HORIA GUSTĂ, CERTINVEST: "Administratorii fondurilor de investiţii vor impozit diferenţiat"

Teona Tomoiagă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 noiembrie 2018

Administratorii de fonduri de investiţii în acţiuni îşi doresc un impozit diferenţiat în funcţie de perioada de deţinere, cea mai recente dintre propunerile asociaţiei de profil, adresată Ministerului Finanţelor Publice (MFP), urmărind acordarea unui impozit zero pentru deţinerile mai mari de doi ani, a spus, vineri, Horia Gusta, directorul general Certinvest, cu ocazia unei dezbateri organizată de către Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF).

Domnia sa a precizat: "În urmă cu vreo opt ani, a fost o perioadă, cred că un an şi jumătate, în care impozitul a fost diferenţiat. Dacă stăteai un an de zile, aveai impozitul de 1%, dacă aveai o investiţie pentru o perioadă mai scurtă, aveai 16%. În cadrul Asociaţiei Administratorilor de Fonduri cred că au fost patru întâlniri şi nu mai ştiu câte adrese către Ministerul de Finanţe, în care să arătăm că, de fapt, un impozit diferenţiat, dar nu neapărat pe un an - noi am încercat să ne ducem cu calculele pentru a merge pe un impozit redus în cazul situaţiei investiţiilor la 3-4 ani - arăta un câştig pentru bugetul statului din veniturile de aici. La ultima solicitare adresată MFP, de acum două luni, propunerea de impozit a fost zero pentru investiţii de minimum doi ani."

De asemenea, domnul Gusta a subliniat că, printr-un astfel de impozit, investitorii sunt învăţaţi să economisească pe termen lung.

Reprezentantul Certinvest a adăugat: "Noi o să continuăm la Ministerul de Finanţe. Sper să îi convingem că aşa vom aduce valoare şi aşa vom aduce investitorii mai aproape de investiţia în acţiuni, care nu este numai speculativă".

Domnia sa a mai arătat că Bulgaria are astăzi unsprezece fonduri de indici listate, în comparaţie cu ţara noastră. 

"Noi, în România, avem patru. Nu zic de pieţele din afară sau de cele americane sau europene. Piaţa americană are sute de astfel de fonduri", a spus Horia Gusta.

Totodată, oficialul Certinvest a subliniat că, cu o sumă mică, reprezentând valoarea unei unităţi de fond, un investitor are acces la toate cele cinsprezece acţiuni incluse în indicele BET.

"Trebuie să te diversifici. Poţi să investeşti în mod direct în 2-3 acţiuni, dar volatilitatea pe care ţi-o dau cele 2-3 acţiuni s-ar putea să nu fie niciodată acoperită de volatilitatea pe care ţi-o dă un indice bursier. Indicele BET-TR are în ultimii şase ani creştere de 153%.", a precizat reprezentantul

Certinvest.

Referitor la profilul persoanelor care investesc în fonduri de acţiuni, domnul Gusta este de părere că aceştia sunt investitori care, în general, iau decizii calculate de investiţie.

Domnul Horia Gustă a explicat: "Atunci când vorbim despre investitorii în fonduri de indici bursieri sau în fonduri de acţiuni, cu siguranţă vorbim despre investitori ale căror decizii sunt mai puţin emoţionale şi mai mult raţionale şi intuitive. Bineînţeles, un investitor avizat ştie să abordeze corect volatilitatea pieţei şi să investească constant, indiferent de evoluţia bursieră. Avantajul investitorilor care deţin o educaţie financiară solidă este acela că le pot selecta dintr-o ofertă diversificată de instrumente, pe acelea care corespund profilului şi, implicit, obiectivelor acestora".

La rândul său, Milan Prusan, director general NN Investment Partners, a subliniat că piaţa de fonduri de obligaţiuni stagnează, dar se înregistrează o creştere în zona fondurilor diversificate şi a celor de acţiuni.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Sigur sa ne complicam singuri sa le dam idei astora de la guvern cu impozite diferentiate sa nu mai stii ce ai de plata. Piata de capital trebuie sa fie simpla pentru ca ai atatea operatiuni si situatii si mai ales raportari de facut incat nu mai ai timp de analiza bursiera si trading. Ce faci daca dai doar bucati din pachetul tinut? Cate complicatii apar si apoi controale raportari etc.? Baietii aia care propun tot felul de giumbuslucuri de-astea doar ca sa mai obtina 1-2% in plus la randamente sa invete sa faca bani iar bursa sa bage produse noi. Lasati impozitele diferentiate si alte inginerii. Buy and hold nu tine la noi si nici macar in Europa. Si te mai intrebi de ce nu merge nimic in tara asta.

    Propunerea este o prostie. In primul rand ne complicam in declaratii, iar apoi cum ramane cu lichiditatea? Stimulam buy and hold, adica tezaurizarea actiunilor... la fel ca pilonul 2. Se bate cap in cap cu cresterea lichiditatii bursei!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb