Asociaţia Română pentru Smart City lansează "Ghidul Alegătorului Smart", un instrument de orientare adresat cetăţenilor care îşi doresc să trăiască într-o comunitate modernă, dezvoltată, sustenabilă, cu servicii publice accesibile şi de calitate, anunţă un comunicat de presă al organizaţiei.
Un program electoral viabil, care presupune dezvoltarea comunităţii, este vitală pentru încrederea ce trebuie acordată prin vot. Ghidul Alegătorului Smart este creat pentru a înţelege necesitatea proiectelor tip Smart City, a beneficiilor acestora şi pentru a responsabiliza decidenţii locali actuali şi viitori.
Eduard Dumitraşcu, preşedintele Asociaţiei Române pentru Smart City a declarat: "Pandemia de COVID-19 a demonstrat neajunsurile pe care le avem în societate şi nevoia de schimbare ce nu mai poate suporta amânare. În calitate de cetăţeni, abordarea noastră cu privire la reprezentanţii locali pe care ni-i vom alege se schimbă. Alegătorul Smart conştientizează importanţa implementării unor soluţii bazate pe tehnologie şi instrumente digitale la nivelul comunităţii sale, întrucât conceptul de Smart City devine din ce în ce mai vocal pentru toţi. Smart City răspunde nevoilor cetăţenilor, deoarece este despre oameni şi despre o viaţă mai bună. Ghidul Alegătorului Smart este un instrument de orientare adresat tuturor cetăţenilor ce îşi doresc mai mult pentru ei înşişi şi pentru comunitatea lor!".
Ghidul Alegătorului Smart îşi propune să informeze alegătorii pentru a putea face distincţia între promisiunile de campanie şi platformele program cu proiecte importante şi realizabile pentru comunitatea din care fac parte. Acest ghid oferă informaţii şi idei despre cum ar trebui să arate o comunitate, care sunt domeniile care trebuie dezvoltate, ce înseamnă un oraş ecologic, sustenabil şi durabil şi de ce este importantă dezvoltarea economică sau educaţia într-un oraş creativ-inteligent. Conceptul de Smart City este cu şi despre oameni şi nu ar putea fi implementat fără cetăţeni care să adopte soluţiile propuse şi să beneficieze de pe urma lor.
Ghidul Alegătorului Smart este disponibil gratuit. Acesta poate fi descărcat accesând website-ul Asociaţiei Române pentru Smart City: https://romaniansmartcity.ro/ghidul-alegatorului-smart/