Guvernul va angaja funcţionari în structuri care gestionează fonduri UE, în limita locurilor vacante

F.A.
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 8 aprilie 2010

Guvernul va angaja personal suplimentar cu prioritate în structurile implicate în atragerea şi gestionarea fondurilor comunitare, în limita celor 15% din totalul locurilor vacante care pot fi ocupate în sectorul public şi prin redistribuire de posturi din alte instituţii. Decizia a fost luată în şedinţa de ieri a Guvernului, prin ordonanţă de urgenţă.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean, a precizat, citată de Mediafax, că posturile vacante vor fi ocupate în baza unei aprobări a Guvernului, după centralizarea acestor posturi şi prin redistribuire de locuri cu prioritate către instituţiile implicate în gestionarea fondurilor UE. Locurile vacante vor fi centralizate la Ministerul Finanţelor până pe data de 15 a fiecărei luni.

Legislaţia în vigoare prevede că salariile de bază pentru funcţionarii care gestionează fonduri UE pot fi majorate cu până la 75%, în funcţie de îndeplinirea unor criterii. Activitatea angajaţilor este evaluată cel puţin o dată pe an, ocazie cu care procentul de majorare a salariului de bază se poate modifica în funcţie de rezultate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb