GUVERN:  Grup de lucru pentru elaborarea unui mecanism de stabilire a salariului minim brut pe ţară

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 13 ianuarie 2016

Grup de lucru pentru elaborarea unui mecanism de stabilire a salariului minim brut pe ţară

Executivul a decis astăzi constituirea unui grup de lucru pentru elaborarea unui mecanism transparent de stabilire a salariului minim brut pe ţară, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, potrivit unor surse din presă.

Acesta a precizat că Executivul a aprobat în acest sens un memorandum.

"În urma discuţiilor pe care le-am avut pentru stabilirea salariului minim la finalul anului trecut, am anunţat că vom constitui acest grup de lucru. Suntem una dintre cele şapte ţări europene care nu au un sistem cuantificabil şi direct de stabilire a salariului minim. Acest mecanism automat de indexare trebuie constituit în cadrul grupului. E un grup care presupune prezenţa (...) vicepremierilor, miniştrilor de Finanţe, Justiţie şi Muncă - ministrul Muncii controlează, conduce acest grup -, reprezentanţi sindicali, dar şi patronali, pentru că, evident, este un subiect care interesează toate aceste componente ale societăţii. Vom începe lucrul, aşadar, pentru constituirea acestui mecanism automat de indexare în perioada imediat următoare", a afirmat Suciu, la Palatul Victoria.

Potrivit acestuia, se doreşte ca acest mecanism de indexare a salariului minim brut pe ţară să fie implementat de anul viitor.

"Sperăm pentru anul viitor să avem un mecanism de indexare, avem decizia pe care o ştiţi pentru 1 mai şi sperăm ca următoarea decizie de indexare a salariului minim sau de creştere sau de modificare a legislaţiei privind salariul minim să se facă pe baza mecanismului de indexare", a mai arătat Suciu.

"Grupul de lucru pentru întocmirea unui nou proiect de lege de salarizare a personalului plătit din fonduri publice va fi format, pe lângă doi reprezentanţi ai confederaţiilor sindicale, din câte un secretar de stat şi două-trei persoane din Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, al Ministerului Finanţelor Publice, al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, al Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri şi al Ministerului Justiţiei. Grupul de lucru va funcţiona sub coordonarea Ministerului Muncii, care va asigura şi secretariatul tehnic, iar şedinţele grupului de lucru vor fi prezidate de ministrul Muncii", precizează Executivul într-un comunicat remis redacţiei.

Grupul interministerial va avea primele întâlniri de lucru luna aceasta, pentru a stabili metodologia de lucru, urmate de consultări cu reprezentanţii ministerelor şi ai confederaţiilor sindicale, iar redactarea şi finalizarea proiectului de lege se va realiza până la jumătatea lunii februarie.

"Grupul de lucru pentru elaborarea unui mecanism transparent de stabilire a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată va cuprinde două persoane din cadrul confederaţiilor sindicale, două persoane din cadrul confederaţiilor patronale, câte un secretar de stat şi două-trei persoane din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, al Ministerului Finanţelor Publice, al Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri şi al Institutului de Statistică", menţionează comunciatul.

Guvernul a adoptat, în 30 decembrie 2015, hotărârea care prevede creşterea salariului minim de la 1.050 lei la 1.250 lei, începând cu data de 1 mai.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb