Goana după umbre

Campania prezidenţialelor 2019 este una remarcabilă, în multe privinţe. Nu în ultimul rînd, pentru că cel mai important eveniment al ei, pentru turul doi, este unul care lipseşte: întîlnirea-confruntare, desigur televizată, dintre cei doi candidaţi rămaţi în cursă, Iohannis-Dăncilă. Nu aici este surpriza. Viaţa se poate organiza în jurul unei absenţe şi în relaţie esenţială cu ea. De la lumea numerelor, a galaxiilor şi pînă la cea a societăţilor, ideilor şi artei. Cine nu crede poate fi convins, cu folos, de "Tratatul despre nimic" al lui J. Barrow ori poate revizita (sic!) lumile imaginare ale lui Bechett, "Aşteptîndu-l pe Godot" sau Sorescu, "A treia ţeapă", ca să luăm doar două exemple. Mă rog, începînd cu miturile esenţiale ale omenirii, şi continuînd cu reperele definitorii ale culturii literare, Iliada lui Homer, Eneida lui Virgiliu, dramele lui Shakespeare, textele existenţialiste ale secolului XX, parte importantă din cultura lumii explorează neobosit faţete ale temei "absenţei" ca principiu organizator al vieţii şi dramelor omeneşti, din cele mai neobişnuite unghiuri şi perspective. Faptul că "se poate" şi în politică, domeniu bîntuit excesiv de obsesia prezenţei, poate părea insolit. Mai ales cînd ni se întîmplă nouă... într-un stat tînăr, constituţional... abia ieşit din... etc.

Surpriza nu vine nici din modul în care a fost construită această absenţă. Pentru Dăncilă este o absenţă impusă din afară. Pe care o distilează interior în cheia frustrării şi o instrumentalizează electoral într-un discurs menit să îl culpabilizeze pe competitorul ei, responsabil de generarea absenţei, să îl "degradeze" în raport cu un set de valori general acceptate, nu doar ale lumii politice, ci şi ale vieţii sociale, de zi cu zi. Iohannis nu respectă regulile elementare ale democraţiei, nu respectă electoratul care reclamă lămurirea poziţiilor şi a opţiunilor politice aflate în competiţie, deci necesitatea întîlnirii-confruntării directe, este arogant, inuman chiar, în măsura în care nu înţelege ori refuză iraţional rostul comunicării directe ca formă firească de interacţiune socială, fie ea şi între competitori. De cealaltă parte, pentru candidatul preşedinte Iohannis absenţa pe care o creează este esenţială şi definitorie prin valenţele ei. Este reperul unei diferenţe esenţiale, nu doar de program, ci în primul rînd de atitudine şi finalităţi politice. În timp ce Dăncilă-psd reprezintă "răul întruchipat", el Preşedintele-candidat reprezintă "binele" care luptă pentru eradicarea răului. Lucrurile sunt clare ca lumina zilei şi nici un fel de dezbatere nu le poate, nu are cum să le facă mai clare de atît. Iar, cine nu vede deja, se autoelimină singur din ecuaţie: ori este duşman, ori orb dincolo de orice posibilitate a vindecării.

Absenţa creată de Iohannis este menită să marcheze clar nu doar teritorii politice, ci şi date esenţiale de status. Nu atît şi nici în primul rînd diferenţa dintre "deţinătorul puterilor prezidenţiale" şi un simplu "veleitar", ci diferenţa calitativă în raport cu electoratul de la care solitică mandatul. Din perspectiva lui Iohannis, această diferenţă este clară, nu doar marcată, ci radicală. Nu cifrele şi diferenţele procentuale ale sondajelor de opinie contează aici, ci datele referendumului pe care Iohannis le consideră adevărata măsură a susţinerii de care se bucură. O întîlnire-confruntare directă nu ar face altceva decît să marcheze o concesie pe care adversarul său competitor nici măcar nu o merită. Nu s-a străduit să o merite. Dăncilă nu este demnă de un asemnea cadou. În al treilea rînd, absenţa creată de Iohannis joacă rolul unui zid de apărare. Oricine ştie că el nu este un politician discursiv. Nu îi lipsesc doar instrumentele cultural-lingvistice şi arta conducerii dezbaterii cît, mai ales, plăcerea ei. În cele mai multe cazuri, dacă nu cumva în toa-te, dezbaterea îi pare doar o pierdere inutilă de timp. Soluţia problemei este deja cunoscută şi se află în posesia lui. La ce bun să mai consumi oxigenul cu atîta vorbărie? În sfîrşit, dacă este vorba despre apărare, mai general, de "arta războiului" nici un comandant înţelept nu îşi expune punctele vulnerabile într-o confruntare directă, cînd poate cîştiga o victorie răsunătoare evitînd-o. Cine nu l-a citit pe Sun Tzu, mai are timp pînă la turul doi.

Surpriza acestei lipse în dinamica politică a alegerilor noastre prezidenţiale vine, aşadar, din altă parte. Din constatarea că umbra creată de o lipsă, zgomotul mediatic din jurul ei, au reuşit să ascundă aproape cu desăvîrşire cealaltă lipsă, celălalt gol, cu adevărat esenţial, imens: lipsa alegătorului, a societăţii şi a problemelor care scufundă societatea României, în aşteptarea soluţiilor pe care politicienii nu mai au timp şi nici nu se mai sinchisesc prea tare să le găsească, să le pună în aplicare. Pentru prima dată, din 1990 încoace, oamenii politici ne spun răspicat şi fără nici un fel de perdea că politica este cu şi despre ei, nu despre noi şi problemele noastre. Nu vă place? Puţin ne pasă! Oricum, nu aveţi încotro. Din acest moment, pentru noi, cei cu votul în mînă, politica a devenit doar o goană după umbre. Chiar dacă ne intersectează viaţa, ne-o răscolesc, ne-o aşează şi reaşează în toate felurile, nu vom putea niciodată atinge, veni în contact direct cu substanţa care generează aceste umbre. Ea nu mai este parte din realitatea noastră decît sub forma unei palide şi înşelătoa-re proiecţii pe zidul peşterii în care ne-am închis.