Guvernul a aprobat Tezele prealabile ale viitorului Cod Administrativ al României

Adina Lateş
Politică / 23 martie 2016

Guvernul a aprobat, miercuri, printr-o hotărâre, Tezele prealabile ale viitorului Cod Administrativ al României, a informat Executivul printr-un comunicat remis redacţiei.

"Tezele prealabile indică aspectele care trebuie soluţionate în viitorul Cod Administrativ, legate de prevederi incomplete, neunitare şi, uneori, contradictorii, conţinute de cele 18 acte normative care reglementează, în prezent, administraţia centrală şi locală", arată sursa citată.

Executivul subliniază că noul Cod Administrativ va unifica legislaţia actuală în domeniul administraţiei prin asigurarea unei terminologii unitare pentru aceleaşi realităţi juridice, prin completarea, corelarea şi clarificarea aspectelor legate în principal de ocuparea funcţiilor publice, incompatibilitatea între funcţia de viceprimar şi funcţia de consilier local, regimul juridic al proprietăţii publice şi private a statului în unităţile administrativ-teritoriale.

"Domeniile care vor face obiectul de reglementare a noului Cod Administrativ sunt administraţia publică centrală, prefectul, instituţia prefectului şi serviciile publice deconcentrate, administraţia publică locală, statutul funcţionarilor publici şi statutul juridic aplicabil personalului contractual din administraţia publică, exercitarea dreptului de proprietate publică şi privată a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, răspunderea administrativă şi serviciile publice. (...) Prin elaborarea unui astfel de Cod Administrativ legislaţia administraţiei publice va fi mai uşor de parcurs şi de înţeles de către funcţionari şi cetăţeni", se menţionează în comunicat.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice intenţionează să finalizeze Codul Administrativ al României în toamna acestui an, mai precizează Guvernul.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb