ÎN COMISIA DE BUGET-FINANŢE DIN SENAT: Raport favorabil în cazul proiectului care vizează rezervele de aur

T.T.
Politică / 26 martie 2019

Raport favorabil în cazul proiectului care vizează rezervele de aur

Comisia de buget-finanţe din Senat a dat, astăzi, raport favorabil proiectului iniţiat de parlamentarii social-democraţi Liviu Dragnea, preşedintele PSD, şi Şerban Nicolae privind statutul Băncii Naţionale a României (BNR), care vizează modificarea politicii BNR privind constituirea şi administrarea depozitelor de aur deţinute în tezaurul propriu şi în străinătate.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.312/2004 privind statutul BNR a fost aprobată cu 5 voturi "pentru", două "împotrivă" şi o abţinere.

"Apreciem că se poate modifica politica BNR privind constituirea şi administrarea depozitelor de aur deţinute în tezaurul propriu sau în străinătate, ca parte a rezervelor constituite din aur şi operaţiuni externe. Din informaţiile deţinute, în prezent, rezerva de aur constituită de BNR potrivit dispoziţiilor legale se găseşte în proporţie de circa 65% în străinătate. Pentru această cantitate de aur, BNR nu mai realizează niciun fel de venituri specifice operaţiunilor speciale de tranzacţionare, inclusiv prin constituirea de garanţii, ci dimpotrivă, achită contravaloarea costurilor de depozitare. Nimic din situaţia economică a României nu mai justifică păstrarea unei asemenea cantităţi de aur ca rezervă în străinătate, cu costurile aferente, deloc de neglijat, în condiţiile în care această rezervă poate fi păstrată şi suplimentată, în mod corespunzător, în depozite din ţară", subliniază iniţiatorul în expunerea de motive a proiectului, potrivit Agerpres.

Proiectul mai prevede că deţinerea unei cantităţi de aur în depozite constituite în străinătate "nu trebuie în mod necesar interzisă, dar aceasta ar trebui limitată cantitativ şi condiţionată de obţinerea unor venituri prin tranzacţionare şi alte operaţiuni specifice" şi propune instituirea obligaţiei de informare "de îndată" a Parlamentului şi a Guvernului de către BNR în cazul în care există pericolul diminuării rezervelor, până la un nivel care ar periclita tranzacţiile internaţionale ale statului, precum şi în cazul în care diminuarea s-a produs.

Senatorul PSD Şerban Nicolae a criticat, în cadrul şedinţei Comisiei de buget-finanţe, poziţia BNR faţă de acest proiect, care întârzie cu avizul pe care trebuie să-l dea.

"S-a cerut avizul BNR. Dacă se citeşte cu atenţie, legea spune că nicio propunere de act normativ nu poate fi adoptată fără a se cere avizul BNR. Avizul s-a cerut, e treaba BNR cât de repede se mişcă. Dacă au nevoie de 30 de zile să citească două fraze, bun, e în regulă. Poate ăla care ştie să citească lipseşte în perioada asta", a susţinut Nicolae.

La rândul său, reprezentantul BNR a spus că termenul legal prevăzut de lege pentru elaborarea unui punct de vedere vizavi de acest act normativ nu s-a împlinit, adăugând că, la nivel european, nu s-a identificat o prevedere de lege similară cu cea iniţiată de social-democraţi.

"Termenul de 30 de zile, în care Banca Naţională trebuie să dea punctul de vedere oficial, încă nu s-a împlinit, este un termen legal, prevăzut de lege privind statutul Băncii Naţionale. (...) Reiterez asupra necesităţii acordării atenţiei principiului respectării Băncii Centrale, prevăzut de tratatele europene, care prevăd că asistarea rezervelor internaţionale este o atribuţie fundamentală a băncilor centrale din UE. Din analiza noastră, până în acest moment, nu a fost identificată o prevedere de lege similară în alte state membre şi, de asemenea, asupra necesităţii consultării Băncii Centrale Europene. Este necesară consultarea Băncii Centrale Europene în termen util, în timp util", a susţinut oficialul BNR.

Senatul este prima Cameră sesizată cu acest act normativ, care face parte din categoria legilor organice.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ....vorba aia Tara ARDE si babele se piaptana.Asta este problema majora a Romaniei ?? Se ocupa si ageamii astia de ceva ca sa nu zica ca nu lucreaza. Defapt daca nu ai de la cine pretinde....ce sa mai zicem ?? Doamne ajuta-ne sa scapam de astia cat mai repede...

    1. La urmatoarele alegeri flausatul si soferul vor fi istorie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb