GoTech World, eveniment de IT & Digital din Europa Centrală şi de Est, revine anul acesta în format fizic cu cea de-a XI-a ediţie la Romexpo, Pavilionul B1, pe 3 şi 4 noiembrie, după doi ani de pandemie şi două ediţii online unde au participat peste 30.000 de profesionişti din diverse domenii de business, se arată într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, evenimentul păstrează structura care l-a consacrat şi susţine comunitatea de business şi tech din România să descopere cele mai noi trenduri, produse şi servicii tech româneşti şi internaţionale aplicabile în afaceri, şi le facilitează membrilor acesteia accesul la networking de calitate.
În acest sens, GoTech Wold cuprinde o zonă expoziţională amplă ce reuneşte cele mai importante companii IT, dezvoltatori web şi agenţii de comunicare online şi cele 9 scene - Main Stage, Digital Marketing, Retail & E-Commerce, IT Ops, CyberSecurity, Java, DevOps, Smart City şi Business Transformation - unde se vor desfăşura conferinţe, workshop-uri şi panel-uri susţinute de cei mai importanţi inovatori, influenceri şi antreprenori din domeniul tech, recunoscuţi la nivel global.
GoTech World înglobează, pentru cea de-a XI-a ediţie a sa, peste 120 de sesiuni de conţinut, peste 135 de speakeri internaţionali şi locali, peste 130 de expozanţi şi peste 16.000 de participanţi, dintre care mai mult de jumătate din categoria C-level, se mai arată în comunicat.
"Unul dintre obiectivele noastre este ca prin evenimentele pe care le organizăm să educăm comunităţile, să asigurăm accesul facil la informaţia de actualitate, la trenduri, soluţii şi servicii ce contribuie la schimbare, la dezvoltarea unor ecosisteme smart, a unei lumi mai bune, mai sustenabile. Chiar şi în variantă online, GoTech World a fost primul eveniment IT & Digital de mare amploare ce nu numai că a continuat să existe şi în variantă virtuală, dar a abordat în premieră subiecte noi, necesare a fi prezentate şi dezbătute de către mediul de business local şi internaţional", declară Alexandru Măxineanu, Managing Partner Concept Tech Events, Universum Expo.