Guvernul a aprobat proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, fiind introduse noi măsuri pentru protejarea imediată a victimei şi înlăturarea agresorului, se arată într-un comunicat public al Guvernului.
Documentul aprobat de Guvern reglementează Ordinul de protecţie provizoriu (OPP), un instrument în materie administrativă, care îi va permite poliţistului să intervină rapid în situaţiile de pericol iminent pentru sănătate şi securitatea victimei violenţei domestice şi să înlăture de îndată agresorul din domiciliu.
Ordinul de protecţie provizoriu este diferit de Ordinul de protecţie (OP), care este deja reglementat prin lege din anul 2012. Practic, Ordinul de protecţie provizoriu este un instrument complementar Ordinului de protecţie, care se emite de către poliţist, de îndată, cu caracter executoriu, fără termen şi fără somaţie, având valabilitate de 5 zile, cu posibilitate de prelungire până la emiterea Ordinului de protecţie.
După ce poliţistul va emite OPP, documentul va fi confirmat de către procuror, pe baza declaraţilor şi a probelor strânse de către poliţist. Ulterior, procurorul va avea obligaţia să transmită OPP împreună cu toate dovezile existente la dosar către judecător, iar acesta se va pronunţa prin emiterea unui OP.
Prin actuala reglementare, poliţistul va avea dreptul şi obligaţia să se deplaseze la domiciliul victimei, să intre în domiciliu, chiar şi cu forţa, şi să emită un OPP prin care să înlăture de îndată agresorul, chiar dacă acesta este titularul contractului de proprietate.
OPP şi OP vor fi monitorizate de către poliţişti, nerespectarea măsurilor dispuse prin cele două instrumente constituind infracţiune, pentru care este prevăzută pedeapsa cu închisoarea de la 1 lună la 1 an.
În procesul de monitorizare, poliţistul va face verificări permanente prin toate mijloacele în vederea respectării măsurilor dispuse pentru agresor (vizite la domiciliu, culegere de informaţii de la vecini, serviciul victimei, şcoală, după caz). De asemenea, după emiterea OPP, poliţistul se va asigura că drepturile agresorului sunt respectate prin măsuri care vizează informarea corectă cu privire la OPP şi respectiv îndrumarea şi orientarea către un serviciu social specializat pentru găzduire şi consiliere.