Datele noului raport Greenpeace România despre situaţia numărului de cazuri de tăieri ilegale de arbori înregistrate de autorităţi în anul 2015 arată o creştere la 96 de cazuri pe zi, de la 62 de cazuri în perioada 2013-2014, potrivit site-ului organizaţiei.
"Prejudiciul adus mediului din România prin exploatarea necontrolată a pădurilor are două componente: tăierile ilegale şi nerespectarea normelor tehnice de exploatare. În multe cazuri, chiar şi atunci când exploatarea este legală, aprobată, organizarea şantierului este dezastruoasă. Este nevoie ca atât administratorii pădurilor cât şi organismele de control să impună respectarea legii şi să amendeze orice abateri", a declarat Valentin Sălăgeanu, coordonator de campanie al Greenpeace România.
Potrivit datelor comunicate de autorităţi, în 2015 s-au înregistrat un total de 34.870 de cazuri de tăieri ilegale de arbori, pe primele locuri în topul judeţelor cu cele mai multe cazuri fiind Argeş - 3.087 de cazuri (8,85% din totalul cazurilor la nivel naţional), Vrancea - 2.893 de cazuri (8,30%) şi Bacău - 1.882 de cazuri (5,40%).
De asemenea, în ceea ce priveşte gravitatea faptelor, din totalul cazurilor de tăieri ilegale înregistrate la nivel naţional în anul 2015, 32% au fost încadrate ca infracţiuni pentru care au fost întocmite dosare penale, în timp ce 68% au reprezentat contravenţii, pentru care s-au aplicat sancţiuni în valoare totală de 29,6 milioane lei (aproximativ 6,6 milioane de euro).
Din cele 11.060 de infracţiuni la nivel naţional, cele mai multe s-au înregistrat în judeţele Bacău - 697 de infracţiuni, Argeş - 691 de infracţiuni şi Gorj - 676 de infracţiuni.
În legătură cu valoarea contravenţiilor aplicate de autorităţi, pe primul loc se situează judeţul Argeş, cu amenzi în valoare de 2,70 milioane de lei, ceea ce reprezintă 9,11% din totalul contravenţiilor înregistrate la nivel naţional. Pe locul doi se situează judeţul Olt, cu amenzi în valoare de aproape 2,37 milioane de lei, urmat de judeţul Ilfov, cu 2,03 milioane de lei. Primele trei judeţe totalizează aproape un sfert din valoarea amenzilor aplicate la scară naţională în domeniul silvic, respectiv 23,94%.