"Immofinanz" deţine 42 de proiecte rezidenţiale

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 8 decembrie 2011

Grupul austriac Immofinanz are în România 42 de proiecte rezidenţiale, cu o suprafaţă totală la finalizare de 1,4 milioane de metri pătraţi, cele mai multe dintre proprietăţi fiind amplasate în Bucureşti şi în împrejurimi. Astfel, dacă suprafaţa medie a unei locuinţe este de 90 de metri pătraţi, apropiată de suprafaţa celor construite de companie în Bucureşti, reiese că Immofinanz vrea să construiască pes-te 15.000 unităţi locative în România, devenind astfel cel mai mare dezvoltator pe piaţa rezidenţială locală. Din cele 42 de proiecte din România, 29 sunt din portofoliul dezvoltatorului Adama preluat integral de compania austriacă în acest an.

Cele mai multe ansambluri sunt în Bucureşti (17) şi Pipera şi Snagov (3). Alte şase proiecte sunt amplasate în Braşov, iar restul în Oradea, Cluj, Bacău, Ploieşti, Timişoara, Baia Mare, Satu Mare, Arad, Suceava, Iaşi şi Piatra Neamţ.

"Portofoliul are o suprafaţă de teren aferent de un milion de metri pătraţi şi o suprafaţă care va putea fi vândută la finalizare de 1,4 milioane de euro. Focusul pentru aceste locuinţe este populaţia cu venituri medii-superioare din zonele urbane", potrivit reprezentanţilor Immofinanz, citaţi de Mediafax.

Mare parte din ansambluri sunt în fază de proiect, dezvoltarea acestora fiind amânată din cauza crizei financiare.

Printre proiectele finalizate, din portofoliul Immofinanz se numără Evocasa Armonia, din cartierul Titan din sectorul 3 din Bucureşti, sector în care sunt amplasate trei din nouă ansambluri în construcţie şi alte două finalizate din portofoliul Adama.

Evocasa Armonia cuprinde două blocuri finalizate, totalizând 262 de locuinţe, urmând ca în a doua fază să fie construite încă 131 de unităţi. Pentru faza a doua autorizaţia de construcţie urmează să fie obţinută în scurt timp. În cadrul ansamblului, 73% din suprafaţa destinată vânzării din fazele finalizate a fost vândută, compania fiind în negocieri pentru finanţarea ultimei etape a ansamblului.

Un alt proiect din Bucureşti este Evocasa Selecta, care potrivit Immofinanz are cea mai bună localizare din complexurile deţinute de companie în Bucureşti. Complexul este finalizat integral, un număr de 31 de apartamente din totalul de 77 de unităţi din proiect fiind încă nevândute.

Tot în Titan, Immofinanz deţine complexul Evocasa Optima, în cadrul căruia a fost finalizată prima fază, totalizând 83 de apartamente. Dintre acestea mai sunt de vânzare 14 unităţi. Compania vrea să înceapă construcţia etapei a doua a proiectului în primăvara anului viitor.

Portofoliul Immofinanz cuprinde şi complexul Edenia Titan, cu 226 de apartamente finalizare, din care 196 vândute. Compania mai are autorizaţie de construcţie pentru alte două faze, totalizând 452 de apartamente în cadrul ansamblului.

Immofinanz, unul dintre cei mai importanţi investitori imobiliari din România, are în Europa cu un portofoliu de peste 1.600 proprietăţi cu o valoare de piaţă de 8,4 miliarde de euro. În România, grupul mai deţine 50 de proprietăţi, cea mai mare parte clădiri de birouri şi spaţii comerciale, cu o valoare estimată la circa 900 de milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb