Hidroelectrica vine la BVB drept cea mai mare companie listată din ţara noastră

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 iulie 2023

Hidroelectrica vine la BVB drept cea mai mare companie listată din ţara noastră

FP a vândut întregul pachet de 19,94% din producătorul de energie, la preţul de 104 lei/titlu

Acţiunile companiei vor intra la tranzacţionare la mijlocul săptămânii viitoare, sub simbolul H2O

Ovidiu Şerdean, broker IFB Finwest: "Investitorii au demonstrat că au încredere în Hidroelectrica; acum este rândul companiei să confirme"

Radu Crăciun, preşedintele APAPR: "Listarea Hidro este o veste excelentă, care însă nu va fi o soluţie-miracol pentru problemele cu care se confruntă BVB"

Actualizare - Acţiunile Hidroelectrica vor face parte din indicele BET încă din prima zi de tranzacţionare a companiei la bursă

Acţiunile Hidroelectrica vor intra în componenţa indicelui BET începând cu data de 12 iulie, prima zi de tranzacţionare ale titlurilor producătorului de energie electrică, conform deciziei de astăzi a Comisiei Indicilor Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Acţiunile, ce vor purta simbolul H20, vor înlocui titlurile Alro în cadrul principalului indice al bursei noastre.

"În cadrul şedinţei extraordinare a Comisiei Indicilor Bursei de Valori Bucureşti din data de 6 iulie 2023 a fost aprobată procedura de includere a companiei Hidroelectrica în componenţa indicilor bursieri, începând cu prima zi de tranzacţionare a companiei la bursă", se arată în comunicatul BVB. "Noile structuri ale indicilor BVB vor fi anunţate la finalul zilei de vineri, 7 iulie 2023".

Conform documentului, listarea la bursă a acţiunilor companiei Hidroelectrica - lider în producţia de energie electrică şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional, are loc în urma celui mai mare IPO din istoria Bursei de Valori Bucureşti (9,28 miliarde lei). "Listarea companiei creează oportunitatea de a promova piaţa de capital la o scară largă în rândul investitorilor instituţionali şi individuali din România şi, totodată, de a primi statutul de Piaţă Emergentă şi de către MSCI, important furnizor global de indici, crescând astfel vizibilitatea României în rândul investitorilor internaţionali. În anul 2020, România a fost promovată la statutul de Piaţă Emergentă de către furnizorul global de indici FTSE Russell", se menţionează în raportul BVB.

---

Actualizare - BRD a intermediat aproape o treime din tranşa investitorilor de retail, în oferta Hidroelectrica

BRD-Groupe Societe General, Co-Lead Manager în cadrul ofertei Hidroelectrica, a intermediat aproape o treime din tranşa destinată investitorilor persoane fizice în cadrul operaţiunii de piaţă, conform unui mesaj al băncii publicat pe o reţea de socializare.

Potrivit BRD, oferta Hidroelectrica este o tranzacţie de referinţă pentru piaţa de capital din ţara noastră, derulată la standarde internaţionale, care cu siguranţă va facilitate dezvoltarea Bursei de Valori Bucureşti prin atragerea de noi emitenţi şi investitori importanţi".

"Cu o cotă de piaţă de aproximativ 32% din tranşa dedicată investitorilor retail şi acoperirea investitorilor instituţionali locali, suntem onoraţi că le-am putut oferi clienţilor noştri oportunitatea de a deveni acţionari într-o companie românească de calibru, în cadrul celui mai mare IPO din Europa în anul 2023!", se menţionează în mesajul BRD.

---

Hidroelectrica vine la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) cu o evaluare de 46,8 miliarde de lei, cea mai mare companie din ţara noastră de la BVB, cu mult peste OMV Petrom a cărei capitalizare este de circa 34 miliarde de lei, listarea fiind programată la mijlocul săptămânii viitoare, sub simbolul H20.

Fondul Proprietatea a vândut printr-o ofertă publică 19,94% din producătorul de energie, operaţiune ce a fost suprasubscrisă atât de retail cât şi de instituţionali. Oferta s-a încheiat la preţul de 104 lei pe acţiune, investitorii persoane fizice beneficiind de un discount de 3% în primele cinci zile ale operaţiunii, echivalentul unui preţ de 100,88 lei. Tranşa dedicată retailului a ajuns în final la 20% din întreaga ofertă, dar din cauza suprasubscrierii masive, investitorii individuali vor primi numai 32 de acţiuni la 100 subscrise. Banii pentru acţiunile subscrise dar care nu au fost cumpărate efectiv, precum şi cei din diferenţa de preţ, sunt deja în conturile investitorilor.

Faţă de profitul net bugetat de Hidroelectrica pentru acest an, de aproape 3,7 miliarde lei, compania vine în piaţă cu un Price to Earnings Ratio de 12,6.

Marcel Murgoci, Estinvest: "Oferta Hidroelectrica a dat semnalul că există bani în piaţă"

Marcel Murgoci, directorul de operaţiuni al Estinvest, spune că oferta Hidroelectrica s-a bucurat de un interes major din partea investitorilor, unii debutând în piaţa de capital chiar pentru Hidro.

"Oferta Hidroelectrica a dat semnalul că există bani în piaţă. Interesul a fost major, atât din partea clienţilor actuali cât şi din partea clienţilor noi, pentru că am avut multe deschideri de conturi special pentru cumpărarea de acţiuni Hidroelectrica", ne-a declarat brokerul. "Este de salutat decizia ofertantului de a aloca 5% din tranşa instituţionalilor către cea de retail, pentru că astfel s-a mărit free-float-ul real".

Teoretic, întregul pachet vândut de 19,94% reprezintă free-float, dar în realitate anumiţi investitori instituţionali precum fondurile de pensii cumpără pe termen lung, tezaurizând într-un fel acţiunile.

Investitorii de retail au subscris la preţul maximul din ofertă, de 112 lei, dar preţul final a fost dat de instituţionali, care au putut să subscrie în intervalul 94 - 112 lei, în paşi de 0,5 lei. "Aşteptările analiştilor pentru preţul acţiunii companiei erau în jurul nivelului de 100 lei, aşa că nu au apărut surprize majore din acest punct de vedere", spune Marcel Murgoci.

Antonio Oroian, Goldring: "Faptul că s-a suplimentat tranşa pentru retail nu poate fi decât de bun augur, majorându-se astfel şi free-float-ul"

Antonio Oroian, ce activează în cadrul casei de brokeraj Goldring, este de părere că intervalul de preţ setat a fost cât se poate de corect, încercând să fie mulţumite toate părţile.

Brokerul ne-a spus: "Mi se pare că toată oferta, inclusiv parametrii acesteia, a fost făcută «ca la carte». Chiar dacă, probabil, începutul a fost frustrant, fiind acea publicare a prospectului la miezul nopţii şi începerea ofertei dimineaţa următoare, tot procesul de după s-a desfăşurat excelent".

Antonio Oroian a adăugat: "Interesul din partea investitorilor a fost uriaş, peste aşteptările multora dintre noi, iar intervalul de preţ setat mi se pare că a fost cât se poate de corect, încercând să se mulţumească toate părţile. Faptul că preţul final a fost stabilit mai jos decât nivelul maxim al intervalului şi, mai ales, faptul că s-a suplimentat tranşa pentru retail, nu poate fi decât de bun augur, majorându-se astfel şi free-float-ul. Pe de altă parte, faptul că Fondul Proprietatea a reuşit să vândă întreg pachetul disponibil, elimină temerile pentru o eventuală presiune la vânzare a acţiunilor H2O, după ce s-ar fi încheiat acea perioadă de restricţie. Per total, cred că IPO-ul a fost un mare succes şi rămâne să urmărim care va fi evoluţia după debutul la tranzacţionare. De asemenea, sperăm că acest eveniment va fi un punct de cotitură în evoluţia bursei locale şi, de acum încolo, să vedem doar progres".

Ovidiu Şerdean, IFB Finwest: "Hidroelectrica este o acţiune solidă, de portofoliu, care, în opinia mea, trebuie privită ca o investiţie pe termen mediu şi lung"

Ovidiu Şerdean, broker în cadrul IFB Finwest, observă suprasubscrierea mare a tranşei de retail, dar crede că cel puţin în ultimele zilele ale perioadei cu discount s-a ajuns la o creştere puţin artificială.

Brokerul ne-a spus: "Hidroelectrica este un brand aşteptat la bursă, care a fost bine primit atât de investitorii vechi cât şi de cei noi. Am avut persoane care şi-au deschis cont special ca să cumpere acţiuni Hidroelectrica. Sper că este doar un prim pas, iar aceste persoane vor continua să investească şi îşi vor construi portofolii formate din titluri listate la bursă. Hidroelectrica este o acţiune solidă, de portofoliu, care în opinia mea trebuie privită ca o investiţie pe termen mediu şi lung. Pentru începători este excelent să înceapă investiţiile cu Hidroelectrica. Iar dacă aplică o strategie simplă, ce presupune reinvestirea constantă a dividendelor, indiferent de oscilaţiile normale ale preţului pentru o acţiune listată, au şanse ca pe termen lung să obţină randamente foarte bune".

Ovidiu Şerdean a adăugat: "Suprasubscrierea a fost mare, dar trebuie să ţinem cont de faptul că unii investitori au subscris mai mult doar ca să reuşească să cumpere cât doreau de fapt. De exemplu, dacă un investitor a subscris iniţial de 100.000 de lei, după ce oferta a fost suprasubscrisă, probabil a început să subscrie suplimentar ca să poată să achiziţioneze efectiv acţiunile pe care şi le-a propus în primul rând. Aşa că, în ultimele zile ale perioadei cu discount, cred că s-a ajuns la o escaladare puţin artificială a ordinelor. Dar, este ceva normal, iar oferta se încheia oricum cu succes".

Afirmaţiile brokerului vin în condiţiile în care, investitorii de retail au subscris 55,8 milioane de acţiuni FP, cu mult peste cele 11,7 milioane câte le erau destinate iniţial.

Ovidiu Şerdean: "Cred că noii acţionari ar trebui să aibă un reprezentat în Consiliul de Administraţie al Hidroelectrica"

Brokerul de la IFB Finwest crede că preţul la care s-a închis oferta este cumva într-o zonă de echilibru, cel puţin pentru investitorii de retail. "Dacă ar fi fost la minimul intervalului (n.r. 94 de lei) s-ar fi interpretat că cererea nu a fost prea mare, iar la maxim (n.r. 112 lei) poate că acţiunea e prea scumpă", afirmă Ovidiu Şerdean.

În opinia sa, este necesar ca noii acţionari ai Hidroelectrica să aibă un reprezentant în conducerea companiei. "Bursa este în primul rând despre încredere, astfel încât guvernanţa corporativă va fi foarte importantă. Investitorii au demonstrat că au încredere în Hidroelectrica, iar acum este rândul companiei să confirme. Cred că noii acţionari ar trebui să aibă un reprezentat în Consiliul de Administraţie al Hidroelectrica, care să le reprezinte interesele şi să-i informeze despre ce se întâmplă în companie. Este foarte important acest lucru", spune Ovidiu Şerdean.

Radu Crăciun, APAPR: "Marile aşteptări sunt legate de generarea unui efect de bulgăre de zăpadă care va pune BVB pe radarele marilor investitori instituţionali din străinătate, dar şi pe cele ale micilor investitori din România"

Radu Crăciun, preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), este de părere că listarea Hidroelectrica la Bursa de Valori Bucureşti este o veste excelentă, dar nu va reprezenta o soluţie-miracol pentru problemele cu care se confruntă bursa din ţara noastră.

"Marile aşteptări sunt legate de generarea unui efect de bulgare de zăpadă care va pune BVB pe radarele marilor investitori instituţionali din străinătate, dar şi pe cele ale micilor investitori din România", a scris Radu Crăciun în ultimul său editorial, publicat la finele săptămânii trecute, când oferta Hidroelectrica nu se încheiase, dar era clar că va fi suprasubscrisă. "În ce priveşte marii investitori din străinătate, scenariul promovat de optimişti este că venirea acestora pe piaţa de capital din România pentru Hidro îi va face să se uite şi la alţi emitenţi listaţi aici, hotărând în final să cumpere. De asemenea, o altă explicaţie a optimismului este speranţa promovării României la statutul de piaţă emergentă (de la cea de piaţă de frontieră), devenind astfel eligibilă pentru o categorie mai largă de fonduri de investiţii sau pensii".

Preşedintele APAPR a adăugat: "Cred că nu ar trebui să ne aşteptăm la minuni. Pentru astfel de evoluţii, listarea Hidro este o condiţie necesară, însă nu şi suficientă. Imaginaţi-va că aflaţi că puteţi găsi roşii delicioase doar într-o anumită piaţă din Bucureşti, despre care habar nu aveaţi că există, şi mergeţi acolo cu gândul să vă umpleţi şacoşele şi cu alte legume. Însă, odată ajunşi, aflaţi că celelalte legume nu sunt în totalitate de calitate, iar cele care sunt bune se găsesc greu, fiind în cantităţi mai degrabă mici. Cam aceasta anticipez că va fi şi problema pieţei (de data asta) de capital. Degeaba o listare precum Hidro va pune BVB pe radarul marilor investitori, dacă aceştia vor fi în imposibilitatea de a tranzacţiona rapid şi alţi emitenţi cu sume de ordinul milioanelor de euro. Fondurile de pensii locale au deja mari probleme din cauza lipsei de lichiditate a bursei de la Bucureşti, iar acesta va fi un element de descurajare important pentru orice investitor instituţional semnificativ".

Radu Crăciun: "Deciziile politice sunt cele care au limitat dezvoltarea BVB şi cele care vor dicta şi ritmul viitor de dezvoltare"

Radu Crăciun subliniază că există aşteptări extrem de optimiste legate şi de modul în care listarea Hidro va avea un efect de angrenare în rândul investitorilor mici. "Aici sunt citate zecile de mii de conturi de tranzacţionare deschise de cei atraşi de investiţia în Hidro. Adevărul însă este că deschiderea unui cont pentru investiţia în Hidro nu îl transformă automat pe deţinător într-un investitor constant la bursă. Aşa cum nici deschiderea unui cont bancar nu garantează că noul client al băncii va achiziţiona şi alte produse de economisire/investire", a scris Radu Crăciun.

În opinia sa, succesul unei pieţe de capital, indiferent de ţară, este legat de două elemente esenţiale: politica şi cultura. "Deciziile politice sunt cele care au limitat dezvoltarea BVB şi cele care vor dicta şi ritmul viitor de dezvoltare a ei", spune Radu Crăciun, subliniind că listarea Hidro nu este făcută de stat, ci de FP.

În ceea ce priveşte cultura, preşedintele APAPR se referă la două aspecte: măsura în care populaţia are educaţia necesară ca să investească la bursă în cunoştinţă de cauză şi la apetenţa unei naţiuni pentru risc. "Constatarea mea este că românii nu au un apetit ridicat de risc investiţional, preferând să îşi ţină economiile în instrumente mai degrabă sigure decât riscante, chiar dacă acestea din urmă le-ar furniza randamente mai ridicate", a scris Radu Crăciun.

"Aş concluziona spunând că listarea Hidro este o veste excelentă, care însă nu va fi o soluţie-miracol pentru problemele cu care se confruntă bursa din România. Un sprijin politic şi cultural masiv sunt imperios necesare", a conchis preşedintele APAPR.

Banii încasaţi de FP din vânzarea acţiunilor Hidro vor merge către acţionarii Fondului ca dividende speciale

În cadrul operaţiunii de piaţă, Fondul Proprietatea a vândut 89,7 milioane de acţiuni Hidroelectrica (echivalentul ofertei propriu-zise plus opţiunea de supra-alocare) ceea ce reprezintă 19,94% din capitalul social al Hidroelectrica şi întreaga participaţie a FP în producătorul de energie. 71,7 milioane au fost alocate tranşei instituţionalilor (80%) iar 17,9 milioane investitorilor de retail (20%).

Din totalul celor 89,7 milioane de acţiuni, 11,7 milioane reprezintă opţiunea de supra-alocare acordată de FP către coordonatorii ofertei, ce poată fi exercitată în totalitate sau parţial în termen de 30 de zile de la data admiterii la tranzacţionare a acţiunilor H20, în scopul stabilizării. Practic, aceste acţiuni au fost împrumutate de la FP, vândute în cadrul ofertei, iar banii pot fi folosiţi de către managerul de stabilizare pentru susţinerea preţului acţiunilor Hidro în piaţă, în anumite condiţii. Dacă managerul nu intervine pentru stabilizare, adică nu cumpără acţiuni cu banii proveniţi din vânzările tranşei supra-alocate, atunci întregul pachet de 19,94% deţinut de FP înainte de ofertă rămâne în piaţă.

În luna noiembrie a anului trecut, acţionarii Fondului Proprietatea au hotărât ca banii rezultaţi în urma vânzării participaţiei la Hidroelectrica să fie distribuţi acţionarilor FP sub formă de dividende speciale, în trei luni de la încasare. Rămâne de văzut, după ce se va încheia perioada de stablizare, cât fi exact acestă sumă.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România în ceea ce priveşte cantitatea de energie produsă, şi un jucător important în domeniul hidroenergetic din Europa. Societatea deţine un portofoliu de producţie 100% din surse regenerabile, cu o capacitate hidroelectrică de producere instalată de 6,3 GW şi o capacitate eoliană onshore instalată de 108 MW în parcul eolian Crucea.

Statul, prin Ministerul Energiei, deţine 80% din Hidroelectrica.

Opinia Cititorului ( 44 )

  1. sa vindut si asta....are ce cumpara China si arabii. Urmeaza portul Constanta la vinzare.

    1. Am facut si ca prostii podul la Braila din bani europeni, l-am "vandut" si pe ala ????

      Bai prietene s-a vandut numai 20%restul de 80%e la stat,asa ca stai linistit si mai citeste cate ceva despre piata de capital!

      La ce taraba s-a vandut,sa ma duc si eu sa cumpar unul!

      Lasa ca e bine ca e de stat 80%, sa aiba si psd, pnl unde-si angaja neamurile si pilele si sa aiba ce capusa cu firme capusa

      nu l ai facut tu ci Bruxelles, tu esti o colonie-azil, atit. Indeplinesti ordinele pt care t i se dau bani de pensii si salarii, PNRR.

      Ați făcut dumneavoastră ce voiam să îi răspund eu la opinia 1.... în toată viața asta nu va înțelege mecanismele pieței...acești domni vorbesc prin cârciumi aiurea...

      Korekt!

      Mi-am depus actele pentru emigrare in Republica Populară Luhansk. The world of freedom. 

      Si oricum a fost vanduta partea care era deja in proprietate privata, nu in proprietatea statului.

      Belarus e colonie, nu Romania!

      Noi vrem sa cheltuim banii Bruxellees-ului dar sa facem doar ce vrem noi.

    Asta cu un reprezentant in consiliuld de administratie, al noilor actionari, e f importanta, sa nu uitam ca in 2012 h2o a fost bagata in faliment de contractele baietilor destepti din energie, ce cumparau curent cu 25 usd si il vindeau mai departe cu 80-90 usd, tot in perioada PSD. Si cum tot psd ul e acum la putere trebuie vigilenta ca astia fura.

    1. STATI LINISTIT, s-au schimbat piesele pe tabla de sah, avem cai noi, tineri, nebuni linistiti, ture sanatoase, pioni europeni, rege si regina inventivi. NU MAI ESTE CE A FOST IN 2012, NU ARE CUM, s-au mai schimbat lucrurile!

      s-au mai rafinat :)

      Asta e o mare tampenie; cine sa fie reprezentantul celo rnspe mii de actionari? Cum sa fie ales?

      Cumva brokerul de la IFB Finwest vrea el sa ne reprezinte? 

      Este necesar un reprezentant al acționarilo rminoritari. Fondurile de pensii vo rfi probabil al doilea acționar și ar putea să cadă de acord asupra unui reprezentant al lo rîn CA.

      Eu sunt brokerul de la IFB si da, ar fi o onoare sa va pot reprezenta corect interesele.

      Daca doriti o discutie mai ampla si pe subiect ma puteti contacta in privat. 

    Interesanta optiunea asta a pantofului verde.Deci daca in 30 de zile scade actiunea,FP isi va recupera 2% la un pret mai mic.

    Bine ar fi sa avem mai multi investitori adevarati la BVB, dar avem prea multi concetateni care nici la 33 de ani de la schimbarea de regim nu au inteles ca traim in capitalism, iar banii trebuie investiti in primul rand in tara in care traiesti, asta daca vrei ca aici sa fie mai bine.

    1. Corect. Bursa de morcovari!

      Romanul numai dupa ce are 3 case si 4 apartamente se gandeste si la bursa.

      Romanului imobiliarele ii sunt dragi! 

      Nu ii sunt neaparat dragi, dar sunt pe intelesul lui. Pentru mai mult nu il duce mintea si nici pregatirea pentru ca in Romania cei mai multi bani sunt facuti de baietii smecheri in combinate cu statul proprietar de active si de bugete locale si centrale, iar pentru astfel de combinatii nu este necesara multa minte ci mult tupeu. Cum sa faca becalienii, oprisanii, videanii si boureanii investitii in actiuni listate?

      E prea greu. Mai bine imprumuta bani de la parinti cum face saracul baron Oprisan.  

    De ce n-a vandut si statul 20%?

    Vreo 2 miliarde de eur i-ar fi prins bine si ramanea si majoritar.  

    Si arata astfel ca-i pasa de actionari (mai ales de cei mici) si nu s-ar fi ajuns la 500% suprasubscriere.

    1. Si la 104 si e de 3 ori mai scumpa decat SNP. Cu tot iuresul fondurilo rde pensii, in max 1 an pretul se va aseza.

      intreaba-te unde va fi peste 10 ani snp, cu petrolul terminat in romania, si unde va fi h2o dc reuseste sa-si faca macar jumate din investitiile programate, si vei vedea de e e dif de pret. h2o e in green energy si are legi si proiecte de partea ei, petrom exact invers, dar are management performant asta e singurul atu.

      Lasa ca la Hidro compenseaza statul cu managementul sau cunoscut, o putem vedea din nou in insolventa mult mai repede de 10 ani. Multi se ling deja pe degete vazand ca au scapat de ghimpele FP. H are facturi restante de mai bine de 1 an si asta va fi motivul invocat pentru vanzare din ce in ce mai mult angro

      Dar daca in 5-6 ani vine o seceta si 50 din hidrocentralele H2O raman fara apa, unde crezi ca va ajunge H2O?

      Nici nu e nevoie sa o seceta care sa le sece barajele de acumulare, incepand din 2024 o sa aiba cate una in fiecare an: verificati normele de mediu care le intra in vigoare incepand cu anul viitor!

      aNUl trecut a fost seceta perfecta si tot au facut 4,4 mld profit. dc vine o seceta si scade pretul, mai cumpar. ca seceta nu tine forever. azi a plouat la noi 80 lt in jumate de ora. anul trecut pe vremea asta nici urma de ploaie.

      profitul exceptional de anul trecut e papat de stat si FP

      daca maine anunta politicul un impozit mai mare pe profitul exceptional la H2O pretul actiunii unde crezi ca se duce? 

      La 200 se va așeza!

      Pai 2 mld ii va imprumuta, sau va mari taxele, ca se pregateste terenul deja.

    Acum ca FP nu mai e actionar si nu mai poate sa le incurce socotelile, sa vezi cum sar pesedistii pe H2O sa o capuseze cum stiu ei mai bine. In 5 ani, probabil, ajunge iar pe pierderi.

    cei de aici trebuie sa stie un lucru de la mine: Hidro a fost cel mai mare IPO din intreaga Europa (de pana acum) din 2023 ! "Concurenta" ar fi fost o companie din Turcia care in perioada mai/iunie 2023 si-a retras IPO-ul in ultima clipa de la listarea de pe piata londoneza.

    Astfel, listarea Hidro domina in forta intreaga Europa, o marca romaneasca de renume face legea in Europa!  

    E nevoie de mai multe astfel de "semnale ", de listari de renume pe BVB SI DOAR PE BVB pentru a atrage si a stabiliza fluxuri masive de capital si din resursa interna DAR MAI ALES DIN RESURSA EXTERNA!  

    Inca o data imi repet mesajul : CINE NU ARE INCREDERE TOTALA SI PUTERNICA IN ROMANIA E INVITAT DE MINE SA ISI FACA UN HARAKIRI CU UN CUTIT FIX IN INIMA PENTRU CA NU MERITA SA TRAIASCA PE PAMANT ROMANESC!  

    Doar cei ce au incredere in Romania ISI CASTIGA DREPTUL de a trai in aceasta tara!  

    Hai BVB! Hai Romania!  

    Ban.Cher.Vali 

    1. foarte ciudat... liniutele si ghilimelele au fost transformate in mesajul de mai sus in alte balarii de semne :O :(

      Ban.Cher.Vali 

      te-a luat optimismul? acum cateva luni ne ziceai ca o sa vina armaghedonul, asta dupa ce ai mai anuntat cateva. pe bune, tu chiar nu ai bani de pastile?

      nu cred ca o sa primesti un raspuns de la bancher... i-ai scris lipsit de respect, asa cum vezi tu lumea si cum te vede lumea pe tine

    Avocatul Poporului a înaintat Curţii Constituţionale o sesizare ce conţine mai multe motive de neconstituţionalitate cu privire la proiectul de lege votat de parlamentarii PSD şi PNL prin care a fost aprobată OUG 175/2022, ordonanţă ce reglementează continuarea proiectelo rpentru obiectivele de investiţii aflate în curs de execuţie, care privesc realizarea de amenajări hidroenergetice.

    Printre motivele de neconstituţionalitate invocate de Avocatul Poporului se numără şi faptul că excepţiile stabilite prin OUG 175/2022 şi, ulterior, prin proiectul de lege, nu au fost trimise anterio rComisiei Europene, aşa cum prevede legea 292/2018, care transpune Directiva 2011/92/UE aşa cum a fost ea modificată prin Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European şi Consiliului UE. Conform textului respectiv şi al directivei transpuse, Guvernul trebuie să infr omeze rapid, înainte de a propune proiectul de OUG, Comisia Europeană, şi chiar să o notifice pe cale electronică cu privire la excepţiile introduse de la regulile privind protecţia mediului. 

    1. Si cum se schimba datele? Se anuleaza vinzarea? Nu se mai listeaza Hidroelectrica?

      Vin tatarii!? 

      investitii neefectuate inseamna si profit mai mic pe viito rcred.

      Acum am inteles! Inseamna ca pretul actiunii H2O va scadea.

      Ma temeam ca se anuleaza vinzarea. (Daca se anuleaza listarea, ma doare la basca!) 

      Bla, bla, bla .... Foarte bine, abia astept sa vina cat mai multa seceta, stiri negative, gugustiuci speriati care sa vanda, vreau sa intre in picaj pretul la H2O, pentru ca VREAU SA MAI CUMPAR, si CAT MAI JOS ! de ar scadea la 70 de lei ce bine ar fi, sau la 50 de lei ar fi practic GRATIS ! Abia astept ! Sa ii vad pe fraierii care se panicheaza la niste stiri negative sau ca e seceta sau ca e ceva impozit suplimentar la Hidro, si sa tranteasca pretul macar cu 30 % !

      ABIA ASTEPT !!! 

    Aceasta Tranzacție demonstrează ca încă mai exista potențial pentru salvarea pieței . Dar dacă aia care taie panglica pe 12.07 nu dispar si nu aduc in ASF oameni pricepuți aceasta megatranzacție e apa de ploaie. Practic s-a înlocuit FP cu câteva fonduri si câteva zeci de mii de mici acționari care oricum erau activi in piața .

    hidro este cotata mai scump decat compania care detine mega barajul de pe Nil?!

    s c c r e t 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb