GREVA ILEGALĂ DE LA METROU AJUNGE ÎN INSTANŢĂ Ion Rădoi - acuzat de DNA de şantajarea miniştrilor transporturilor şi conducerii Metrorex

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 19 aprilie 2022

Ion Rădoi - acuzat de DNA de şantajarea miniştrilor transporturilor şi conducerii Metrorex

Ion Rădoi, liderul Unităţii Sindicatul Liber din Metrou (USLM) a fost trimis, ieri, în judecată, în stare de control judiciar, de către Direcţia Naţională Anticorupţie, sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor de folosire a influenţei pentru obţinerea de foloase necuvenite şi şantaj. Procurorii anticorupţie susţin că Ion Rădoi s-ar fi folosit de influenţa şi autoritatea funcţiei sale de conducere în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul (SC Sindomet Servcom SRL şi comercianţii din spaţiile de la Metrou) de bani sau foloase necuvenite rezultate din exploatarea spaţiilor comerciale ce funcţionau ilegal din luna septembrie 2018. DNA îl acuză pe Rădoi Ion că a pus presiune socială şi politică asupra unor miniştri astfel încât acesta să îşi protejeze interesele financiare, prin nedesfiinţarea spaţiilor comerciale de la metrou.

În rechizitoriul întocmit, procurorii anticorupţie arată că Ion Rădoi şi-a folosit - în relaţia cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi ai conducerii Metrorex - influenţa şi autoritatea în calitate de lider sindical "pentru atingerea unor scopuri personale sau pentru interese de grup, fără legătură cu dialogul social, ori protejarea drepturilor salariaţilor".

În situaţia de fapt reţinută de procurori se arată că în cursul anului 2003, SC Metrorex SA a încheiat un contract de asociere în participaţiune cu SC Sindomet Servcom SRL, firmă deţinută de Sindicatul Unitatea- Sindicatul Liber de la Metrou (U.S.L.M) şi controlată de inculpatul Ion Rădoi, ce avea ca obiect exploatarea şi administrarea în comun a suprafeţelor din staţiile de metrou şi din căile de acces către metrou, care se pretau la organizarea de activităţi comerciale în scopul obţinerii de profit.

"În realitate, SC Sindomet Servcom SRL a controlat şi gestionat singură administrarea spaţiilor comerciale de la metrou, având control total asupra modului de atribuire a contractelor de închiriere a spaţiilor comerciale, a modului de înfiinţare de noi spaţii comerciale şi a modul de stabilire a chiriei pentru spaţiul comercial închiriat. Cu titlu de exemplu, precizăm că unele dintre contractele de închiriere ar fi fost încheiate de societatea respectivă pe o perioadă cu mult mai mare decât durata contractului de asociere în participaţiune, care a încetat în luna septembrie 2018. În aceste condiţii, invocând existenţa unui litigiu cu SC Metrorex SA, SC Sindomet Servcom SRL, ar fi refuzat să predea spaţiilor comerciale, continuând exploatarea nelegală a acestora şi obţinerea de venituri care se ridică la peste 10 milioane lei.

În perioada septembrie 2017 - septembrie 2018, inculpatul Ion Rădoi, în calităţile menţionate mai sus, ar fi acţionat pentru prelungirea succesivă a contractului de asociere în participaţiune", afirmă procurorii anticorupţie.

Prejudicii de peste 10 milioane lei

Conform acestora, în perioada septembrie 2018 - iulie 2021, liderul USLM s-ar fi folosit de influenţa şi autoritatea funcţiei sale de conducere în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul (SC Sindomet Servcom SRL şi comercianţi din spaţiile de la Metrou) de bani sau foloase necuvenite rezultate din exploatarea spaţiilor comerciale ce ar fi funcţionau ilegal din luna septembrie 2018.

"Concret, pentru a-i determina pe reprezentanţii decizionali, miniştri succesivi ai Transporturilor (care aveau dreptul legal de a acorda împuternicire reprezentanţilor statului în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) pentru prelungirea/acordarea dreptului de a folosi în continuare spaţiile comerciale respective de către SC Sindomet Servcom SRL), secretari de stat şi reprezentanţi ai Metrorex (ca şi reprezentanţi decizionali în cadrul Consiliului de Administraţie al Metrorex), să ajungă la o soluţie favorabilă intereselor sale, inculpatul ar fi recurs la mijloace nelegale, în afara dialogului social legal între care:

- constrângeri prin ameninţări cu dezvăluiri a unor fapte compromiţătoare, care în realitate nici nu s-ar fi întâmplat,

- exercitarea de presiuni sociale asupra miniştrilor succesivi în funcţie prin folosirea şi angrenarea angajaţilor în greve şi proteste nelegale,

- mobilizarea salariaţilor prin răspândirea de informaţii false privind concedierea şi nepunerea în circulaţie a trenurilor din lipsă de personal, oprirea circulaţiei în afara unui cadru onest şi de bună- credinţă cu partenerii sociali,

- înregistrări ale discuţiilor cu partenerii sociali - reprezentanţi ai ministerului (miniştri, secretari de stat) şi ai Metrorex (directori, membri CA, membri AGA), fără a le aduce la cunoştinţă acest fapt, înregistrări deţinute de inculpat ca un mijloc de control.

Inculpatul Ion Rădoi nu ar fi acţionat de o manieră legală, în scopul apărării drepturilor sindicaliştilor, ci punând presiune socială şi politică asupra unor miniştri astfel încât acesta să îşi protejeze interesele financiare, prin nedesfiinţarea spaţiilor comerciale de la metrou.

Mai mult, acesta şi-ar fi folosit autoritatea şi în raporturile cu ceilalţi lideri şi membri de sindicat, pentru a-i determina să nu respecte ordinul/dispoziţia directorului general al Metrorex (ameninţări cu realizarea unor liste cu angajaţii care nu îl sprijină în acţiunile sale pentru a nu mai beneficia de drepturi sindicale- bilete concediu la Zamora, Caraiman (Buşteni) şi la mare, ameninţări cu efectuarea unor liste de angajaţi pentru a fi daţi afară din sindicat şi de la locul de muncă în situaţia în care directorul ar pleca din funcţie, ameninţări cu divulgarea înregistrărilor pe care le deţine, ameninţări cu procese)", se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA.

Greva "spontană" de la metrou - formă de şantaj la adresa ministrului Transporturilor

Aceştia amintesc şi de episodul grevei spontane de la metroul bucureştean, care a avut loc la finalul lunii martie 2021.

"La data de 25/26 martie 2021, inculpatul Rădoi Ion l-ar fi constrâns pe ministrul Transportului şi Infrastructurii să acorde în continuare firmei SC Sindoment Servcom SRL drepturile de a folosi spaţiile comerciale ocupate în mod abuziv, în scopul de a dobândi în mod injust foloase patrimoniale pentru societatea respectivă şi pentru comercianţii de la Metrou. Constrângerea ar fi fost exercitată prin ameninţări cu întreruperea circulaţiei metroului, prin iniţierea şi organizarea unui protest ilegal/a unei greve ilegale, toate acestea pentru a-l determina pe ministru (care avea dreptul legal de a acorda împuternicire reprezentanţilor statului în AGA), să dispună sau să accepte prelungirea/acordarea dreptului de a folosi în continuare spaţiile de către Sindomet (printr-un nou contract de asociere sau prin tolerarea situaţiei din perioada anterioara 2018-2021)", afirmă procurorii DNA.

În urma faptelor comise de Rădoi, procurorii susţin că societatea Sindomet Servcom a obţinut ilegal venituri în valoare totală de 10.391.843 lei. De asemenea, o firmă controlată de fiul liderului USLM ar fi obţinut ilegal venituri în valoare de 86.400 euro fără TVA din subînchirierea a unui spaţiu situat intr-o staţie de metrou unui retailer, în perioada octombrie 2018 - începutul anului 2021.

Dosarul penal a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de menţinere a măsurilor asigurătorii şi preventive luate în cauză, inclusiv controlul judiciar la care este supus Ion Rădoi.

Amintim că în urmă cu un an o parte din sindicaliştii conduşi de Ion Rădoi şi o parte din lucrătorii din spaţiile comerciale au blocat circulaţia metroului în staţia Unirea printr-un protest spontan care a ţinut metroul bucureştean pe loc aproape o zi întreagă. Blocarea metroului bucureştean a generat o pagubă directă de circa 2,8 milioane de lei, a anunţat ulterior Metrorex. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă (actualul preşedinte interimar al USR), le-a cerut atunci scuze bucureştenilor pentru că zeci de miniştri ai Transporturilor "au lăsat să se formeze un buboi enorm, o mafie la metrou" şi a avut un mesaj tranşant pentru "liderul de cartel" Ion Rădoi: "S-a terminat, ceea ce ai făcut zeci de ani nu mai merge!".

"Ca să înţelegeţi încă un motiv pentru supărarea domnului Rădoi, aflaţi că, în mandatul Corpului de Control, este trecută în mod explicit şi verificarea contractelor dintre Metrorex şi firma Sindomet Servcom SRL. Firma este deţinută în proporţie de 100% de Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM), al cărui preşedinte este domnul Ion Rădoi", spunea ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă în februarie 2021 când practic s-a declanşat conflictul cu USLM-ul lui Rădoi.

Potrivit ministurlui Drulă, "Sindomet Servcom SRL a avut două contracte cu Metrorex: unul pentru spaţiile comerciale (expirat în 2018) prin care firma încasa 75% şi Metrorex doar 25% din valorificarea acestora. Şi un contract pentru spaţiile de publicitate (expirat din 2019), din care Sindomet încasa 53%, iar Metrorex doar 47%".

Din cauza aceloraşi spaţii comerciale, Ion Rădoi a intrat în conflict şi cu miniştrii anteriori ai Transporturilor, social-democraţii Lucian Şova şi Răzvan Cuc. Cu ministrul Lucian Şova, Rădoi s-a contrat în 2018 şi pe tema măririi salariilor la Metrorex cu aproximativ 42% în anul 2018, iar cu Răzvan Cuc a mai intrat în conflict, în 2019, şi cu privire la problemele tehnice existente în reţeaua subterană a metroului bucureştean.

Trimiterea în judecată pentru şantaj a lui Ion Rădoi nu a trecut neobservată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, cel care a declanşat demersurile pentru tragerea la răspundere penală a liderului de sindicat.

"Liderul de cartel Ion Rădoi a fost trimis în judecată. O muncă enormă a DNA pentru probarea fărădelegilor din jurul spaţiilor comerciale de la metrou gestionate de sindicat. Am calitatea de persoană vătămată în acest dosar, una dintre infracţiunile de care este acuzat Rădoi fiind cea de şantaj. În această calitate am avut acces legal la dosar. În disperarea de a-şi salva imperiul subteran, Rădoi a apelat la foşti miniştri ai Transporturilor, la actuali politicieni, la primari, la toţi cei care într-un fel sau altul l-au ajutat de-a lungul timpului sau au închis ochii la ce se întâmpla la metrou. Eu am refuzat să întorc capul şi mi-am făcut treaba aplicând legea. De aici încolo e rostul Justiţiei să se pronunţe", a scris deputatul Cătălin Drulă, preşedintele interimar al USR, pe pagina oficială de Facebook.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. De ce credeti că l-a rezolvat Drulă, în timp ce Sova si Cuc au făcut doar joc de glezne, în fața acestui individ care luase metroul pe persoană fizică?

    Pentru că Drulă nu e santajabil! 

    1. Il scoate repede Pzdul la vopsea, doar sunt experti in spalatul urmei de la iliescu incoa',

      sa nu uitam cine-i la putere.... 

      Drulă e pui de securist. Umblă vorba prin tramvai că tătucul lui s-a adăpat consistent de la firma generalului.

      Te uiți ca mâța-n calendar la certurile unor securiști și ai impresia că înțelegi cum funcționează această minunată țară. Te înșeli. 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb