GUVERNUL ROMÂNIEI: Împrumut de 900 milioane lei pentru beneficiarii de fonduri europene

A.C.
Fonduri Europene / 26 martie 2014

Guvernul a aprobat, în şedinţa de astăzi, un nou împrumut de la Trezoreria Statului pentru a pune la dispoziţia Autorităţilor de Management ale programelor operaţionale, resursele necesare pentru plata facturilor către beneficiarii de fonduri europene, potrivit unui comunicat remis, astăzi, de Ministerul Fondurilor Europene.

Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene a declarat: "Guvernul României a aprobat un nou împrumut cu o valoare de peste 900 milioane de lei, prin care asigură resursele necesare pentru plata beneficiarilor de fonduri europene. Astfel, Guvernul României continuă angajamentul ferm de a susţine implementarea proiectelor finanţate din fondurile UE şi, implicit, procesul de absorbţie rapidă a fondurilor structurale şi de coeziune".

Noile fonduri vor fi folosite pentru efectuarea de plăţi către beneficiarii proiectelor implementate în cadrul a trei programe. Astfel, pentru efectuarea de plăţi către beneficiarii Programului Operaţional Regional au fost alocate fonduri în valoare de 360 milioane de lei, pentru achitarea facturilor către beneficiarii Programului Operaţional Sectorial Mediu, o sumă de aproximativ 294 milioane de lei, iar pentru cei ai Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, o sumă de 255 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5677
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1803
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9066
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.9177

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb