Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Horaţiu Moldovan, a declarat, joi, că nu este cazul ca România să testeze în masă pentru coronavirus, comentând că "nu e revelant şi ar fi risipă de resurse", conform Hotnews.
"Nu e cazul să facem testare în masă, vom testa conform definiţiei de caz. A testa pe toată lumea nu e relevant, ar fi risipă de resurse, raportul cost - beneficiu nu e raţional din punct de vedere al sănătăţii populaţiei. Trebuie să gestionăm resursele, astfel încât să obţinem maxim de informaţii", a spus el.
Moldovan a adăugat că a crescut foarte mult capacitatea de testare, problema fiind de siguranţă a acestei testări.
"S-au ridicat diverse probleme, astfel încât să putem controla efectiv cum se realizează ea la nivelul acestor laboratoare, dincolo de documentele pe care le-au depus la DSP, pentru a creşte precizia şi pentru a avea siguranţă cât mai mare. Numărul mare de testări poate pune problema de gestiune a probelor, de transfer. Asta verificăm, astfel încât să fie cât mai sigură la nivel global ", a precizat el.
Potrivit datelor oficiale, până joi, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.319.369 de teste. Dintre acestea 24.147 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.887 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 9.260 la cerere.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.08.2020, 14:33)
Moldovane, este neconstitutional sa faci testare in masa obligatorie.
Poti incerca sa faci testare in masa VOLUNTARA. Si vor participa foarte putini.