât şi de natură penală - pedeapsa fiind închisoarea -, după cum ne-a explicat domnul Piperea.

Justiţia europeană recomandă judecătorilor să intervină în contractele comerciale şi să le echilibreze, a mai menţionat avocatul Piperea, subliniind: "Sistemul pe care-l pune în practică CJUE (n.r. Curtea Europeană de Justiţie), chiar prin decizia luată pe 30 aprilie în cazul Kaslei contra OTP Ungaria, este un sistem care înlocuieşte echilibrul formal cu echilibrul real. Dacă înainte nu se putea acest lucru, acum judecătorilor li se permite să intervină în contracte şi să restabilească echilibrul, putând chiar elimina din contract clauzele abuzive. Mai mult decât atât, judecătorului îi este permis să înlăture de la aplicare chiar şi un act administrativ".

Potrivit domniei sale, dezechilibrele din contractele comerciale sunt de natură juridică, economică sau tehnică, doar formal existând un echilibru în cadrul acestora.

Cazanciuc: Justiţia are datoria să sprijine economia

Justiţia are datoria să sprijine economia, potrivit ministrului de resort Robert Cazanciuc, prezent, vineri, la conferinţa pe teme de drept al afacerilor.

Domnia sa a subliniat: "Justiţia are o datorie faţă de economie. Are datoria de a sprijini economia prin instanţe specializate, prin termene rezonabile, prin soluţii predictibile, aşa cum şi Guvernul are datoria de a elabora şi menţine cadrul normativ coerent şi predictibil. Fără o economie susţinută în acest fel este foarte dificil să avem resurse pentru sănătate, educaţie şi, de ce nu, şi pentru justiţie. Noile coduri civile au fost elaborate în mare parte datorită semnalelor venite din viaţa reală că e nevoie de altceva".

Ministrul Justiţiei a menţionat că, în prezent, se află în desfăşurare procedura de achiziţie a unui sediu pentru viitorul Tribunal Comercial şi că speră ca de la 1 septembrie acesta să poată fi funcţional şi să vină cu proceduri care să permită o soluţionare în cât mai scurt timp a cauzelor din domeniu.

"Avem un interes comun: de a dezvolta România. Această dezvoltare a ţării nu poate fi făcută decât prin dialog între mediul de afaceri împreună cu administraţia. Din păcate, am avut în ultimii ani unele conflicte între administraţie şi mediul de afaceri, spunând, poate, uneori cu uşurinţă, că administraţia este cea care îngreunează, împovărează dezvoltarea societăţii. Am făcut o oarecare reformă şi ne-am dat seama că în momentul de faţă nu avem întotdeauna cei mai buni funcţionari, pentru că cei buni au plecat, care să înţeleagă nevoile reale ale mediului de afaceri şi să fie în stare, în acest fel, să dea un răspuns corespunzător".

Gheorghe Piperea a menţionat că dreptul afacerilor a fost supus unui proces de mare anvergură şi de reinventare, iar impactul a fost "efectiv covârşitor".

Denis Mazeaud, profesor universitar doctor în cadrul Universităţii Paris II, "Pantheon-Assas", care a vorbit despre reforma dreptului contractelor în Franţa, a adus laude la adresa codului nostru civil, în contextul în care Codul civil din Franţa este vechi din 1804.

Domnia sa a apreciat faptul că noi am integrat într-un singur cod civil dezvoltarea economică şi juridică, ceea ce în Franţa nu se întâmplă. Subliniind că se preconizează o reformă a codificărilor şi în Franţa, profesorul Mazeaud a menţionat că, la noi, codul civil este modern, pragmatic, realist, având la bază cele trei principii - securitate, libertate şi eficienţă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Distrugerea economico-financiara a romanului deci si a Romaniei, aceasta metastaza a lacomiei paranoide, provine din ignoranta conducatorilor tarii si a BNR-ului care nu au avertizat, clar si precis, populatia asupra metodelor abuzive ale bancilor. Nici o institutie a Statului Roman nu a oprit gravele abuzuri ale bancilor comise impotriva clientilor bancari din Romania. Toate institutile Statului Roman trebuie sa conceapa si sa aplice legi prin care jaful si talharirea clientilor bancari din Romania sa fie, neconditionat, oprite, o data pentru todeauna.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb