GUVERNUL S-A RĂZGÂNDIT: Primăriile vor putea încasa impozite de la agricultori

A.O.
Ziarul BURSA #Companii / 29 august 2013

Primăriile vor putea încasa impozite de la agricultori

Guvernul a aprobat un act normativ care prevede că agricultorii vor plăti impozitele la primăria de care aparţin, în cadrul unui departament de specialitate, dacă în localitate nu există o unitate a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), potrivit ordonanţei adoptată de guvern în şedinţa de marţi.

"Această posibilitate vizează situaţia în care în localitate nu există o unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi are ca scop diminuarea cheltuielilor de conformare pe care trebuie să le suporte contribuabilul pentru a-şi îndeplini obligaţiile de plată. Se evită, astfel, deplasarea contribuabililor în cauză pe distanţe foarte mari până la unităţile administraţiilor finanţelor publice la care sunt înregistraţi ca plătitori de impozit şi contribuţii aferente veniturilor din activităţi agricole", potrivit notei de fundamentare. Sumele încasate de la contribuabilii persoane fizice care desfăşoară activităţi agricole vor fi depuse de către departamentul de specialitate din cadrul primăriilor, în cel mult două zile lucrătoare, în conturi separate pentru bugetul de stat, respectiv cel de asigurări sociale.

Decizia executivului vine după ce în primăvară ţăranii care au mai mult de două hectare de teren pe persoană fizică şi mai multe animale au aflat că trebuie să plătească un impozit agricol în două tranşe. Dacă, iniţial, guvernul stabilise că acest impozit se plăteşte la organele fiscale de care aparţin agricultorii, acum două săptămâni, ministrul finanţelor publice, Daniel Chiţoiu, a anunţat că impozitul agricol poate fi plătit şi la primării sau la unităţile APIA, acolo unde nu există birouri fiscale (fostele administraţii financiare) potrivit unui proiect de act normativ.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb