Helen Doron aniversează 40 de ani de excelenţă în educaţie

M.B.
Miscellanea / 11 martie

Helen Doron aniversează 40 de ani de excelenţă în educaţie

Grupul educaţional Helen Doron, un reper internaţional în predarea limbii engleze ca limbă străină, marchează patru decenii de succes global, consolidându-şi poziţia printr-o metodologie inovatoare şi rezultate excepţionale, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Evenimentul aniversar va avea loc la Bucureşti în a doua jumătate a lunii martie, cu participarea fondatoarei Helen Doron şi a francizaţilor din întreaga lume, inclusiv din România, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.

Înfiinţat în 1985, Helen Doron a devenit un nume de referinţă în educaţie, datorită unei metodologii revoluţionare validate prin cercetare academică şi experienţă practică. Franciza s-a extins constant, ajungând la 40 de ţări, 4 continente, peste 3 milioane de cursanţi şi 1.200 de centre educaţionale, în care predau 5.000 de profesori activi.

"Ne-am propus încă de la început să fim nu doar un reper în educaţie, ci şi un catalizator al schimbării, să revoluţionăm modul în care copiii învaţă limba engleză. Procesul trebuie să fie intuitiv şi jucăuş, pentru ca abilităţile de comunicare să fie asimilate cât mai natural. Suntem mândri de impactul pe care l-a avut viziunea noastră, transformând o afacere de familie într-o franciză globală. Ne bucură deschiderea părinţilor faţă de metodele noastre educaţionale alternative şi ne dorim să menţinem acest ritm de creştere sustenabil, astfel încât cât mai mulţi copii din întreaga lume să beneficieze de educaţie la cele mai înalte standarde", a declarat Helen Doron, fondatoarea grupului educaţional, conform aceleiaşi surse.

În România, Helen Doron English este prezent în 25 de oraşe, printre care Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Sibiu, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov şi Alba Iulia. În total, sunt 24 de centre educaţionale şi şase profesori independenţi, iar în ultimii cinci ani au fost deschise 10 centre noi. De-a lungul timpului, peste 33.500 de copii au urmat cursurile Helen Doron în România, cel mai mic cursant având doar 6 luni.

"Faptul că România găzduieşte conferinţa aniversară a master francizaţilor Helen Doron English este o recunoaştere a eforturilor noastre şi a progresului pe care l-am înregistrat aici. Creşterea brandului este promiţătoare şi ne propunem să deschidem cinci centre noi în următoarele 12 luni, vizând oraşe precum Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov, Bistriţa, Timişoara şi Suceava", a explicat Alina Zanfir, master francizat România de Sud-Est.

Programele Helen Doron sunt concepute pentru copii cu vârste între 3 luni şi 19 ani şi oferă nu doar competenţe lingvistice, ci şi un sistem educaţional bazat pe dezvoltarea valorilor fundamentale. Cursurile pun accent pe o metodă de predare interactivă, care stimulează creativitatea şi asigură o învăţare naturală şi eficientă.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3503
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7330
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6023

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb