Guvernul urmează să aprobe o Ordonanţă de Urgenţă privind semnătura electronică

C.B.
Miscellanea / 30 martie 2020

Guvernul urmează să aprobe o Ordonanţă de Urgenţă privind semnătura electronică

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de luni, un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru completarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, prin care Serviciul de Telecomunicaţii Speciale se preconizează să devină prestator de servicii de încredere calificate (Autoritate de certificare calificată) pentru instituţiile şi autorităţile publice centrale în domeniul semnăturii electronice.

"Luând în considerare nevoia de respectare strictă a regulilor de distanţare socială şi de creare a condiţiilor tehnice necesare pentru lucrul de la distanţă, în condiţii de izolare sau carantină, devine necesară semnarea cu semnătură electronică a documentelor emanate în cadrul raporturilor juridice derulate în şi între instituţii şi autorităţi publice în vedere conducerii, coordonării şi intervenţiei în acţiunile de prevenire, limitare şi înlăturare a efectelor generate de situaţiile de urgenţă, pe de o parte, şi în vederea continuităţii relaţionării normale între acestea, pe de altă parte", se arată în nota de fundamentare.

Faţă de cele arătate, precum şi din necesitatea implementării conceptelor care concură la asigurarea de servicii de încredere calificate pentru instituţiile şi autorităţile publice centrale, este astfel necesară "emiterea unui act normativ prin care să se desemneze un prestator de servicii de încredere calificate pentru raporturile juridice care se nasc, se modifică sau se sting în cadrul şi între instituţiile şi autorităţile publice centrale".

" Serviciul de Telecomunicaţii Speciale se preconizează să devină prestator de servicii de încredere calificate pentru instituţiile şi autorităţile publice centrale", se spune în document.

Tot acolo se precizează că un prestator unic de servicii pentru entităţile statului nu face altceva decât să asigure continuitatea comunicării, să garanteze autenticitatea decizională la nivel managerial şi să sprijine actul de guvernare în orice situaţie şi în mod independent de orice tip de ingerinţă sau limitare de orice natură deoarece prestatorul propus a presta serviciile de încredere este el însuşi un organ central de specialitate al administraţiei publice centrale, entitate componentă a sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb