Compania aeriană germană "Lufthansa" AG a anulat, vineri, circa 10% din zborurile sale, respectiv 290 de curse, în special pe distanţe scurte, după ce sindicatul însoţitorilor de zbor (UFO) a declanşat o mişcare grevistă în perioada 6 - 13 noiembrie, în urma eşecului negocierilor cu conducerea operatorului de transport.
Anterior, sindicatul UFO, care reprezintă aproximativ 19.000 de salariaţi ai "Lufthansa", a dat un termen limită managementului companiei, până la 1 noiembrie, pentru ca acesta să îmbunătăţească oferta privind salariile, pensiile şi condiţiile de muncă.
Conducerea "Lufthansa" a informat că regretă greva UFO şi va face "tot ce este necesar ca să reducă impactul acesteia asupra pasagerilor".
Amintim că "Lufthansa" i-a oferit personalului navigant posibilitatea să continue să se pensioneze la vârsta de 55 de ani, cu condiţia modificării sistemului de pensii, astfel încât majorările anuale să nu fie garantate, ci în funcţie de evoluţiile pieţei.
"Lufthansa" a fost puternic afectată şi de cele 13 greve declanşate în ultimele 18 luni de sindicatul german al piloţilor, Cockpit, tot din cauza disputelor salariale şi a planului de reducere a costurilor.