Global Finance investeşte în EuroIns Insurance Group

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 1 iulie 2008

Global Finance, prin intermediul fondului său South Eastern Europe Fund, a fost de acord să finanţeze EuroIns Insurance Group (EIG) cu 26 de milioane de Euro în schimbul unei participaţii minoritare semnificative.

Grupul EuroIns Insurance, unul dintre liderii pieţei bulgare de asigurări generale, s-a extins în România şi FYROM. Pe piaţa românească, EuroIns a achiziţionat anul trecut compania de asigurări Asitrans, una dintre primele 10 companii din domeniul asigurărilor generale. Grupul are în prezent 300 de sucursale şi 700 000 de clienţi în regiune şi prognozează pentru anul 2008 o consolidare a volumului primelor brute subscrise la 95 de milioane de Euro, reprezentând o creştere cu mai mult de 40% faţă de anul 2007.

În concordanţă cu strategia sa de a susţine transformarea companiilor din lideri naţionali în jucători puternici la nivel regional, Global Finance va finanţa creşterea organică a EIG precum şi viitoarele achiziţii pe care compania le va face în regiune pe pieţe precum Rusia, Ucraina şi Serbia.

EIG este o subsidiară deţinută integral de EuroHold, al doilea holding ca mărime listat la Bursa de Valori din Bulgaria. EuroHold operează pe piaţa de leasing, asset management şi în sectorul auto.

Global Finance, unul dintre liderii pieţei de private equity, operează un capital de 850 de milioane de Euro colectat de la investitori de marcă naţionali şi internaţionali. De la înfiinţarea sa, Global Finance a creat 8 fonduri şi a făcut plasamente în mai mult de 60 de companii, în principal în Grecia, Bulgaria şi România. Consultanţii financiari ai acestei tranzacţii au fost EFG Telesis Finance şi EFG Securities Bulgaria.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb