Hora subminării economiei naţionale se învârte tot mai tare

Programul Prima Casă trebuia finalizat de mult. De fapt, programul nu trebuia lansat niciodată, dar totul s-a făcut în deplina "armonie" arătată de guvern şi BNR şi, probabil, cu binecuvântarea FMI.

Acum guvernul a venit cu o propunere şi mai iresponsabilă, programul "O familie, o casă", care va contribui puternic la subminarea economiei naţionale, prin efectele asupra competitivităţii externe şi creşterea gradului de supraîndatorare al populaţiei, alături de majorarea semnificativă a datoriilor contingente ale guvernului.

Fără programul Prima Casă, întreg sistemul bancar ar fi fost ameninţat de o prăbuşire spectaculoasă, pe fondul scăderii accelerate a valorii activelor, care ar fi rămas cu prea puţine "garanţii" în spate.

Astfel, corecţia brutală a bulei speculative de pe piaţa imobiliară rezidenţială a fost blocată, iar preţurile au fost menţinute artificial la un nivel ridicat, aflat cu mult deasupra puterii de cumpărare.

Această bulă imobiliară a fost lăsată să "alerge" nestingherită în economie, cu toate că au existat numeroase avertismente la nivelul economiilor dezvoltate, fără să se ţină seama de efectele sale asupra distorsionării structurii economice şi inducerea dependenţei de costurile artificiale de finanţare.

După creşterea explozivă a creditului acordat gospodăriilor populaţiei până în 2009, soldul acestuia a stagnat până în 2013, când a fost reluată creşterea pe fondul trecerii programului Prima Casă la finanţarea exclusivă în lei (vezi graficul 1).

Odată "amorsată" noua dinamică a început să crească uşor şi creditul total acordat sectorului privat nefinanciar (gospodării plus companii nefinanciare), însă recordul anterior nu a fost depăşit decât în noiembrie 2017, în condiţiile în care creditul acordat companiilor nefinanciare tot nu a ajuns la soldul maxim înregistrat în septembrie 2012 (vezi graficul 2).

Creşterea accelerată a creditului pentru locuinţe în lei a schimbat puternic şi structura creditului acordat gospodăriilor de către sistemul bancar. Astfel, această componentă a ajuns să reprezinte 37,7% din totalul creditului acordat gospodăriilor în aprilie 2019, de la circa 32% în 2017 şi 10% la începutul anului 2015 (vezi graficul 3).

Garanţiile oferite de stat şi încrederea că acestea se vor "permanentiza" au alimentat iresponsabil hazardul moral la nivelul sistemului bancar (n.a. asumarea unor riscuri fără a suferi consecinţele).

Altfel nu ar fi fost posibile creşteri anuale de peste 200% ale soldului creditelor pentru locuinţe în lei, pe fondul unor creşteri lunare care au depăşit 13% (vezi graficul 4).

În ultima perioadă s-a ridicat problema, inclusiv de către oficiali ai BNR, de transformare a programului Prima Casă într-un program "mai social". Formularea nu este decât o exprimare eufemistică pentru împingerea programului şi mai adânc în teritoriul subprime.

Cum poţi să susţii că Prima Casă poate fi făcut "mai social" când însăşi existenţa sa stabileşte un prag minim implicit al preţurilor, care este mai mare decât cel al unei pieţe care să reflecte puterea de cumpărare?

De asemenea, în presă au apărut ştiri care plasează raportul dintre preţul mediu al locuinţelor şi venitul mediu anual al unei gospodării la circa 10, cu precizarea că raportul a fost mult mai mare în perioada premergătoare crizei.

Din păcate, şi această valoare este foarte ridicată, pragul pentru o bulă imobiliară în economiile dezvoltate fiind considerat un raport dintre preţ şi venit sub 5.

În ceea ce priveşte riscul de credit din sistemul bancar, acesta este subestimat, pe fondul ponderilor de risc foarte scăzute ale creditelor Prima Casă în raport cu creditele acordate companiilor nefinanciare.

Ponderile de risc intră în calculul necesarului de capital pentru acoperirea riscului de credit, iar valoarea acestora este zero în cazul emisiunilor de obligaţiuni guvernamentale.

Mai mult, deşi BNR subliniază, în ultimele rapoarte asupra stabilităţii financiare, riscul creşterii accelerate a creditului acordat gospodăriilor peste tendinţa pe termen lung, Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM) întârzie creşterea ratei de referinţă a amortizorului anticiclic de capital, care în prezent este zero.

Pentru creditele acordate în cadrul noului program, unde garanţia se ridică la 80% din valoarea creditului, ponderea de risc va fi şi mai redusă, în timp ce riscul va fi mult mai mare, pe fondul dublării pragului de garantare până la circa 120 de mii de euro.

În ceea ce priveşte dobânzile fixe pentru mulţi ani, chiar dacă BNR nu va modifica dobânda de referinţă în anii următori, costurile de finanţarea pentru moneda naţională pot suferi fluctuaţii majore pe fondul unor evoluţii externe adverse.

O încetinire severă a economiei globale sau chiar intrarea acesteia în recesiune, poate conduce, de exemplu, la creşterea aversiunii faţă de riscul de pe pieţele emergente.

În aceste condiţii se vor înregistra creşteri semnificative ale ieşirilor de capital, care vor determina creşteri masive ale dobânzilor de pe piaţă. Cu cât băncile centrale vor fi mai reticente în a majora şi dobânzile de referinţă, cu atât mai tare vor creşte presiunile asupra fluxurilor de capital şi a cursului de schimb.

Este inutil să precizăm că rezervele valutare ale BNR nu vor fi nici pe departe suficiente în cazul unui astfel de scenariu.

Programul "O familie, o casă" trebuie oprit până nu este prea târziu, iar Prima Casă trebuie finalizat urgent, deoarece suntem foarte aproape de pragul ireversibil pentru subminarea economiei naţionale, iar cetăţenii au plătit deja suficient de mult pentru greşelile masive din politicile fiscale, bugetare şi monetare.