Groupama şi Alpha Bank lansează asigurarea "Travel all Seasons"

S.B.
Bănci-Asigurări / 3 iulie 2023

Groupama şi Alpha Bank lansează asigurarea "Travel all Seasons"

Groupama şi Alpha Bank Romania anunţă lansarea unei versiuni extinse pentru asigurarea de călătorie "Travel all Seasons", produsul oferind suport medical la distanţă, prin serviciul de telemedicină ÎntreabăMedic.

Asigurarea "Travel all Seasons" se adresează clienţilor Alpha Bank, persoane fizice care călătoresc în străinătate sau în România, atât în scop de afaceri, cât şi în scop turistic, şi asigură călătorii multiple. Durata asigurării este de un an şi poate include un număr nelimitat de călătorii, cu condiţia ca acestea să nu depăşească 30 de zile consecutive.

În funcţie de necesităţi, clienţii pot opta pentru pachetul de asigurare care corespunde mai bine nevoilor lor - Standard sau Premium. Clienţii care aleg achiziţionarea unui pachet Premium au acces la serviciul ÎntreabăMedic, o platformă inovatoare de suport medical la distanţă, sub forma unor micro-consultaţii oferite de doctori licenţiaţi, prin intermediul WhatsApp, Facebook Messenger, Telegram sau SMS, extinderi în acoperirea riscurilor aferente practicării sporturilor de sezon şi acoperiri valabile inclusiv pentru călătoriile pe teritoriul României.

Totodată, au fost extinse beneficiile pentru membrii familiei asiguratului, aceştia beneficiind de acoperirile alese, chiar dacă nu călătoresc împreună.

"Misiunea noastră a fost întotdeauna aceea de a crea pentru clienţii şi partenerii noştri produse care să răspundă cât mai bine nevoilor lor şi care să le ofere încrederea că au alături un partener pe care se pot baza. Ne bucurăm că avem ocazia de a extinde beneficiile asigurării de călătorie "Travel all seasons", distribuită în parteneriat cu Alpha Bank şi că, împreună, continuăm să livrăm cele mai bune soluţii clienţilor noştri", a declarat Alexandru Georgescu, Director Naţional Vânzări Groupama.

"Produsul "Travel All Seasons", lansat în 2020 sub motto-ul "Călătorii fără griji", a oferit clienţilor Alpha Bank accesul simplu şi rapid la un produs de asigurare pentru ei şi familia lor. Beneficiile extinse aduse de noul produs vin ca răspuns la comportamentul clientului, la nevoile acestuia de a avea acces la consiliere medicală şi, nu în ultimul rând, la a răspunde riscurilor cele mai frecvente care apar", a declarat Monica Mihai, Director Bancassurance, Alpha Bank Romania.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb