În căutarea Constituţiei perfecte

Cristian Pirvulescu
Ziarul BURSA #Editorial / 7 iunie 2007

Cristian Pirvulescu

În 1866, în doar câteva luni, inspirându-se copios dintr-o Constituţie democratică, cea belgiană, politicienii din Principate au pus bazele celui mai stabil regim din istoria Româ­niei. Când 72 de ani mai târziu regimul se prăbuşea, România începea marea aventură a căutării celei mai bune forme de guvernare. Şi, dacă nu ne vom opri să reflectăm puţin asupra istoriei moderne, îl vom mai căuta încă ceva vreme. Căci la 1866, după scurta experienţă a autoritarismului cuzist, liberalii români au încercat să găsească nu cea mai bună formă de guvernare, ci pe cea care să limiteze abuzul şi arbitrariul celor ce vremelnic se află la guvernare. Şi dacă nu a fost perfectă (dovadă obsesia revizuirii ei), Constituţia de la 1866 a dat răgazul necesar ieşirii spre modernitate. Chiar dacă pe la 1884 Caragiale ironiza cu superioritate, ca un conservator ce se respecta, zelul reformator al liberalilor, paradoxul lui Farfuridi - "Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimic, ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele... esenţiale... Din această dilemă nu puteţi ieşi", rămâne simbolul unei mereu nereuşite căutări a echilibrului dintre mo­dernitate şi tradiţie.

Sărmanul Farfuridi nu era cu siguranţă un constituţionalist. Dar ca simplu cetăţean se pronunţa. Căci dincolo de modele, Constituţia rămâne o formă de adaptare a bunului simţ (în sensul de common sens) la construcţia instituţională. Incompetenţa publicului, clamată de unii, rămâne relativă. Departe de a asista la spectacol, opinia publică se ocupă de sensul Constituţiei. Aşa a făcut-o şi pe 19 mai, când a interpretat Constituţia şi a dat verdictul. Aşa s-a întâmplat şi cu enigmaticul Eduard al VIII-lea a cărui domnie a durat doar 11 luni în 1936, căci pentru opinia publică britanică era inadmisibil ca un rege, şef al bisericii anglicane, să se căsătorească cu o oarecare Willis Simpson, nu doar americancă, dar mai ales divorţată. Dar ceea ce se reproşa rudei sale acum 70 de ani nu i se mai reproşează astăzi prinţului Charles, dovadă că între timp s-a modificat percepţia publică a Constituţiei engleze.

Dilemele constituţionale de astăzi nu par diferite de cele ale lui Farfuridi. Tipul de regim politic potrivit firii românului, atât de disputat în prezent, exprimă o mare neînţelegere. Căci succesul monarhiei constituţionale nu s-a datorat regimului parlamentar, ci rolului reglator al regelui Carol I. Că e parlamentar, prezidenţial sau semiprezidenţial, regimul politic şi constituţional nu rezolvă problemele relaţiei dintre preşedinte şi majoritatea parlamentară. Doar când majoritatea va recunoaşte rolul de şef al preşedintelui, conflictul se va diminua. Repetatele consultări de la Cotroceni, pigmentate cu mesajele din faţa Parlamentului de după referendumul de revocare, dezvăluie căutarea unei fisuri în majoritatea antiprezidenţială care să permită realizarea alegerilor anticipate care să confirme o nouă majoritate, iar nu degajarea unei noi formule parlamentare.

Regimul politic e un simplu instrument. El se adaptează stării de spirit generale. Problema centrală nu este cea a raporturilor dintre instituţiile politice, ci a controlului reciproc dintre acestea şi a limitării arbitrariului, de oriunde ar veni acesta. Astfel că întrebarea rămâne: Cum vom putea face astfel încât cei ce ne conduc să ne facă cât mai puţin rău? De modul în care vom răs­punde în viitorii ani la această chestiune depinde nu doar stabilitatea instituţiilor noas­tre, ci şi prosperitatea generală. Aflaţi în căutarea Constituţiei perfecte, am putea uita că, oricât de bune ar fi instituţiile, oamenii sunt şi vor rămâne imperfecţi.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. In Romania post-decembrista,legile s-au facut "dupa ureche" si in functie de interesele personale ale celor ce votau.Uneori,legile trebuiau sa reglementeze raporturile dintre ocupantii diferitelor functii.Oamenii zisi politici nu se puteau intelege intre ei si nu puteau sa inteleaga faptul ca ei reprezentau o institutie.Legile vizau institutiile respective,nu pe ei. Acest lucru trebuie corectat acum.Nu este important cine ocupa o functie sau alta,trebuie reglementata buna functionare a statului,indiferent de ocupant (ocupanti si raportul dintre ei). Personal,cred ca trebuie sa avem trei proiecte foarte clare,cu capitole comune,in general dar si cu prevederi exprese diferite.O Constitutie pt regim parlamenta,o Constitutie pt regim semi-prezidential si o constitutie pt regim monarhic(constitutional).Cele trei proiecte trebuiesc supuse referendumului,simultan cu votul uninominal.In felul acesta populatia va decide ce regim politic doreste.Problema este ca proiectele sa fie f.bine intocmite,sa nu mai lase goluri de putere pentru a se putea manevra in culise.In nici unul din cele trei proiecte.

    1. De unde sa-l mai iei pe Carol I? Ce sa faci cu fonful de Mihai sau cu oportunistul de ginere al lui? Tot din bobor trebuie ales un prezident, poate pana la urma nimerim unul de Doamne ajuta si-l tinem pt toata viata

    Eu personal,sunt ptr.regim semiprezidential (model francez);cred insa, ca trebuie sa punem in fata electoratului toate optiunile posibile.Doar cei ce se etem de monarhie si nu sunt siguri de puterea lor,impiedica libera exprimare a electoratului.

    Si apoi,nu uitati:M.S.Regele a fost silit sa abdice su b amenintarea cu forta.Abdicarea este un act de drept civil.Orice act de drept civil obtinut prin forta sau amenintarea cu forta,este nul de drept.Din punct de vedere juridic,Mihai I ESTE REGELE ROMANIEI. Acest lucru trebuie rezolvat prin acest referendum.Asa cum nu puteam merge in Europa fara plata datoriei suedeze (NU ATIT DE MARI;Ceausescu o scosese doar la 6milioane USD),nici Justitia romana nu poate sa se elibereze,pina cind nu vom anula printr-un alt act politic,abuzul ruso-comunist.Sunt convins ca electoratul va alege regimul prezidential,dar trebuie sa-i lasam pe ei sa aleaga,in deplina cunostinta de cauza.Daca vreti sa fiti recunoscuti ca democrati!(Nici Ferdinand nu a fost un rege rau;nici Mihai) 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb