GUVERNUL DE LA RIAD RETRAGE FONDURI Scad depozitele din băncile saudite

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 6 august 2018

Scad depozitele din băncile saudite

Depozitele bancare din Arabia Saudită s-au redus în perioada aprilie-iunie 2018, în condiţiile în care guvernul de la Riad a retras fondurile de urgenţă plasate la momentul la care preţul petrolului era scăzut, însă o criză de lichiditate este puţin probabilă întrucât cererea de împrumuturi este scăzută, notează Reu­ters.

Agenţia de ştiri scrie că opt din primele 12 bănci din Arabia Saudită au anunţat depozite în scădere la momentul la care au raportat câştigurile înregistrate în trimestrul al doilea.

Astfel, depozitele de la Alawwal Bank au scăzut cu 19% în trimestrul al doilea din 2018, faţă de anul trecut, ajungând la 66,2 miliarde de riali (18 miliarde de dolari). Totodată, depozitele de la Bank Aljazira s-au diminuat cu 3%, la 47,8 miliarde de riali.

În schimb, cea mai mare bancă comercială saudită, National Commercial Bank, a anunţat o creştere cu 1% a depozitelor în acelaşi interval, la 317,7 miliarde de riali, iar banca islamică Alinma, un avans de 4%.

În 2016, guvernul saudit a plasat depozite în sistemul bancar pentru a contracara o lipsă de fonduri din cauza preţurilor scăzute ale petrolului, ceea ce a dus la creşterea masivă a costurilor de finanţare. Preţurile petrolului s-au redresat parţial de atunci, iar banca centrală saudită doreşte să evite ieşirile de capital, crescând rata dobânzii.

Drept urmare, autorităţile monetare saudite au declarat, la începutul acestui an, că ar lăsa depozitele de urgenţă să ajungă la maturitate.

Depozitele constituite de entităţile guvernamentale în toate băncile comerciale saudite s-au redus cu 11,7% în iunie 2018, faţă de anul precedent, aungând la 313,6 miliarde de riali, conform datelor băncii centrale de la Riad.

Depozitele sectorului privat au crescut însă puternic, astfel încât depozitele totale din băncile comerciale au scăzut cu numai 1,2%, la 1,61 trilioane de riali.

În mod normal, depozitele în scădere alimentează riscul unui nou deficit de finanţare în sectorul bancar, dar creşterea economică lentă din Arabia Saudită reduce cererea de bani. Împrumuturile bancare acordate sectorului privat s-au majorat cu doar 0,6% în luna iunie, în ritm anual.

Datele băncii centrale mai arată că raportul credite/depozite din băncile comerciale saudit a scăzut la 78,1% în luna iunie, cu mult sub nivelul maxim reglementat, de 90%, ceea ce sugereză că băncile au suficient spaţiu ca să extindă creditarea în cazul în care cererea de împrumuturi revine.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb