Hotărârea pentru aprobarea metodologiei privind finanţarea hărţilor de risc natural pentru cutremure şi alunecări de teren a fost aprobată zilele trecute în Guvern. Potrivit proiectului, finanţarea va fi asigurată din bani de la bugetul de stat, precum şi din alte surse legal constituite.
Actul normativ iniţiat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (MDLPL) are la bază o evaluare la nivel naţional privind identificarea zonelor de risc natural, în urma căreia s-a constatat că există o lipsă acută de hărţi de risc, determinată de absenţa fondurilor necesare întocmirii acestora.
MDLPL derulează încă de anul trecut un program de elaborare a hărţilor de hazard. Valoarea aprobată şi contractată de MDLPL pentru realizarea acestora se ridică la 2,77 milioane de lei, din care peste 2,17 milioane de lei pentru hărţi de hazard la nivelul judeţelor, iar 594.683 de lei pentru hărţi de risc pilot.
Hărţile de hazard permit definirea condiţiilor de producere a acestor fenomene la nivelul teritoriului judeţean, precum şi stabilirea programului de măsuri pentru prevenirea şi atenuarea efectelor acestora.
Hărţile de risc contribuie la identificarea zonelor expuse alunecărilor de teren şi cutremurelor, astfel încât autorităţile publice locale să realizeze managementul acestor zone. Întocmirea hărţilor de risc are ca obiective limitarea pagubelor economice în caz de calamitaţi naturale, furnizarea informaţiilor necesare care să prevină şi să asigure măsurile necesare pentru realizarea investiţiilor în zonele cu risc natural, evitarea de pierderi de vieţi omeneşti, precum şi identificarea măsurilor necesare prevenirii şi atenuării efectelor riscurilor naturale distructive asupra mediului.