ÎN 2014  CEC Bank -profit brut de 13,8 milioane de lei

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 3 iunie 2015

CEC Bank -profit brut de 13,8 milioane de lei

CEC Bank a obţinut, în 2014, un profit brut de 13,8 milioane de lei, în scădere cu peste 75% faţă de cel raportat în 2013, de 56,2 milioane de lei, acesta fiind al optulea an consecutiv în care banca obţine profit, potrivit datelor băncii transmise ieri.

CEC Bank a obţinut profit în 2014 în condiţiile în care datele preliminare la nivelul sistemului bancar relevă o pierdere estimată la circa 4,4 miliarde de lei, subliniază banca.

"Ca şi în anii precedenţi, partea de profit rămasă după plata impozitelor şi constituirii rezervelor legale, în sumă de circa şapte milioane de lei, a fost utilizată pentru majorarea capitalului social al băncii, care, în acest fel, a ajuns la valoarea de 1,170 miliarde de lei, în timp ce fondurile proprii însumează 1,46 miliarde de lei", precizează reprezentanţii băncii, potrivit Agerpres.

În aceeaşi perioadă, activele băncii s-au situat la circa 28 de miliarde de lei, pe fondul creşterii cu 6,4% a soldului creditelor acordate clienţilor.

"În anul 2014, CEC Bank a reuşit să crească portofoliul de credite acordate persoanelor juridice cu circa 8,5%, continuând să finanţeze întreprinderile mici şi mijlocii, agricultura şi autorităţile administraţiei publice locale. Structura portofoliului de credite s-a schimbat în corelaţie cu strategia şi misiunea băncii. Astfel, în decembrie 2014, ponderea creditelor acordate persoanelor juridice în total portofoliu era de 68%, faţă de doar 21% în 2006", se mai arată în comunicat.

Rata creditelor neperformante a fost de 21,74%, în 2014, fără a lua în considerare vânzările de credite, nivel apropiat de media sistemului bancar.

"În cadrul procesului de curăţare a creditelor neperformante, CEC Bank a scos în afara bilanţului, prin «write-off», credite neperformante în valoare de aproximativ 731 milioane lei, cheltuiala netă cu ajustările pentru depreciere ridicându-se la circa 547 milioane de lei", se menţionează în comunicatul băncii.

În plus, până la finalul lui 2014, banca a finanţat 26.568 de proiecte eligibile pentru accesarea fondurilor europene, pentru care valoarea însumată a granturilor depăşeşte nouă miliarde de lei. De asemenea, din surse BERD, banca a acordat 531 de credite (linia pentru IMM-uri, linia pentru mediul rural, linia pentru eficientizarea energiei), în sumă de peste 120 de milioane de lei.

Depozitele totale constituite de clienţi la CEC Bank au crescut, anul trecut, cu circa 8,8%, pe baza avansului depozitelor atrase de la persoane juridice, cu aproximativ 22%, şi a celor atrase de la clienţii persoane fizice, cu aproximativ 7%.

În acelaşi timp, numărul de clienţi activi a crescut la 2,6 milioane, persoane fizice, şi 138.000, persoane juridice, la finalul lui 2014.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb