ÎN CHINA, Cazurile extreme de corupţie pot primi pedeapsa capitală

Amalia Pană
Internaţional / 18 aprilie 2016

Tribunalul Popular Suprem din China a anunţat luni că oficialii chinezi găsiţi vinovaţi de luare de mită şi fraudă în valoare de cel puţin 3 milioane de yuani (460.000 dolari) vor fi pasibili de pedeapsa cu moartea, transmite agenţia DPA.

Preşedintele chinez Xi Jinping a lansat, în urmă cu trei ani, o amplă campanie de combatere a corupţiei la nivelul administraţiei centrale şi locale din China, care a lovit atât în funcţionarii cu posturi înalte şi în cei cu funcţii mai mici. Rezultatele acesteia au fost mult mai mari faţă de aşţeptările analiştilor.

În unele cazuri grave de corupţie înregistrate până acum, pedepsele cu suspendare au fost comutate din condamnare la moarte în închisoare pe viaţă. Tot în această lună, fost ministru al Căilor Ferate, Liu Zhijun, a fost condamnat la moarte cu o amânare de doi ani, pentru luare de mită şi abuz de putere, în iulie 2013.

În luna octombrie, un tribunal militar l-a condamnat la moarte pe Gu Junshan, fost adjunct al şefului departamentului logistic al armatei chineze, sentinţa fiind dictată cu suspendare pentru o perioadă de doi ani.

Tot în octombrie, Su Shulin, fost guvernator al provinciei Fujian, din sud-estul Chinei, a fost plasat sub investigaţie pentru "grave încălcări".

De asemenea, în iulie 2013 fostul ministru al transporturilor feroviare Liu Zhijun a primit pedeapsa capitală cu suspendare pentru o perioadă de doi ani, fiind găsit vinovat pentru luare de mită şi abuz de putere.

Fostul lider al organizaţiei Partidului Comunist chinez din municipiul Chongqing (sudul Chinei), Bo Xilai, a fost condamnat în septembrie 2013 la închisoare pe viaţă, după ce a fost găsit vinovat de corupţie, deturnare de fonduri şi abuz de putere.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Asta e suma pe care orice sefulet de deconcentrate din romania o depasete cu usurinta, nu vorbim de inalti denitari !.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb