• Vasul aparţine oligarhului rus Andrey Melnichenko, apropiat al lui Vladimir Putin
Garda Financiară italiană a sechestrat iahtul "A" al antreprenorului rus Andrey Melnichenko, relatează cotidianul La Repubblica, citat de Kommersant. Costul ambarcaţiunii este estimat la 530 de milioane de euro.
Yacht A este cel mai mare iaht cu vele din lume. Nava a fost proiectată de celebrul designer francez Philippe Starck şi a fost lansat în 2008 în portul Kiel, Germania.
Andrey Melnichenko a fost inclus pe lista de sancţiuni a Uniunii Europene pe 9 martie pe fondul operaţiunii militare a Rusiei în Ucraina. După decizia respectivă, miliardarul rus a părăsit consiliile de administraţie ale companiilor SUEK şi EuroChem. În topul Forbes al celor mai bogaţi oameni, el ocupă locul nouă în Rusia şi locul 165 în lume ( cu o avere de 11,6 miliarde dolari), în timp ce în topul întocmit de Bloomberg, Melnichenko se clasează pe locul 66 cu o avere estimată la 21,4 miliarde dolari.