"Grundfos" raportează cel mai mare profit din istoria sa

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 4 aprilie 2006

Grupul danez "Grundfos", lider mondial în producţia de electropompe, a obţinut în 2005, cînd a aniversat 60 de ani de existenţă, cel mai mare profit din istoria sa, în pofida preţurilor mari ale materiilor prime şi a scăderii dolarului. Profitul companiei a însumat 1,25 miliarde de coroane daneze, adică 168 milioane de euro. Motivul principal al creşterii a fost ascensiunea vînzărilor. Acestea au însumat 1,3 miliarde de coroane daneze, adică 174 milioane de euro, cu 10,4% mai mari decît în 2004. Cifra de afaceri a grupului a fost, per total, de 13,422 miliarde de coroane. Toate domeniile de activitate ale grupului au contribuit la creşterea vînzărilor, care au fost, totuşi, diferite de la o regiune la alta. Rate de creştere foarte mari au fost consemnate în Europa de Est, Rusia şi Asia, iar dezvoltări moderate - în Europa de Vest. Aşadar, creşterea a fost de 20% în Europa de Est, de peste 40% în Rusia, iar în Asia - de 16%. În America de Nord, vînzările au sporit cu 13%.

Compania a investit, în 2005, 590 de milioane de coroane pentru cercetare şi dezvoltare, bugetul alocat în acest sens fiind cel mai mare din istoria companiei. Aşadar, au fost inaugurate noi fabrici în China, India, Rusia şi Ungaria. Conducerea "Grundfos" susţine că elementele principale ale strategiei de creştere vor rămîne, în acest an, investiţiile considerabile în cercetare şi dezvoltare, continuarea globalizării capacităţilor de producţie şi expansiunea continuă a reţelei de vînzări.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb