GRUP XTB:  Peste 145.000 de clienţi noi şi profit de peste 152 de milioane euro, după trei trimestre

G.D.
Piaţa de Capital / 2 noiembrie 2022

Peste 145.000 de clienţi noi şi profit de peste 152 de milioane euro, după trei trimestre

Peste 145.000 de persoane au ales să investească alături de XTB, casă de brokeraj pe burse internaţionale, în primele trei trimestre ale anului 2022, conform unui comunicat remis redacţiei. Numărul total al clienţilor XTB a depăşit 567.000 de persoane la sfârşitul lunii septembrie. În plus, profitul grupului XTB a ajuns la peste 152 de milioane Euro, tot la sfârşitul lunii septembrie. XTB tocmai şi-a prezentat rezultatele financiare preliminare pentru al treilea trimestru din 2022.

Potrivit sursei citate, factorii care au influenţat nivelul rezultatelor XTB au fost volatilitatea încă ridicată pe pieţele financiare şi de mărfuri, precum şi creşterea sistematică a bazei de clienţi, la fel ca în trimestrele precedente.

"Situaţia de pe piaţa energiei, care influenţează preţurile mărfurilor energetice, inflaţia ridicată şi volatilitatea pe piaţa valutară sunt doar câţiva dintre factorii care au încurajat clienţii să caute în mod activ oportunităţi de investiţii pe pieţele financiare. Acest lucru este confirmat de veniturile din diferite tipuri de active. În astfel de circumstanţe, putem observa efectele construirii sistematice a bazei clienţilor noştri, care realizează mai multe tranzacţii în perioadele de volatilitate crescută. Efectul acestei situaţii, la fel ca în trimestrele anterioare, este şi rentabilitatea mai mare", declară Omar Arnaout, CEO XTB.

În trimestrul al treilea din 2022, XTB a generat un profit net de circa 50 milioane Euro prin comparaţie cu aproximativ 23 milioane Euro, cât a generat în trimestrul III al anului 2021.

În total, în primele trei trimestre din 2022, profitul net al XTB se ridică la 152,7 milioane Euro, de patru ori mai mare decât profitul generat în aceeaşi perioadă a anului precedent.

Veniturile operaţionale înregistrate în trimestrul III din 2022 au atins valoarea de aproape 82 milioane Euro, aproape de două ori mai mare decât în trimestrul III din 2021

La rândul lor, costurile operaţionale s-au ridicat la circa 28 milioane Euro după 9 luni.

În trimestrul trei al anului 2022, XTB a dobândit aproape 45.000 de clienţi, rezultat care, cumulat cu rezultatele din trimestrele precedente ale aceluiaşi an, ajunge la o valoare de peste 145.000 de clienţi noi la sfârşitul lunii septembrie.

Prin urmare, în fiecare dintre cele trei trimestre, compania şi-a îndeplinit angajamentul de a obţine o medie minimă de 40.000 de clienţi noi trimestrial.

Numărul total de clienţi, la sfârşitul trimestrului III, a depăşit 567.000, subliniază sursa citată.

Un indicator important care influenţează rezultatul este media numărului de clienţi activi, care în T3 a fost de aproximativ 152.000, faţă de o medie de 112.000 pe tot parcursul anului 2021.

"Datele de achiziţie arată că numărul clienţilor noştri creşte sistematic, acesta a şi fost unul dintre obiectivele noastre principale pentru acest an. Dezvoltarea tehnologiei face investiţiile să fie din ce în ce mai accesibile şi mai simple. De aceea ne modificăm constant oferta şi introducem modificări care au ca scop creşterea interesului faţă de serviciile noastre, atât pentru clienţii noi, cât şi pentru cei existenţi. În plus, ne-am intensificat campaniile publicitare cu ambasadorii mărcii. Datorită acestui fapt, de la un trimestru la altul ne consolidăm constant poziţia pe piaţa companiilor de investiţii globale", adaugă Omar Arnaout.

Creşterea volumului trimestrial de tranzacţionare cu instrumente CFD realizat de clienţii XTB este de 52,7% a/a, de la 1,044 milioane de loturi la 1,594 milioane.

CFD-urile cu suport pe indici au fost printre cele mai căutate instrumente financiare.

Ponderea lor în structura veniturilor din instrumente financiare a ajuns la 37,6%. Aceasta este o consecinţă a rentabilităţii ridicate a contractelor bazate pe indicii US 100, WIG20, DAX (DE30) şi US 500.

A doua cea mai căutată clasă de active e constituită din CFD-uri bazate pe valute, cu o cotă de 31% în structura veniturilor în al treilea trimestru al anului 2022.

CFD-urile bazate pe mărfuri au reprezentat 27,7% din toate veniturile XTB, iar instrumentele din topul clasamentului acestei clase de active au fost contracte bazate pe preţul aurului, petrolului şi al gazelor naturale, subliniază sursa citată.

Costurile operaţionale ale grupului XTB în trimestrul al treilea din 2022 s-au ridicat la circa 28 milioane Euro şi au fost cu peste 9 milioane Euro mai mari decât în perioada comparabilă din 2021.

Cele mai importante elemente au fost costurile salariale şi beneficiile angajaţilor, fiind rezultatul dezvoltării continue a companiei şi, prin urmare, al creşterii locurilor de muncă, precum şi costurile de marketing rezultate din activităţile de promovare.

În septembrie, XTB a lansat o campanie globală de marketing, având ca nou ambasador al mărcii pe Conor McGregor, unul dintre cei mai de succes şi mai recunoscuţi luptători de arte marţiale din lume şi unul dintre cei mai bine plătiţi sportivi la nivel mondial.

Compania fintech, în conformitate cu strategia sa, lucrează constant la îmbunătăţirea ofertei.

În trimestrul al treilea, XTB a introdus, printre altele, contracte de tip CFD pentru 30 de criptomonede noi şi a adaptat oferta de acţiuni şi ETF-uri cu deţinere la cerinţele clienţilor, extinzând-o cu peste 65 de instrumente.

Pentru a facilita clienţilor posibilitatea de a construi şi echilibra componentele portofoliilor lor de investiţii, XTB a redus, de asemenea, valoarea minimă a ordinului pentru acţiuni şi ETF-uri, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb