GRECII AU RESPINS MĂSURILE DE AUSTERITATE / REZULTATE OFICIALE FINALE: 61,31% DINTRE CETĂŢENI AU VOTAT "NU" Şeful asociaţiei bancare din Grecia: "Băncile nu se vor redeschide până miercuri"

Internaţional / 6 iulie 2015

Şeful asociaţiei bancare din Grecia: "Băncile nu se vor redeschide până miercuri"

Actualizare 22:16 Surse: BCE a mărit tăierea asupra activelor greceşti cu 10%

O sursă greacă familiarizată cu situaţia a declarat pentru Reuters că Banca Centrală Europeană a mărit tăierea asupra activelor elene cu aproximativ 10%, însă impactul va fi "minim", transmite The Guardian.

(A.C.)

--------------

Actualizare 22:03 Hollande şi Merkel lasă "deschisă uşa pentru discuţii", însă îi cer Atenei "propuneri serioase"

Preşedintele francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel au afirmat, în această seară, că "uşa va rămâne deschisă pentru discuţii" cu Atena, însă i-au cerut premierului grec Alexis Tsipras "propuneri serioase" pentru a putea găsi o ieşire din actuala criză.

"Uşa rămâne deschisă pentru discuţii. Îi revine guvernului să vină cu propuneri serioase şi credibile", a declarat Hollande în faţa presei, la Palatul Elysee.

"Aşteptăm acum propuneri concrete din partea premierului grec. Este urgent să avem acest tip de propuneri, pentru a putea găsi o ieşire din situaţie, aşa cum se prezintă aceasta astăzi", a confirmat cancelarul federal german în aceeaşi conferinţă de presă.

(A.C.)

--------------

Actualizare 21:29 BCE a anunţat tăieri mai dure pentru băncile elene

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat decizia sa privind sprijinul de urgenţă pentru băncile din Grecia. BCE menţine limita fondurilor de urgenţă ELA la 89 de miliarde de euro însă a "ajustat" tăierile asupra activelor pe care băncile din Grecia le oferă în schimbul fondurilor.

Potrivit The Guardian, probabil aceasta înseamnă că BCE priveşte activele greceşti ca fiind mai riscante şi le evaluează astfel când calculează câtă lichiditate poate oferi băncilor.

Unele bănci s-ar putea califica mai greu pentru asistenţa de urgenţă a lichidităţii, potrivit The Gurdian.

Comunicatul BCE: "Consiliul guvernator al Băncii Centrale Europene a decis astăzi să menţină furnizarea asistenţei de urgenţă a lichidităţilor (ELA) pentru băncile elene la nivelul decis pe 26 iunie 2015, după ce a discutat o propunere din partea Băncii Centrale a Greciei.

ELA poate fi furnizată doar în schimbul unor garanţii suficiente.

Situaţia financiară a Republicii Elene are un impact asupra băncilor greceşti având în vedere că garanţiile folosite la ELA depind într-o mare măsură de activele guvernamentale.

În acest context, Consiliul Guvernator al BCE a decis astăzi să ajusteze tăierile asupra garanţiilor acceptate de către Banca Naţională a Greciei pentru fondurile ELA.

Consiliul Guvernator monitorizează îndeaproape situaţia din pieţele financiare şi posibilele implicări pentru poziţia politicii monetare şi pentru balanţa de riscuri faţă de stabilitatea preţurilor din zona euro. Consiliul Guvernator este determinat să folosească toate instrumentele disponibile în mandatul său".

(A.C.)

---------------

Actualizare 21:07 SUA: Grecia şi creditorii trebuie să ajungă la un compromis ca să evite ieşirea din Euro

Casa Albă a declarat că Grecia şi liderii europeni ar trebui să încerce găsirea unui compromis cu privire la criza datoriei greceşti, care să permită rămânerea ţării în zona euro, potrivit Reuters.

''Referendumul s-a încheiat, dar viziunea noastră rămâne aceeaşi'', a spus purtătorul de cuvânt al administraţiei prezidenţiale a SUA, Josh Earnest, potrivit căruia este în interesul Europei şi al Statelor Unite să fie rezolvată criza financiară din Grecia.

Earnest a mai menţionat că soluţionarea crizei datoriei greceşti - ''o provocare europeană'' - depinde de Atena şi de creditorii săi internaţionali (Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană).

El a adăugat că, pentru ca Grecia să aibă creştere şi stabilitate economică, este nevoie de un pachet de finanţare, dar şi de reforme.

(A.C.)

---------------

Actualizare 20:52 Bursele europene au închis în scădere

Indicele londonez FTSE 100 a scăzut cu 0,76%, până la nivelul de 6,535,68 puncte. Indicele CAC 40 al bursei din Paris a coborât cu 2,01%, ajungând la 4.711,54 puncte iar indicele DAX din Frankfurt s-a depreciat cu 1,52%, până la 10.890,63 puncte. Indicele FTSE MIB al bursei italiene a coborât cu 4,03%, până la 21.600,72 puncte iar indicele IBEX 35 din Madrid s-a depreciat cu 2,22%, până la 10.540,1 puncte.

(A.C.)

--------------

Actualizare 20:06 Ministrul de finanţe britanic: "Riscurile din Grecia faţă de Marea Britanie sunt în creştere"

George Osborne, ministrul de Finanţe britanic, vorbind în Parlamentul din Londra, a avertizat legislativul englez că perspectivele privind un final fericit în Grecia se diminuează, în timp ce riscurile din statul elen faţă de Marea Britanie sunt în creştere, potrivit The Guardian.

Potrivit acestuia, situaţia financiară din Grecia "se va deteriora rapid" dacă nu există semnale privind un acord în discuţiile de mâine.

Osborne a declarat: "Este un moment critic în criza economică elenă. Nimeni nu ar trebui să aibă iluzii. Situaţia riscă să treacă de la rău la mai rău".

Osborne le-a spus parlamentarilor englezi că guvernul Marii Britanii va continua să plătească pensiile de stat pentru expaţii din Grecia "în mod normal", însă avertizează, de asemenea, ca turiştii să aibă la ei destui bani lichizi şi medicamente pentru a le fi suficiente în cadrul şederii.

Departamentul englez pentru Afaceri oferă sfaturi pentru firme care au probleme în a face faţă companiilor din Grecia, a mai adăugat acesta. Totodată, Marea Britanie îşi extinde operaţiunile consulare în Grecia.

(A.C.)

-------------

Actualizare 19:35

Băncile elene nu se vor redeschide mâine dar nici miercuri, a declarat şeful asociaţiei băncilor elene, transmite The Guardian. Limita zilnică pentru retragerile de numerar din bancomate rămâne la 60 de euro, potrivit The Guardian.

(A.C.)

------------

Actualizare 19:26 Oficial: Euclid Tsakalotos este noul ministru de finanţe

Ministrul adjunct grec de externe Euclid Tsakalotos, coordonator al negocierilor cu creditorii Greciei (UE şi FMI), a fost numit în funcţia de ministru de finanţe, după demisia din acest post a lui Yanis Varoufakis, a anunţat Guvernul elen, potrivit The Guardian.

Euclid Tsakalotos urmează să depună jurământul în cadrul unei ceremonii prevăzute în cursul serii de azi. În noua sa calitate, Tsakalotos va participa mâine la reuniunea extraordinară de la Bruxelles a miniştrilor de finanţe din zona euro (Eurogrup).

(A.C.)

--------------

Actualizare 18:28 FMI este gata să ajute Grecia

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat, într-un comunicat remis azi redacţiei, că monitorizează situaţia din Grecia şi este gata să o ajute dacă i se va cere acest lucru.

"FMI a luat notă de referendumul din Grecia. Monitorizăm îndeaproape situaţia şi suntem gata să ajutăm Grecia, dacă ni se va cere acest lucru", a declarat directorul general al FMI, Christine Lagarde, în sursa citată.

(A.C.)

--------------

Actualizare 18:00 Surse: Euclides Tsakalotos, noul ministru de finanţe

Ministrul adjunct grec de externe Euclides Tsakalotos a fost numit în funcţia de ministru de finanţe, după demisia din acest post a lui Yanis Varoufakis, potrivit agenţiilor de presă TASS şi DPA, care citează canalul elen de televiziune Skai.

(A.C.)

-------------

Actualizare 17:27 Liderii politici greci îl sprijină pe Tsipras

Panos Kammenos, şeful partidului de dreapta ANEL, care este în coaliţie cu premierul Alexis Tsipras, liderul partidului de extremă stânga Syriza, le-a spus reporterilor că liderii politici vor publica "un comunicat de presă comun". Comunicarea va fi şi o asigurare în scris că liderii opoziţiei îl sprijină pe Tsipras în negocierile cu creditorii, a declarat Kammenos, adăugând că va conţine şi o referinţă privind scutirea datoriilor.

Stavros Theodorakis, din partea partidului de centru To Potami, confirmă că un comunicat de presă comun va fi scris înaintea summit-ului de urgenţă de mâine a eurozonei.

Însă, potrivit The Guardian, partidul comunist KKE nu va sprijini această declaraţie comună din partea liderilor politici eleni.

Partidul de centru-dreapta din opoziţie, Noua Democraţie, va semna comunicatul comun de presă, care va arăta sprijinul pentru premierul grec în negocierile cu creditorii. ND a fost reprezentat de Vangelis Meimaraki la întâlnirea de astăzi, urmând demisia de azi noapte a liderului Antonis Samaras.

Meimaraki l-a criticat pe Tsipras pentru faptul că a solicitat întâlnirea de azi atât de târziu şi a mai spus că prim-ministrul poartă povara pentru această criză. Însă, în mod crucial, acesta tot a semnat declaraţia comună.

Totodată, partidul de centru-dreapta Pasok a fost de acord să-l sprijine pe Tsipras în negocieri. Fofi Genimata, liderul Pasok l-a criticat pe premier pntru faptul că a cerut sprijin de-abia "în al unsprezecelea ceas".

(A.C.)

------------

Actualizare Bursele din SUA deschid în scădere

Bursele de pe Wall Street, SUA, au deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în scădere, după un week-end prelungit. Dow Jones, S&P 500 şi Nasdaq au deschis toate în scădere cu 0,5%.

Până acum, investitorii din SUA au minimalizat impactul crizei din Grecia şi se pare că aceeaşi stare persistă şi astăzi, potrivit The Guardian.

(A.C.)

---------------

Actualizare 16:58 Europarlamentar german: "Rezultatul referendumului va împinge curentul naţionalist în Europa"

Europarlamentarul german Manfred Weber, care prezidează şi Grupul Partidului Popular European în Parlamentul de la Bruxelles, a scris, pe Twitter, că Alexis Tsipras trebuie să vină cu propuneri serioase la masa negocierilor în reuniunea de mâine din capitala Belgiei pentru a aborda criza creată de referendumul de ieri.

Weber a mai transmis că victoria celor care au votat, ieri, "NU" faţă de propunerile creditorilor va împinge un curent naţionalist în Europa.

(A.C.)

-----------

Actualizare 16:44 Winkler: "România ar putea câştiga de pe urma crizei din Grecia"

Deputatul european Iuliu Winkler (membru al UDMR şi al Partidului Popular European) a afirmat, astăzi, la Deva, într-o conferinţă de presă, că, deşi e cinic să priveşti astfel lucrurile, România ar putea câştiga de pe urma crizei din Grecia, existând şanse ca unii dintre investitorii din această ţară să se reorienteze spre ţara noastră, arată un comunicat remis azi redacţiei.

Deputatul european a declarat: "Situaţia provocată de rezultatul referendumului pe fondul crizei din Grecia are urmări asupra leului, dar sunt convins de faptul că acestea sunt temporare. România se bucură de stabilitate, iar cei care au bani în băncile aşa-zis greceşti, de fapt bănci româneşti cu capital grecesc, nu trebuie să-şi facă probleme deoarece depozitele sunt garantate de BNR până la suma de 100.000 de euro. Exportatorii au fost cei care au pierdut, însă, cinic vorbind, pe termen lung, România ar putea să câştige de pe urma crizei greceşti, existând şanse ca unii investitori să se reorienteze spre ţara noastră".

Potrivit lui Winkler, interesul Greciei este să realizeze un acord cu Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană şi FMI, iar interesul comun european este respectarea acestui acord. "Chiar şi în situaţia creată de rezultatul referendumului, eu cred că există soluţii, dar trebuie să existe şi responsabilitate şi voinţă politică de ambele părţi", a spus deputatul european al UDMR. Winkler a precizat că ieşirea Greciei din zona euro nu este o soluţie, într-un astfel de scenariu "marele perdant urmând a fi UE însăşi, dar şi proiectul european, iar în Grecia pierderile vor fi decontate de cetăţeni şi nu de guvernul revoluţionar de la Atena".

Referindu-se la ascensiunea Podemos în Spania, a Frontului Popular în Franţa sau a extremiştilor de dreapta în Austria, Suedia sau Finlanda, Iuliu Winkler a declarat: "Grecia a ajuns în această situaţie din cauza modului populist de a face politică, dar şi pentru că s-au făcut greşeli în Eurogrup şi la nivelul UE. Criza din Grecia poate deveni contagioasă din punct de vedere economic şi financiar, dar este extrem de grav este că ea poate deveni contagioasă din punct de vedere politic". De altfel, Iuliu Winkler a mai declarat că nu crede că guvernul revoluţionar Tsipras nu va avea viaţă lungă.

Deputatul european a mai spus că o altă cauză pentru criza din Grecia rezidă într-o eroare structurală şi anume decizia de a avea un buget comun al UE de doar 1% din PIB-ul cumulat al statelor membre. El a amintit faptul că în anii '70 a existat un plan care prevedea un buget comun de 7% din PIB-ul cumulat al statelor membre, un buget care ar fi conferit o susţinere mai consistentă a zonei euro şi care ar fi putut permite o gestionare mai eficientă a crizei economice şi financiare a UE şi chiar a crizei greceşti.

(A.C.)

--------------

Actualizare 16:13 Varoufakis speră ca Tsakalotos să obţină funcţia de ministru de Finanţe

Ministrul de Finanţe demisionar, Yanis Varoufakis, afirmă că speră ca Euclid Tsakalotos, coordonatorul negocierilor cu creditorii internaţionali, să obţină postul pe care îl lasă liber, potrivit Reuters.

Euclid are un doctorat în economie de la Univeristatea britanică Oxford, urmată de publicări academice. Acesta mai are o reputaţie ca fiind "creierul cel mare" din partidul de extremă stânga Syriza privind elaborarea politicii de economie.

Potrivit unui jurnalist de la publicaţia The Economist, asemenea ministrului de finanţe britanic, George Osborne, Tsakalotos este un alumni al şcolii publice britanice Sfântul Paul.

(A.C.)

--------------

Actualizare 16:14

Grecia va emite un nou decret astăzi prin care va extinde vacanţa bancară pentru cel puţin câteva zile, au declarat patru surse bancare pentru Reuters.

"Vacanţa bancară va fi extinsă până vineri sau luni", a declarat un bancher pentru Reuters.

---

Actualizare 16:12 Grecia va prezenta o nouă propunere de acord

Surse citate de Mega TV transmit că Merkel şi Tsipras au stabilit ca Grecia să prezinte marţi către Eurogrup o propunere cuprinzătoare privind un acord.

---

Actualizare 16:09 Sigmar Gabriel: Un al treilea bailout va include condiţii privind impozitarea

Vice-cancelarul german Sigmar Gabriel a avertizat că un al treilea bailout pentru Grecia va include condiţii privind impozitarea, deoarece vor fi emise în cadrul mecanismului european de stabilitate.

Sigmar Gabriel a explicat că mecanismul are cerinţe mult mai exacte decât Fondul European de Stabilitate Financiară.

Oficialu european s-a declarat, de asemenea, îngrijorat, că alte ţări din zona euro care beneficiază de bail-out vor solicita ajutor, dacă văd că Grecia obţine o scutire.

---

Actualizare 16:08 Ministrul economiei germane: "Grecia este ameninţată de insolvenţă"

Cancelarul adjunct şi ministrul economiei germane, Sigmar Gabriel, a declarat că, acum, Grecia este ameninţată de insolvenţă, potrivit Reuters, adăugând că dacă ţara vrea să rămână în zona euro trebuie să prezinte propuneri care sunt mai profunde faţă de ceea ce a oferit înainte.

(A.C.)

--------------

Actualizare 15:53 Tsipras şi Putin au discutat despre dezvoltarea cooperării bilaterale

Premierul grec Alexis Tsipras şi preşedintele rus Vladimir Putin au discutat telefonic despre anumite probleme legate de dezvoltarea cooperării bilaterale dintre cele două ţări, potrivit unui comunicat de presă al Kremlinului.

Acesta arată că apelul a fost realizat la iniţiativa Greciei, contrar informaţiilor transmise anterior de presă, iar Putin şi Tsipras au mai discutat şi despre rezultatele referendumului grec privind condiţiilor creditorilor internaţionali.

Comunicatul mai arată că preşedintele rus şi-a exprimat suportul pentru cetăţenii greci în depăşirea dificultăţilor actuale ale ţării.

---

Actualizare 15:45 Merkel: Referendumul grec nu lasă nicio bază pentru negocierea vreunui ajutor

Angela Merkel este de părere că nu există nicio bază pentru negocierea unui nou pachet de salvare a Atenei, în urma respingerii decisive a reformei şi tăierilor bugetare prin referendumul de duminică, a declarat luni un purtător de cuvânt al Guvernului german, relatează DPA în pagina electronică.

"În lumina deciziei pe care a luat-o ieri poporul grec, nu există condiţii, în prezent, în vederea intrării în negocieri cu privire la un nou program de ajutorare", a declarat Steffen Seibert

Merkel consideră plebiscitul drept "o clarificare" a poziţiei elene, a precizat el.

"Uşa negocierilor rămâne deschisă", a mai declarat Seibert, dar a minimizat şansele unui acord rapid cu Atena, insistând asupra faptului că aprobarea unui plan de salvare este un proces de durată.

---

Actualizare 15:40 Rusia speră că Grecia va ajunge la un compromis cu creditorii săi

Rusia speră că Grecia va găsi un "compromis" cu creditorii săi, după victoria "NU"-ului la referendumul de duminică, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de AFP.

"Le dorim partenerilor noştri greci să ajungă cât mai curând posibil la compromisul necesar cu creditorii şi să ia deciziile care vor contribui în cea mai bună manieră la stabilitatea economică şi socială a ţării", a spus Peskov, citat de agenţia oficială TASS.

"Respectăm, evident, voinţa exprimată" la referendumul de duminică din Grecia, "ţară cu care avem relaţii foarte strânse de multă vreme şi un parteneriat foarte strâns", a subliniat el.

Peskov a reafirmat că Grecia, care se află într-o situaţie financiară critică, nu a cerut până în prezent "niciun ajutor" Rusiei.

---

Actualizare 15:05 Reducerea datoriei Greciei nu se află pe agenda Germaniei

Ministerul de finanţe din Germania transmite că nu are în agendă o reducere a datoriei Greciei, iar poziţia ţării este bine cunoscută, scrie Associated Press.

Purtătorul de cuvânt al ministerului a menţionat că nu au existat motive pentru o restructurare a datoriei în condiţiile în care Grecia nu a stabilit încă propuneri noi.

---

Actualizare 14:56 Dijsselbloem: "Reformele sunt necesare şi după referendum"

Reformele în Grecia sunt necesare şi după referendumul desfăşurat duminică, iar miniştrii de finanţe din zona euro (Eurogrup) aşteaptă propuneri în acest sens din partea Atenei înaintea reuniunii lor de marţi, a declarat luni liderul Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, citat de Reuters şi DPA.

''Reuniunea de marţi a Eurogrupului va începe la 13.00 (11.00 GMT); miniştrii aşteaptă noi propuneri din partea autorităţilor greceşti'', a scris Dijsselbloem, ministru de finanţe al Olandei, pe contul său de Twitter.

Potrivit şefului Eurogrupului, rezultatele referendumului din Grecia fac mai dificile negocierile dintre Atena şi creditorii internaţionali (Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană).

''Referendumul nu ne aduce mai aproape de o soluţie imediată. De fapt, atunci când propunerile sunt respinse lucrurile nu pot fi decât mai dificile'', a menţionat Jeroen Dijsselbloem.

În cadrul unei şedinţe a guvernului olandez desfăşurate duminică, el a estimat că menţinerea Greciei în zona euro este ''obiectivul acesteia şi al său personal''.

---

Actualizare 14:49 Premierul ialian afirmă că o soluţie permanentă trebuie găsită

Premierul italian Matteo Renzi a scris, pe Facebook, că Europa trebuie să găsească o soluţie permanentă pentru criza din Grecia.

(A.C.)

--------------

Actualizare 14:42 The Guardian: Tsipras discută cu Merkel

Un jurnalist al publicaţiei The Guardian relatează că premierul grec Alexis Tsipras a ieşit din discuţiile cu alţi lideri de partide pentru a discuta cu Angela Merkel, cancelarul german.

(A.C.)

---------------

Actualizare 14:17 Tsipras va discuta cu Putin

Primul-ministru grec Alexis Tsipras va discuta astăzi telefonic cu preşedintele rus Vladimir Putin, a declarat o sursă guvernamentală elenă, transmite Reuters.

Potrivit publicaţiei, oficialul a menţionat că Putin a solicitat apelul, care va avea loc într-o pauză a discuţiilor de la Atena dintre Tsipras şi partidele politice.

---

Actualizare 14:09 Liderul Partidului Socialist olandez cere demisia lui Dijsselbloem de la şefia Eurogrupului

Liderul Partidului Socialist olandez (de opoziţie), Emile Roemer, a cerut luni demisia ministrului olandez de finanţe, Jeroen Dijsselbloem, din funcţia de preşedinte al Eurogrupului, după ce grecii au respins cu o majoritate de peste 61% propunerile de acord la a căror elaborare a contribuit acesta, transmite Reuters.

Potrivit publicaţiei, Dijsselbloem s-a bucurat până acum de sprijin din partea majorităţii formaţiunilor politice din Olanda pentru abordarea sa fără compromisuri în negocierile cu Grecia.

Într-un interviu acordat luni postului de radio NOS, Emile Roemer a criticat însă politicile susţinute de Dijsselbloem pentru Grecia, calificându-le drept "economie politică proastă" şi "iresponsabilă social".

"Este aproape imposibil ca el să mai ocupe un loc la masa" negocierilor după ce peste 61% dintre greci au respins termenii acordului propus de creditorii internaţionali, a afirmat Roemer.

Notând că ministrul de finanţe elen Yanis Varoufakis şi-a anunţat în cursul dimineţii demisia pentru a înlesni un compromis, Roemer a susţinut că "ar fi bine dacă acelaşi lucru s-ar întâmpla şi de partea europeană".

---

Actualizare 14:00 Spania, dispusă să negocieze al treilea bailout al Greciei

Spania este dispusă să negocieze cu restul ţărilor din zona euro un "al treilea plan de salvare" pentru Grecia, a declarat ministrul de Economie din ţară.

"Grecia are dreptul să solicite pentru al treilea pachet de salvare. Guvernul spaniol este deschis la negocieri", a spus ministrul, într-o conferinţă de presă, adaugând însă că adoptarea reformelor este "inevitabilă".

---

Actualizare 13:55 Convorbire telefonică între preşedintele şi premierul grec şi Hollande

Premierul grec Alexis Tsipras şi preşedintele elen au vorbit la telefon cu preşedintele francez Francois Hollande, într-o pauză a discuţiilor dintre liderii politici de la Atena, a declarat pentru Reuters o sursă prezidenţială.

Principalii reprezentanţi ai guvernului şi şefii partidelor de opoziţie s-au întâlnit de la ora locală 10.00 de reşedinţa preşedintelui Pavlopoulos, la o zi după ce populaţia a respins categoric, prin referendum, cu peste 61% din voturi, propunerile de acord ale creditorilor internaţionali.

La finalul reuniunii ar urma să fie anunţat şi numele succesorului lui Yanis Varoufakis, care a demisionat luni din funcţia de ministru de finanţe.

---

Actualizare 13:46 Marea Britanie solicită o soluţie sustenabilă între Grecia şi creditori

Purtătorul de cuvânt al primului-ministru britanic David Cameron a solicitat Greciei şi partenerilor săi din zona euro să se aşeze la masa negocierilor şi să găsească o soluţie sustenabilă, trasmite Reuters.

Potrivit purtătorului de cuvânt, este în interesul Marii Britanii găsirea unei soluţii, iar ţara susţine o Uniune cu 28 de membri.

---

Actualizare 13:42 Nowotny: "Un acord în două zile este iluzoriu"

Guvernatorul Băncii Centrale din Austria, Ewald Nowotny, a declarat că un nou acord cu Grecia necesită timp, iar aşteptările privind finalizarea acestuia în două zile, cum a sugerat ţara, sunt "iluzorii".

---

Actualizare 13:39 Germania: "Nu sunt întrunite condiţiile pentru negocieri privind un nou ajutor pentru Grecia"

Germania consideră că nu sunt întrunite "condiţiile pentru negocieri privind un nou program de ajutor" pentru Grecia, dată fiind "decizia cetăţenilor greci" de la referendum, a declarat luni purtătorul de cuvânt al cancelarului german Angela Merkel, Steffen Seibert, transmit AFP şi DPA.

Guvernul german "a luat notă de votul "NU" clar exprimat şi respectă acest rezultat. Guvernul federal rămâne deschis la dialog (...), dar, dată fiind decizia de ieri a cetăţenilor greci, nu sunt întrunite condiţiile pentru negocieri privind un nou program de ajutor", a afirmat el, precizând că o continuare a discuţiilor depinde de noile propuneri de reformă din partea Atenei.

"Uşa rămâne deschisă", a subliniat el. "Grecia este membră a zonei euro. Şi depinde doar de Grecia să rămână în zona euro", a adăugat Seibert.

În ce priveşte anunţul ministrului de finanţe grec Yanis Varoufakis de a demisiona, Seibert a insistat că ceea ce contează sunt luările de poziţie, nu persoanele. "Problema o reprezintă mereu luările de poziţii, nu persoanele", a insistat el, adăugând că demisia nu i-a provocat niciun sentiment deosebit cancelarului german Angela Merkel.

Totodată, un purtător de cuvânt al ministrului german de finanţe Wolfgang Schauble a exclus din nou orice restructurare a datoriei Greciei.

---

Actualizare 13:25 Victor Ponta: "România nu seamănă deloc cu Grecia"

Premierul Victor Ponta a respins luni orice paralelă între ţara noastră şi Grecia şi a avertizat că, indiferent de calea aleasă de guvernul de la Atena, "vor fi necesari ani lungi de reforme care implicăa sacrificii şi suferinţe".

Primul ministru a postat un mesaj pe contul său de Facebook, în condiţiile în care se află în Turcia de peste 20 de zile, unde a fost operat la genunchi.

Într-un mesaj cu titlul "Opinia mea despre Grecia", premierul spune despre eleni că "sunt o democraţie funcţională şi asta trebuie respectat şi chiar admirat. Îi detest pe «talibanii» sau «măcelarii sociali» care demonizează un popor doar pentru că uneori îndrăzneşte acel popor să aibă altă parere decât ei".

Potrivit premierului, "Grecia este parte esenţială a Europei. Grecii au nevoie de UE, dar şi UE are nevoie de greci. Soluţia este doar împreună şi doar prin dialog şi respect, nu prin decizii unilaterale".

Victor Ponta consideră că undiferent de calea aleasă de Grecia vor fi necesari ani lungi de reforme care implică sacrificii şi suferinţe. "Când România a fost în criză nimănui nu i-a păsat. Aş vrea de data asta să fim toţi mai solidari", a comentat premierul.

Acesta a adăugat că "România nu seamănă deloc cu Grecia - nici în bune, nici în rele". "Avem o istorie diferită, mentalitate diferită, condiţii naturale, sociale, politice şi economice diferite. Trebuie ca cineva să fie foarte ignorant sau foarte manipulator ca să facă nişte comparaţii forţate acolo unde logica spune că nu poţi compara mere cu pere", mai scrie premierul.

Victor Ponta a menţionat că "independent de situaţia de mai sus, România a trecut cu bine de o criză cumplită (2009-2011), se află în al patrulea an consecutiv de creştere economică sustenabilă (locul 1 în Europa pe ultimul trimestru), şomaj sub media europeană, pace socială şi stabilitate guvernamentală, o Agenţie fiscală în modernizare şi eficientă, sistem bancar puternic şi bine supravegheat de BNR, potenţial economic de creştere şi dezvoltare care se pune în valoare prin ultimele măsuri adoptate (în special Codul Fiscal)".

"Nici situaţia din Grecia, nici cea din Ucraina, nici războiul din Siria sau alte evenimente externe nu pot perturba direcţia noastră pozitivă. Există însă şi un pericol uriaş care poate strica tot, în buna tradiţie a Meşterului nostru naţional Manole: bătălia haotică şi iraţională a unor români contra altor români, foamea oarbă de «ciolan» a celor care au mai fost la putere şi au folosit-o rău sau a celor care au primit deja mult pe degeaba şi vor şi mai mult neavând habar ce să facă cu acea putere!

O să vedem în curând dacă şi de data asta vom strica tot când este bine sau putem să rupem acest blestem naţional", conchide Ponta.

---

Actualizare 13:19 Saxo Bank: Votul din Grecia va mări costurile de finanţare în Europa de Est, inclusiv în România

Costurile de finanţare ale Bulgariei, Croaţiei şi României ar putea creşte considerabil în următoarele săptămâni, după ce grecii au respins austeritatea prin referendum, potrivit unei analize a Saxo Bank potrivit căreia Europa de Est va avea cel mai mult de suferit.

Steen Jakobsen, economist şef al Saxo Bank, avertizează că "tragedia greacă" a început oficial duminică, odată cu votul negativ dat austerităţii.

Printre riscurile generate de acest vot Jakobsen menţionează lipsa de lichidităţi şi incapacitatea autorităţilor elene de a redeschide băncile, care au fost închise toată săptămâna trecută, ca şi bursa de la Atena.

Jakobsen consideră că în urma referendumului scenariul de bază este ieşirea Greciei din zona euro. În opinia sa, există o probabilitate de numai 25% ca Europa să interpreteze situaţia geopolită drept una foarte serioasă şi să extindă ajutorul oferit Greciei în pofida retoricii dure.

"Pieţele de acţiuni vor înregistra un declin de 5%, spred-urile titlurilor cu venituri fixe vor urca, iar Europa de Est va avea cel mai mult de suferit", în următoarele săptămâni, potrivit analizei realizate de Jakobsen.

---

Actualizare 13:12 Oprea: "Situaţia din Grecia ne poate afecta şi pe noi"

Premierul interimar Gabriel Oprea a declarat, luni, că menţinerea situaţiei actuale din Grecia, ar putea afecta şi economia românească, având în vedere că există foarte multe bănci şi active elene în România.

"Cum suntem noi afectaţi în cazul în care s-ar prelungi criza? Avem foarte multe active, avem foarte multe bănci greceşti aici. Ştim bine că ne poate afecta şi pe noi", a declarat premierul interimar, întrebat cum ar trebui să privească românii criza din Grecia.

Oprea a adăugat că situaţia din Grecia trebuie soluţionată în interesul întregii Uniuni Europene.

"Eu cred că cel mai important lucru este ca Grecia, în urma acestui referendum, să continue parcursul pro-european şi, bineînţeles, este important, pentru Grecia, pentru toată Uniunea Europeană, bineînţeles, cu partenerii europeni, să rezolve această criză care afecetază poporul grec", a mai declarat Oprea.

Oprea nu a vrut să comenteze ideea unei şedinţe CSAT cu privire la situaţia din Grecia.

---

Actualizare 12:59 Corlăţean: "Liderii europeni vor căuta o soluţie pentru Grecia, dar reluarea negocierilor e dificilă"

Liderii europeni vor încerca să găsească o soluţie la situaţia Greciei, dar reluarea negocierilor dintre guvernul elen şi creditorii internaţionali va fi dificilă în prezent, după rezultatul referendumului, a declarat luni, senatoruL PSD Titus Corlăţean, fost ministru al Afacerilor Externe.

"Foarte greu de relansat negocierile după un «nu» atât de net împotriva condiţionalităţilor creditorilor europeni. Guvernul grec şi-a făcut propriile calcule, având în spate acest «nu» foarte ferm din partea societăţii greceşti, în ideea de a avea o poziţie la negocieri ceva mai fermă. Problema care se pune este: chiar se vor relansa imediat negocierile, în condiţiile în care ai buget cam un miliard de euro pentru plata de salarii şi de pensii, atunci când ai nevoie luna viitoare de două miliarde de euro, nu mai spun de celelalte cheltuieli?! O situaţie foarte complicată economic şi bugetar. Probabil se va căuta o soluţie, dar reluarea negocierilor acum, la cald, va fi totuşi mai dificilă", a declarat fostul ministru de Externe Titus Corlăţean.

---

Actualizare 12:47 Băncile greceşti pot asigura retrageri de numerar până vineri

Ministrul Economiei din Grecia, George Stathakis, a declarat, pentru un reporter BBC, că băncile greceşti pot asigura retrageri de numerar numai până vineri, în funcţie de ceea ce se întâmplă cu BCE.

Acelaşi reporter transmite că ministrul Antanopolou a declarat că mai sunt disponibile numai 48 de ore pentru a menţine Grecia în zona euro.

---

Actualizare 12:35 Eurogrup aşteaptă noi propuneri de la Grecia

Eurogrup transmite că aşteaptă noi propuneri de la Grecia, în contextul în care mâine va avea o nouă reuniune.

Într-un comunicat, grupul arată că va discuta situaţia ulterioară referendumului ţinut duminică, iar miniştrii aşteaptă noi propuneri din partea autorităţilor greceşti.

---

Actualizare 12:22 Grecia, pe agenda de discuţii a BRICS

Un summit al grupului BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) va avea loc în oraşul rusesc Ufa, în această săptămână, iar Grecia poate fi inclusă pe agenda de discuţii, transmite The Guardian.

Potrivit publicaţiei, nu a fost văzută până acum nicio reacţie a Kremlinului asupra votului din Grecia, dar Rusia urmăreşte "drama" dintre Atena şi Bruxelles cu interes, iar primul-ministru Alexis Tsipras a avut deja două vizite în Moscova în ultimele luni, pentru a sublinia că Grecia caută creditori alternativi.

Publicaţia mai scrie că numeroase idei au fost lansate recent, precum cea că Grecia poate fi inclusă ca membru al BRICS, ceea ce îi va da acces la împrumuturi din partea noii bănci de dezvoltare a grupului.

---

Actualizare 12:15 Dijsselbloem: Reuniune a Eurogrup, înainte de summit

Preşedintele Eurogrup, Jeroen Dijsselbloem, a transmis, pe Twitter, că miniştrii de finanţe se vor reuni, marţi, înainte de summit-ul liderilor din zona euro.

---

Actualizare 12:13 Siegried Mureşan: "Grecia va accepta aceleaşi propuneri ale creditorilor"

Europarlamentarul Siegfried Mureşan, purtător de cuvânt al Partidului Popular European, consideră că premierul grec Alexis Tsipras va primi de la creditori aceleaşi propuneri precum înainte de referendum.

Europarlamentarul transmite, însă, pe Twitter, că de această dată Tsipras va accepta aceste propuneri, spunând "cât de bune şi diferite sunt".

---

Actualizare 12:01 ING: Ne aşteptăm la volatilitate a leului, astăzi

Analiştii ING estimează astăzi o sesiune volatilă în ceea ce priveşte leul, sub presiuni de slăbire cauzate de rezultatul votului contra austeriţăţii din Grecia.

"Am putut vedea o implicare a BNR pentru netezirea euro/leu deasupra valorii de 4,5. Fluxul de ştiri va stabili, probabil direcţia cursului, pieţele fiind în căutare de claritate în ceea ce urmează să se întâmple cu impasul grec", se arată într-o analiză a ING.

---

Actualizare 11:48 Conferinţă telefonică între Juncker, Eurogrup şi BCE

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, va susţine o conferinţă telefonică împreună cu Eurogrup şi Banca Centrală Europeană (BCE) în această dimineaţă.

Potrivit unui comunicat al Comisiei, preşedintele Juncker se va consulta cu liderii celorlalte ţări membre ale zonei euro, precum şi cu şefii instituţiilor Uniunii. Juncker va susţine o conferinţă telefonică în această dimineaţă cu preşedintele euro-summit-ului, preşedintele Eurogrup şi preşedintele BCE, iar marţi se va adresa Parlamentului European, în Strasbourg.

---

Actualizare 11:36 China crede că Grecia va rămâne în zona euro

China consideră că Grecia va rămâne în zona euro, iar regiunea îşi va rezolva problemele curente, a declarat ministrul de externe, luni, după votul negativ la referendumul elen.

---

Actualizare 11:25 Randamentele obigaţiunilor din Marea Britanie, refugiu pentru investitori

Randamentele obligaţiunilor pe 10 ani din Marea Britanie au scăzut luni la cel mai mic nivel de la mijlocul lunii iunie, investitorii văzând în ţară "un fel de refugiu" faţă de volatilitatea de pe pieţe, trasmite The Guardian.

---

Actualizare 11:07 Randamentele obligaţiunilor greceşti cresc puternic

Randamentele obligaţiunilor greceşti cresc cu peste 16%, fiind astfel cu 139 puncte de bază mai sus faţă de ultima şedinţă, însă creşterea s-a mai temperat faţă de această dimineaţă, scrie The Guardian.

---

Actualizare 10:58 Coordonatorul negocierilor cu creditorii internaţionali, favoritul pentru ministerul de finanţe

Succesorul lui Yanis Varoufakis după demisia acestuia din funcţia de ministru de finanţe al Greciei va fi anunţat după o reuniune a liderilor politici eleni, iar potrivit presei de la Atena, printre posibilii înlocuitori se află Euclid Tsakalotos, coordonatorul negocierilor cu creditorii internaţionali.

Un alt favorit mai este George Stathakis, actualul ministru al economiei, mai scrie presa elenă.

Reuniunea este prevăzută să înceapă la ora locală 10.00 (07.00 GMT), a indicat purtătorul de cuvânt al guvernului, transmit Reuters şi agenţia greacă ANA.

După demisia lui Varoufakis, purtătorul de cuvânt al cabinetului, Gavriil Sakellaridis, a declarat: "Yanis Varoufakis ca ministru de finanţe a jucat un rol major în negocieri din prima zi de guvernare. Prim-ministrul simte nevoia să-i mulţumească pentru eforturile susţinute de a promova poziţiile guvernului şi interesele poporului elen, în circumstanţe foarte dificile".

---

Actualizare 10:49 Iohannis: "Este foarte important să se caute în continuare căi pentru a ieşi din criză"

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj referitor la rezultatul referendumului din Grecia prin care arată că "este foarte important pentru toate statele Uniunii Europene să se caute în continuare căi pentru a ieşi din criză".

"Deşi Grecia a votat «NU» la referendumul de ieri, sper că înţelepciunea politică şi economică va prima în cele din urmă şi se vor găsi soluţii care să însemne «DA» pentru viitorul european al Greciei", a scris preşedintele Iohannis pe Facebook.

---

Actualizare 10:45 Euro scade uşor faţă de dolar

Pe pieţele internaţionale, euro scade uşor faţă de dolar, cu 0,44%, moneda europeană fiind cotată la 1,1065 dolari.

Pe piaţa interbancară, euro-dolar a avut un "drop", în această dimineaţă, de la 1,11 dolari pentru un euro la 1,0970, potrivit surselor bancare, însă ulterior cursul şi-a revenit la 1,1050 dolari pentru un euro.

Euro era cotat la 4,4850 lei, iar pieţele nu sunt foarte agitate, deoarece "lumea aşteaptă o decizie", ne-au mai spus sursele bancare.

---

Actualizare 10:35 Acţiunile băncilor, în cel mai mare declin

Acţiunile băncilor înregistrează cele mai mari scăderi pe burse, având în vedere perspectiva de contagiune ce porneşte de la "lupta" sistemului bancar elen, scrie The Guardian.

Potrivit publicaţiei, titlurile Deutsche Bank coboară cu 2,7%, ale Santander cu 2,6%, iar cele ale Monte Dei Paschi cu 3,5%. Acţiunile Barclays şi HSBC au scăzut cu aproximativ 1,2%, dar, în general, reacţia de până acum a fost moderată, în comparaţie cu aşteptările pe care le aveau analiştii.

The Guardian mai arată că, desigur, demisia surpriză a ministrului de finanţe Varoufakis a ajutat limitarea daunelor, deoarece poate favoriza negocierile de marţi dintre membrii Eurogrup.

---

Actualizare 10:29 Mii de greci au sărbătorit toată noaptea, la Atena, rezultatul referendumului

Aproximativ 5.000 de greci, potrivit poliţiei, au sărbătorit în noaptea de duminică spre luni, la Atena, rezultatul referendumului prin care au fost respinse măsurile de austeritate impuse de creditorii internaţionali ai Greciei, relatează Euronews în pagina electronică.

Arborând drapelul grec, manifestanţii au scandat în piaţa Syntagma din capitală "nu creditorilor", "nu austerităţii", "nu noilor măsuri de rigoare".

Deşi situaţia ţării este incertă în urma rezultatului referendumului desfăşurat duminică, sărbătoarea a continuat pe străzile capitalei până spre dimineaţă.

Unul dintre cei care au votat NU a apreciat că liderii europeni ştiu acum că poporul grec nu se teme de nimic. "Vrem doar o Europă democratică, în care justiţia socială prevalează. Aceasta este viziunea pe care (premierul Alexis) Tsipras o are pentru Grecia şi pe care noi o împărtăşim", a adăugat el.

Un alt susţinător al poziţiei Guvernului a apreciat că oamenii au reuşit să înlăture teama. "Acum cred că trebuie să mergem şi să încheiem un acord. Ştim că va fi unul dureros. Încă avem speranţă că sistemul politic putred şi corupţia vor dispărea, aşa că un nou început pentru ţară este în faţă", a preciat acesta.

Pentru milioane de greci, rezultatul referendumului înseamnă un mesaj către creditori că Grecia nu mai poate accepta runde repetate de tăieri care au lăsat un sfert dintre cetăţeni fără locuri de muncă. Totuşi, referendumul a divizat ţara, iar Guvernul va trebui să îi atragă de partea sa şi pe cei care au votat DA.

Cei care au sărbătorit pe străzile din Atena speră că victoria lor va fi un instrument puternic pentru negocieri în mâinile premierului Alexis Tsipras, astfel încât un acord cu creditorii să fie încheiat în următoarele zile.

---

Actualizare 10:14 Bursele europene scad, urmând trendul celor din Asia

După ce bursele din Asia au scăzut puternic în urma votului predominant negativ la referendumul din Grecia, bursele europene deschid şedinţa pe acelaşi trend, scrie The Guardian.

Potrivit sursei citate, indicele FTSE 100 al bursei scădea, în deschidere, cu puţin peste 1%, respectiv 70 de puncte, însă mai puţin decât cele 130 de puncte pe care le estimaseră analiştii.

Indicele DAX al bursei din Frankfurt scade, totodată, cu aproximativ 2%, indicele IBEX 35 din Madrid se depreciază cu 2,2%, indicele FTSE MIB al bursei italiene coboară cu 2,8%, iar indicele CAC 40 al bursei din Paris se micşorează cu 2%.

---

Actualizare 10:01 Serbia ia în considerare înăsprirea restricţiilor impuse subsidiarelor băncilor din Grecia

Serbia ar putea înăspri restricţiile impuse tranzacţiilor efectuate de subsidiarele băncilor elene, dacă în urma referendumului de duminică situaţia din Grecia se va înrăutăţi, a afirmat duminică ministrul sârb de Finanţe, Dusan Vujovic, transmite Reuters.

"În următoarea fază, dacă va exista o înrăutăţire, atunci Banca Centrală a Serbiei va da aprobări scrise pentru toate tranzacţiile (subsidiarelor elene) cu scopul de a preveni ieşirile de capital", a declarat Vujovic la postul de televiziune TV Pink. Oficialul a dat asigurări că au fost realizate planuri pentru situaţii de urgenţă, care nu exclud ieşirea Greciei din zona euro, înrăutăţirea relaţiilor economice şi comerciale dintre Grecia şi restul Europei şi chiar ieşirea Greciei din UE.

În 28 iunie premierul elen Alexis Tsipras a anunţat impunerea unor restricţii asupra mişcărilor de capital, limitând retragerile zilnice de numerar la 60 de euro.

După acest anunţ, Banca Centrală a Serbiei a limitat tranzacţiile subsidiarelor băncilor elene cu băncile mamă şi a extins supervizarea subsidiarelor. Cele patru mari bănci greceşti - National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank - au în Serbia o cotă de piaţă combinată de 15%.

---

Actualizare 09:48 Reuters: Acţiunile europene, pregătite de scădere

Acţiunile europene se pregătesc de o scădere puternică luni, experţii apreciind că principalii indici din Marea Britanie, Germania şi Franţa vor consemna un declin de 3-4%, transmite Reuters.

---

Actualizare 09:44 Bursele chinezeşti, pe creştere după măsurile excepţionale luate de autorităţi

Acţiunile chinezeşti au crescut luni după ce Beijingul a luat serie de măsuri de sprijin fără precedent în weekend pentru a stăvili posibilitatea unui crash în toată regula ce ameninţă să destabilizeze cea de-a doua economie a lumii, informează Reuters.

Într-un weekend cu măsuri de politică monetară şi economică extraordinare, brokerii şi managerii fondurilor de investiţii au promis să cumpere cantităţi masive de acţiuni, ajutaţi de compania de stat ce finanţează achiziţiile în marjă, instituţia urmând să fie ajutată cu lichiditate direct de banca centrală.

Indicele CSI300 al celor mai mari companii listate în Shanghai şi Shenzhen a urcat cu 2,5%, în timp ce Shanghai Composite Index a crescut cu 2,2%, mult mai jos faţă de nivelul unei euforii iniţiale ce aruncase indicii la circa plus 8% la debutul şedinţelor de tranzacţionare.

"După ce pieţele continuau să scadă, în ciuda nenumăratelor măsuri de sprijin, guvernul a intrat în stare de panică şi probabil s-a temut că investitorii îşi vor pierde încrederea nu numai în pieţe, ci şi chiar în guvern", a declarat Reuters Oliver Baron, analist pe politici chineze la NSBO.

---

Actualizare 09:05 Reuters: BCE va menţine actualul nivel restricţionat al finanţării acordate băncilor din Grecia

Banca Centrală Europeană va menţine probabil linia de finanţare de urgenţă (ELA) destinată creditorilor eleni la actualul nivel restricţionat, o decizie în urma căreia băncile ar putea rămâne curând fără numerar, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Potrivit sursei citate, deşi nu s-a adoptat încă o decizie oficială iar problema va fi discutată probabil luni în cadrul Consiliului guvernatorilor BCE, analiştii se aşteaptă ca BCE să menţină finanţarea de urgenţă destinată creditorilor eleni la actualul nivel restricţionat, ceea ce va limita opţiunile autorităţilor de la Atena.

"Am ajuns la punctul final, nimeni nu mai acordă împrumuturi. Nici băncile nu-şi mai pot achita datoriile", susţin sursele. De asemenea, Consiliul guvernatorilor BCE ar putea solicita modificarea garanţiilor acceptate pentru creditele acordate băncilor din Grecia, adaugă sursele.

---

Actualizare 08:48

Ministrul grec de finanţe, Yanis Varoufakis, a anunţat, pe blogul personal şi pe contul de Twitter că va demisiona din funcţie.

"La scurt timp după anunţarea rezultatelor referendumului, mi-a fost adusă la cunoştinţă o anumită preferinţă a unor membri ai Eurogrup şi ai partenerilor pentru «absenţa» mea la reuniunile grupurilor, o idee pe care primul ministru (Alexis Tsipras) o consideră potenţial utilă pentru obţinerea unui acord. (...) Din acest motiv, eu voi părăsi Ministerul de Finanţe astăzi", a scris Varoufakis.

---

Actualizare 08:40 Grecia cere majorarea plafonului de urgenţă pentru bănci

Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Atena, Gabriel Sakellaridis, a declarat, duminică seară, că "Banca Centrală a Greciei va trimite în această seară (ieri seară - n.r.) o solicitare către Banca Centrală Europeană" pentru majorarea plafonului liniei de finanţare de urgenţă (ELA) pentru băncile greceşti.

"Credem că există argumente solide pentru a creşte plafonul ELA", respectiv ajutorul de urgenţă pentru băncile greceşti care sunt închise de o săptămână şi riscă să intre rapid în criză de lichidităţi", a declarat oficialul grec.

Potrivit lui Gabriel Sakellaridis, iniţiativele pentru încheierea unui acord între Grecia şi creditorii internaţionali (UE şi FMI) se vor intensifica.

---

Actualizare 08:10 O delegaţie greacă va sosi luni la Bruxelles pentru a relua negocierile cu creditorii internaţionali

O delegaţie greacă va sosi luni la Bruxelles pentru a pregăti reluarea negocierilor cu creditorii internaţionali, au anunţat surse guvernamentale citate de publicaţia elenă Proto Thema în pagina electronică.

"Delegaţia greacă îşi face bagajele pentru a se deplasa mâine (luni) la Bruxelles pentru continuarea negocierilor cu creditorii", scrie Proto Thema.

Delegaţia va fi condusă de ministrul de Stat Nikos Pappas şi de secretarul de stat în Ministerul de Externe Euclid Tsakalotos.

---

Actualizare 08:00 Liberalii şi socialiştii din PE cer reluarea negocierilor cu Tsipras

Liderii grupurilor social-democrat şi liberal din Parlamentul European (PE) s-au declarat duminică seară favorabili reluării negocierilor pentru încheierea unui acord de asistenţă financiară cu guvernul de la Atena, după ce greci au respins prin referendum ultimele propuneri pentru un astfel de acord, dar au cerut în acelaşi timp mai multă responsabilitate şi din partea executivului grec, transmite agenţia EFE.

"Poporul a decis. Respectăm voinţa cetăţenilor greci şi am luat act de rezultatul clar al referendumului", a afirmat, într-un comunicat, liderul grupului social-democrat (S&D) din PE, Gianni Pittella. În continuare, el a cerut redeschiderea negocierilor cu Grecia cu "o nouă atitudine de solidaritate şi cooperare, care să ţină cont de dimensiunea socială dificilă a Greciei", solicitând totodată guvernului grec să dea şi el dovadă de "responsabilitate".

---

Actualizare 07:40 Comisia Europeană "respectă" rezultatul referendumului grec

Comisia Europeană a anunţat duminică seara că "respectă" rezultatul referendumului din Grecia, iar preşedintele acestei instituţii, Jean Claude-Juncker, va avea luni consultări cu Donald Tusk, cu şeful Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, şi cu preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, iar marţi va rosti un discurs în faţa Parlamentului European.

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat: "Trebuie să respectăm suveranitatea şi voinţa grecilor, exprimată astăzi la referendum", a spus el într-o declaraţie televizată, în care a cerut guvernului de la Atena "să facă în orele următoare propuneri cu sens şi constructive, care să permită reluarea negocierilor, altfel vom ajunge într-un moment foarte greu, sau poate chiar dramatic".

"Grecii au spus «Nu», dar 18 membri ai zonei euro au căzut de acord asupra propunerilor pentru care grecii au spus «Nu». Aceasta este democraţia în Grecia (...), dar guvernele şi parlamentele democratice din alte ţări au altă părere", a adăugat Schulz.

Acum totul depinde de propunerile care vin din Grecia, a mai spus preşedintele PE, care a propus ca la summitul de marţi al zonei euro să se discute şi un program de ajutor umanitar pentru Grecia, având în vedere faptul că situaţia populaţiei acestei ţări devine mai dificilă pe zi ce trece. În acest context, el l-a criticat pe ministrul grec de finanţe, Yanis Varufakis, care a promis că, în pofida crizei de lichidităţi, băncile se vor redeschide. "Oamenii de rând, pensionarii, bolnavii sau copii nu trebuie să plătească preţul" pentru această situaţie "dramatică", a conchis Schulz.

La rândul sau, preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a declarat că rezultatul referendumului din Grecia este "foarte regretabil pentru viitorul" acestei ţări, a cărei economie are nevoie de "măsuri dificile şi de reforme care sunt inevitabile". "Nu vom aştepta iniţiative din partea autorităţilor" de la Atena, a mai spus preşedintele Eurogrupului.

---

Actualizare 07:37 Donald Tusk a convocat un summit extraordinar, marţi, la Bruxelles, cu liderii din zona euro

Un summit extraordinar cu participarea liderilor din zona euro va avea loc marţi, la Bruxelles, a anunţat duminică seara preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, relatează Le Figaro în pagina electronică.

Potrivit unui mesaj publicat pe contul său de Twitter, summit-ul extraordinar european pe tema Greciei va avea loc marţi, la ora 18.00 (19.00, ora României).

Reuniunea va avea loc la iniţiativa cancelarului german Angela Merkel şi preşedintelui francez François Hollande.

Liderul german şi cel francez au purtat o conversaţie telefonică, duminică seara, după anunţarea primelor rezultate parţiale ale referendumului din Grecia, care indicau o victorie a taberei "nu".

O conferinţă telefonică pe tema Greciei va avea loc luni între Juncker, Tusk, Draghi şi Dijsselbloem

O conferinţă telefonică pe tema Greciei va avea loc luni între preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, preşedintele Consiliului European Donald Tusk, preşedintele BCE Mario Draghi şi preşedintele Eurogrupului Jeroen Dijsselbloem, relatează Le Figaro în pagina electronică.

---

Actualizare 07:31

Rezultatele oficiale finale ale referendumului din Grecia arată că 61,31% dintre cetăţeni au votat "NU", pentru respingerea măsurilor de austeritate propuse de creditorii internaţionali, iar 38,69% au votat "DA". Prezenţa la urne a fost de 62,50%.

(E.D.)

---

Peste 61% dintre greci au votat "NU" la referendumul de ieri, adică au respins măsurile de austeritate propuse de creditorii internaţionali, conform rezultatelor oficiale parţiale, după numărarea a 89% din voturi.

"Oamenii vor o Europă a democraţiei", a declarat, aseară, premierul grec Alexis Tsipras, care a mulţumit cetăţenilor pentru votul NU, la referendum.

"Sunt perfect conştient de mandatul pe care mi l-aţi dat, de a negocia cu Europa, pentru a găsi o soluţie viabilă cu creditorii internaţionali şi să ieşim din acest cerc vicios al austerităţii", a spus Tsipras.

Potrivit acestuia, măsurile trebuie să fie juste.

Primul ministru grec a mai spus că cetăţenii nu au răspuns întrebării dacă vor să rămână sau să iasă din Europa.

"Europa nu poate fi o stradă cu o singură direcţie - austeritatea", a spus Tsipras, adăugând: "Mâine (n.r. astăzi), Grecia va încerca să găsească o soluţie mai sănătoasă. Sunt sigur că BCE realizează criza umanitară din ţara noastră.

Vrem să continuăm negocierile.

De această dată, pe masa negocierilor se va afla şi datoria, în special vom viza discuţiile cu FMI.

Putem avea o soluţie viabilă doar dacă restructurăm datoria".

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande au convocat un summit al Zonei Euro, după ce grecii au votat NU la referendum.

Sigmar Gabriel, ministrul german al Economiei şi vice-cancelar, consideră că orice noi negocieri cu Grecia privind un nou acord de asistenţă financiară sunt "greu de imaginat" . Premierul grec Alexis Tsipras a "tăiat ultimele punţi" între ţara sa şi Europa, a declarat vice-cancelarul german într-un interviu pentru cotidianul Tagesspiegel.

Aproximativ 9,8 milioane de greci au fost chemaţi duminică la urne pentru a se pronunţa asupra măsurilor economice propuse de Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Potrivit Ministerului grec de Interne, prezenţa la urne a fost peste 40 la sută, pragul necesar pentru validarea referendumului

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).

Euro o ia la vale

Primele unde de şoc în urma respingerii austerităţii de către greci s-au simţit pe pieţele valutare, euro scăzând faţă de principalele monede şi faţă de dolarul australian, potrivit Bloomberg.

Analiştii se aşteaptă ca investitorii să caute activele de refugiu, spre beneficial titlurilor de stat şi obligaţiunilor germane.

Euro a pierdut 1% la 1,1002 dolari, până la 6:09 a.m., ora Sydney, ajungând la cel mai redus nivel din 29 iunie. De asemenea, moneda unică a scăzut cu 1,7% faţă de yen şi 0,9% faţă de lira sterlină.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. In cele sase luni cat a guvernat pana acum, Tsipras a facut un lucru bun pentru economia tarii sale: a asigurat consumatori tavernelor grecesti. Urmeaza trezirea din mahmureala.

    1. ...si a invins o Europa...

      Trezeste-te, Popescule! 

      a invins pana acum.Daca nu primeste bani saptamana aceasta se lasa cu razboi civil.Mingea este acum in terenul cancelarului: daca acorda un nou pachet tarile din UE vor cere si ele renegocierea tratatelor de imprumut ;daca nu va avea o problema economica si ideologica de mari proportii.Raul este deja facut indiferent ce se va intampla.Europa e reintrat in recesiune ..probabil BCE sa cere un nou pachet de stimulare pentru a sustine pietele.Ne aducem aminte cat de greu au spus da nemtii la primul QE.Vedem situatia este interesanta....

      Absolut!

      ...ce bine ca ne-a invins!?!

      URRAAA!!!

      Ce fericire pe noi! Si cata inconstienta! 

      Sclavule!

      Nu stiu in ce masura bagatelizam acest "fenomen".....dar "porcul" e mort in cotet....Ramane sa vedem ce se mai poate valorifica din el...eventual sa se faca niste -sapun- sa se spele cu el si creditorii si Grecia..., deoarece "doamne feri" daca va fi ajutata Grecia mai mult decat "normalul" se va creea un precedent pentru restul tarilor din UE ..si atunci "haosul" este peste noi.... Si asa sunt multe tari...care deabea asteapta sa vada ce se va intampla.. Atentie Romania !!!

      Si tu zevzecule! 

    E fascinanta bucuria putorilor! Ce tare, le-am dat teapa creditorilor, suntem cei mai tari, nimeni nu ne imprumuta!

    Ce urmeaza in Grecia. De aici incolo, grecii vor trai din ajutor umanitar european, primind cornul si laptele de la cei pe care i-au sfidat cu votul lor si de la care au primit pana acum bani. De aici incolo, boschetarii vor primi de pomana numai corn si lapte, nu vor mai primi si bani, cu care sa-si cumpere de bagat in vena. Mandru, alegatorul grec!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb