ÎN EXCLUSIVITATE PENTRU BURSA, NEGOCIATORUL PROGRAMULUI NUCLEAR DIN REPUBLICA ISLAMICĂ IRAN Obiectivele Republicii Islamice Iran în realizarea unui program nuclear paşnic

În ultimii ani, în calitate de negociator senior al programului nuclear din Republica Islamică Iran, am fost în contact cu diverse părţi din ţări şi organizaţii internaţionale, întrebarea fundamentală şi esenţială a publicului larg cu privire la programul nuclear paşnic al Iranului s-a concentrat asupra acestei propoziţii particulare: "Care sunt obiectivele Republicii Islamice Iran în desfăşurarea unui program nuclear paşnic?"

În timpul dialogului cu toate părţile, atenţia şi concentrarea noastră au fost întotdeauna pe introducerea a ceea ce era denumit program nuclear paşnic al Republicii Islamice Iran.

În principiu, s-a observat întotdeauna că ceea ce se numeşte "Programul nuclear al Republicii Islamice Iran" face parte, de fapt, din planificarea extinsă şi definită a Iranului din ultimii 60 de ani. După înfiinţarea Organizaţiei Naţionale a Energiei Atomice, ţara a fost pe calea exploatării cunoştinţelor nucleare pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale Iranului, atât în anii de dinaintea victoriei Revoluţiei Islamice din 1979, cât şi în anii următori.

Politica ce a făcut ca Iranul să fie acceptat în toate convenţiile şi angajamentele internaţionale cu mesajul unui "Orient Mijlociu denuclearizat", a fost să li se alăture la începutul dezvoltării lor şi să îşi prezinte planurile de utilizare curată şi paşnică a cunoştinţelor nucleare Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică şi ceilorlalţi membrii ai Naţiunilor Unite.

Construcţia centralelor nucleare Bushehr şi Darkhovin în cooperare cu Germania şi Franţa, care aparţin anilor înainte de revoluţia din 1979, a făcut parte din acest program, iar activitatea reactorului de cercetare nucleară a Universităţii din Teheran în parteneriat cu Statele Unite pentru scopuri ştiinţifice şi medicale speciale este o altă componentă a programului menţionat, un program care ar fi trebuit să continue cu un ritm echilibrat în direcţia dezvoltării cuprinzătoare a economiei şi industriei iraniene. În această direcţie, inginerii şi planificatorii Organizaţiei de Energie Atomică din Iran, atât înainte, cât şi după victoria Revoluţiei, împreună cu alţi planificatori, au fost eficace în întocmirea documentelor de început ale dezvoltării ţării. Programul Organizaţiei Energiei Atomice din Iran a luat forma utilizării cunoştinţelor nucleare şi activităţi paşnice înainte de Revoluţie şi în parteneriat cu multe alte ţări. Chiar şi în anii de după Revoluţia din 1979, reactorul de cercetare de la Universitatea din Teheran, care a funcţionat sub auspiciile Statelor Unite, a furnizat combustibilul necesar în coordonare cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică şi cu participarea altor ţări precum Argentina.

Contrar aşteptărilor, odată cu Revoluţia din 1979, multe companii şi părţi occidentale implicate în programe nucleare definite în comun, şi-au abandonat angajamentele, iar după izbucnirea războiului purtat de regimul Ba'athist a lui Saddam, şi-au încheiat unilateral contractele. Se pare că, potrivit percepţiei lor generale, odată cu plecarea experţilor tehnici şi investiţiilor făcute, activităţile nucleare ale Iranului pentru utilizarea cunoştinţelor nucleare în mod paşnic şi pentru dezvoltarea ţării s-au oprit. Cu această stare statică de lucruri, baza a ceea ce a fost câştigat în mod inerent prin ani de practică şi efort de către studenţii şi oamenii de ştiinţă iranieni, fie va fi fie pierdut, fie îngropat în inima istoriei ştiinţei şi cunoaşterii iraniene.

Este evident că, în primii ani după acest eveniment, când companiile şi ţările occidentale au decis să taie în mod unilateral cooperarea cu oamenii de ştiinţă iranieni şi centrele specializate, anumite condiţii dificile au fost impuse industriei nucleare paşnice şi cunoştinţelor pe care aceasta le conţine.

Cerinţele anilor grei de război şi principiul necesităţii apărării integrităţii teritoriale şi protejării ţării au reprezentat, de asemenea, un obstacol serios în calea transmiterii tuturor studiilor de caz şi activităţilor din trecut, în ciuda lipsei de sprijin din partea partenerilor europeni şi occidentali. Cu toate acestea, de când Programul naţional de dezvoltare iranian cu perioade diferite de 5 ani, 7 ani şi 10 ani, a schimbat o parte din cerinţele preliminarii ale orientării către exploatarea capacităţilor cunoştinţelor nucleare din industrie şi medicină, producţia de energie non-fosilă şi noi realizări tehnologice, iar investiţia continuă şi activitatea în acest domeniu păreau inevitabile.

Astfel, datorită necesităţii mişcării de dezvoltare a ţării, toate programele trecute au fost luate în considerare cu atenţie de oamenii de ştiinţă şi instituţiile iraniene. În paralel cu extinderea acestui nivel de activităţi ştiinţifice şi de cercetare şi a creşterii gamei de realizări şi produse obţinute din acesta, şi deoarece succesul în acest domeniu ar putea îmbunătăţi capacitatea tehnologică a Iranului şi ar elimina nevoia de ţări superioare şi proprietari ai acestei tehnologii mai mult decât până acum, sensibilitatea şi atenţia la activităţile Organizaţiei Energiei Atomice din Iran de diverse dimensiuni s-au stins. Respectarea angajamentelor de către Iran, a diverselor părţi din diferite organizaţii şi ţări le-a oferit iranienilor mai mult decât oricând impresia că o politică nerostită de împiedicare a progresului şi dezvoltării Iranului este urmărită de puterile majore şi ţările care au veto în Consiliul de Securitate al ONU. Pe măsură ce acest decalaj s-a adâncit, cei responsabili de afaceri, inclusiv oficiali guvernamentali iranieni sau reţele ştiinţifice şi academice din Iran, au simţit nevoia să crească eforturile pentru rezolvarea problemelor ştiinţifice şi tehnologice ale ţării şi pentru a răspunde nevoilor naţionale de dezvoltare.

Pe parcursul acestor ani, Iranul s-a confruntat şi cu noi fenomene, dintre care unele au fost consecinţele războiului impus de regimul baathist din Irak oamenilor săi. Plata a început cu diverse sancţiuni şi apoi a continuat cu sprijinul unor ţări europene în înarmarea lui Saddam cu arme chimice şi a închis ochii asupra folosirii lor de către regimul ba'athist împotriva luptătorilor iranieni şi chiar împotriva poporului irakian, aşa cum s-a întâmplat cu crimele din Halabja, şi toate acestea au provocat un tsunami mare în domeniul medicamentelor şi tratamentelor din Iran.

Răspândirea diferitelor tipuri de cancer şi necesitatea de a utiliza medicina nucleară pentru bolile care au afectat poporul iranian din ce în ce mai mult, precum şi a consolidat determinarea iranienilor de a dobândi cunoştinţe indigene pentru utilizarea paşnică a cunoştinţelor nucleare, au oferit, totodată, motive pentru reticenţa partenerilor occidentali şi europeni în contractele cu Iranul, care se pare că nu erau interesaţi de promovarea acestor cunoştinţe în rândul iranienilor. Lipsa unei comunicări organizate şi a unui rol responsabil jucat de autorităţile internaţionale în soluţionarea acestei probleme, a dus la intrarea serviciilor de informaţii şi a organizaţiilor de securitate în problema energiei nucleare în Iran, sub conducerea Tel Avivului şi a unor ţări occidentale. Numeroase rapoarte, multe dintre ele neocumentate şi care au fost denumite ulterior "Studii alese" de către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) în disputa privind programul nuclear iranian, au oferit o imagine ambiguă a activităţilor ştiinţifice şi a studiilor realizate de ingineri iranienii în acest domeniu, imagine care se află la kilometri distanţă de realitate.

Decizia guvernelor occidentale de a nu admite nicio ţară nouă în clubul nuclear şi de a încerca să distrugă programul paşnic al multor ţări, împreună cu mobilitatea greşită şi ambiţioasă a altor lideri politici precum Saddam sau Gaddafi, au creat o astfel de atmosferă pentru opinia publică, că preocupările de dezvoltare ale ţărilor cu capacităţi de bază, dar, în acelaşi timp, angajate în tratatele internaţionale, au fost ignorate. În acelaşi timp, a fost adoptată o politică contracţională şi negativă împotriva oricărui tip de solicitare. În acest moment, constrângerile politice cu privire la diverse probleme şi diferite crize cu care se confruntă lumea vremurilor noastre au oferit, de asemenea, baza guvernelor occidentale pentru a pune în discuţie programul nuclear al Organizaţiei de Energie Atomică din Iran, pe baza informaţiilor şi accesului lor la securitate extrem de discutabile şi pe baza unor documente false şi pretinse.

Din 2003, şi în paralel cu un fals spectacol pus în scenă la Consiliul de Securitate al ONU secretarul de stat de la acel moment, Colin Powell, cu privire la progresul activităţilor nucleare ale Irakului, care a generat operaţiuni ale Coaliţiei Internaţionale condusă de SUA împotriva suveranităţii şi integrităţii Irakului fără permisiunea Consiliului de Securitate, problema activităţilor nucleare ale Iranului a devenit, de asemenea, subiectul diferitelor minciuni şi poziţii oportuniste. În ciuda atmosferei de şantaj şi a propagandei politice conduse de elemente afiliate serviciilor de securitate occidentale şi israeliene, Organizaţia Populară Mojahedin (MKO), cunoscută în Iran drept "ipocriţi" şi "adepţii lui Saddam", Iranul nu a întrerupt niciodată cooperarea şi discuţiile cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică şi niciodată nu a întrerupt nici măcar în cel mai mic mod activitatea de a întocmi rapoarte şi de a efectua operaţiuni.

Fiind o ţară responsabilă şi de bază în ceea ce priveşte comunitatea internaţională, Iranul a răspuns la toate ambiguităţile şi dezinformările cu privire la activităţile sale nucleare paşnice şi a făcut-o pe deplin transparent pentru organismul internaţional competent, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică. Iranul chiar a clarificat unele poziţii politice sau rapoarte media, în ciuda faptului că acele rapoarte au fost motivate politic şi nimic altceva decât falsuri. Pentru a rezolva toate ambiguităţile, Iranul a început cooperarea constructivă pe cadrul unei "modalităţi" la care a ajuns într-un acord cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică.

În cele din urmă, oferind informaţii, explicaţii, efectuând numeroase inspecţii, instalând camere şi, de asemenea, având în vedere prezenţa constantă şi neîntreruptă a inspectorilor AIEA pe toate site-urile nucleare şi în activităţile conexe - care a fost unul dintre exemplele unice din istoria activităţii AIEA pentru monitorizare şi inspectarea unei ţări membre - o masivă propagandă de ştiri împotriva programului nuclear paşnic al Iranului a fost zădărnicită.

Rapoarte precise ale AIEA, care conţineau cantităţi mari de informaţii, corespondenţă şi minute, pot fi astăzi o sursă importantă de cercetare pentru a studia istoria subiectului.

Cu toate acestea, activităţile Iranului au fost subiectul confruntării politice pentru unele puteri majore, precum Statele Unite şi partenerii săi occidentali, care, cu o abordare non-tehnică, dirijând şi diseminând dezinformarea din surse israeliene, au exercitat o presiune politică largă asupra altor membri.

În paralel cu cooperarea sa cu AIEA, Iranul a început negocierile cu cele trei ţări europene (Germania, Marea Britanie şi Franţa) în cadrul iniţiativei E32 la începutul anului 2003, şi apoi sub forma P5 + 1, având ca membrii permanenţi Consiliul de înaltă securitate, împreună cu Germania şi UE. Negocierile care după doisprezece ani, în ciuda prea multor provocări şi conflicte politice şi pe termen lung, au reuşit să ajungă la un acord favorabil, clar şi complet, cu un set complet de anexe şi documente legate de programul nuclear paşnic al Iranului, care a fost capabil să-şi identifice obiectivele, natura şi facilităţile, acord care este cunoscut sub numele de Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune sau JCPOA.

Acordul format din şase părţi, alături de Uniunea Europeană şi Iran (JCPOA), a fost ratificat prin Rezoluţia 2231 a Consiliului de Securitate al ONU, ca anexă la rezoluţie, devenind un document internaţional credibil de valoare juridică, acceptat de întreaga comunitate internaţională. De la semnarea JCPOA, ratificarea şi punerea sa în aplicare şi până la retragerea Statelor Unite după alegerile prezidenţiale şi victoria preşedintelui Trump, Iranul şi-a arătat respectarea deplină şi completă a tuturor angajamentelor acceptate. Cel puţin 15 rapoarte consecutive şi periodice ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică confirmă punerea în aplicare exactă şi completă a sarcinilor şi angajamentelor Iranului în detaliu. Rapoartele au fost publicate în datele stabilite şi puse la dispoziţia publicului.

În această perioadă, Comisia comună JCPOA a avut loc de mai multe ori între Iran şi P5 + 1 (şi din ianuarie 2018 încoace între Iran şi P4 + 1). Rezultatele, care sunt concluziile consultării între părţi, sunt sub forma implementării angajamentelor şi a progresului operaţiunilor tehnice. Astăzi, acestea furnizează un set de documente importante şi fiabile cu privire la responsabilitatea şi respectarea tuturor principiilor etice şi juridice de către Republica Islamică Iran faţă de ceilalţi membri şi comunitatea internaţională. Retragerea Statelor Unite ale Americii, punctul de vedere al domnului Trump asupra JCPOA şi reintroducerea sancţiunilor, a supus acest acord internaţional multilateral unui test sever, deşi ar fi putut servi drept model de cooperare constructivă în stabilirea păcii şi menţinerea securităţii globale şi evitarea utilizării violenţei pentru rezolvarea conflictelor. Mult timp, aproape un an de la retragerea Statelor Unite, Iranul a respectat toate obligaţiile sale, în ciuda reimpunerii sancţiunilor americane şi a lipsei de acţiuni serioase şi practice ale partenerilor europeni în îndeplinirea obligaţiilor şi sarcinilor acceptate în acest acord, dar într-o manieră foarte nefericită, ceilalţi parteneri nu şi-au îndeplinit obligaţiile acceptate, susţinând că sistemele lor economice, bancare şi financiare au fost interconectate şi că sunt prinşi în sistemul financiar al SUA.

Această incapacitate, pe parcursul unui an de negocieri, a fost o problemă dificilă pentru părţi de a accepta responsabilităţile internaţionale. Documentele acestei perioade de negocieri confirmă, de asemenea, că oficialii Republicii Islamice Iran au fost în contact permanent cu alţi membri şi au solicitat întotdeauna, oral sau în scris, prin corespondenţă legală, restul membrilor JCPOA să-şi asume responsabilităţile şi obligaţii şi, compensând consecinţele retragerii SUA, să se asigure că Iranul se bucură de avantajele economice ale acordului. Cu toate acestea, din păcate, nu a existat nicio schimbare pozitivă în această privinţă, iar Iranul, la un an după ce a suportat condiţiile dificile cauzate de reinstituirea sancţiunilor, a început să îşi reducă obligaţiile JCPOA, pentru a echilibra datele pierdute şi rezultatele acestui acord şi pentru a le pune sub o altă formă. Acest lucru s-a făcut într-un mod care nu dăunează principiului acordului şi au fost ridicate doar unele dintre restricţiile pe care Iranul le acceptase pe programul său nuclear în mod voluntar pentru a demonstra bunăvoinţa. Întreaga rută parcursă de Republica Islamică Iran în acest sens a fost realizată cu notificare prealabilă şi scrisă şi cu determinarea termenelor specifice părţilor relevante şi Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică. Iranul a decis să reducă o parte din obligaţiile sale în temeiul TNP fără a încălca NPT sau Acordul de garanţii şi chiar fără a încălca Protocolul adiţional pe care îl implementează în mod voluntar în cadrul Consiliului de securitate al ONU, pentru a evita prăbuşirea acordul în care producţia economică a Iranului a ajuns deja la zero.

Astăzi, cazul nuclear iranian şi JCPOA sunt unul dintre subiectele cele mai provocatoare pentru studiu şi discuţii pentru savanţii care doresc să judece rolul marilor puteri în menţinerea păcii şi stabilităţii şi în îndeplinirea îndatoririlor şi responsabilităţilor lor internaţionale şi legale în ceea ce priveşte membrii ONU Fără îndoială, Statele Unite, încălcând toate obligaţiile care îi revin în cadrul Consiliului de Securitate al ONU şi nerespectând în totalitate Rezoluţia 2231 a Consiliului de Securitate al ONU, au ales o cale care continuă să fie văzută ca mijloc de rebeliune în relaţiile şi principiile internaţionale. După retragerea Statelor Unite, comunitatea internaţională, guvernele şi organizaţiile internaţionale se află într-o poziţie dificilă în faţa întrebării dacă ar trebui să îşi îndeplinească misiunile şi sarcinile internaţionale, indiferent de presiunea politică şi intenţiile personale ale şefilor de stat sau ar trebui, în cadrul ordinului rezultat din dominarea şi hegemonia puterii superioare şi indiferent de conştiinţa de muncă şi etica profesională, să renunţe la toate principiile şi aranjamentele tehnice şi profesionale?

Iranul nu are niciun dubiu în ceea ce priveşte obţinerea capacităţii nucleare, pentru utilizarea paşnică a acesteia în dezvoltarea naţională a ţării. Utilizarea energiei nucleare paşnice este un drept inalienabil al poporului iranian şi nu vom renunţa la acest drept în faţa intimidării americane. În ciuda costurilor ridicate ale sancţiunilor, ne responsabilizăm generaţiile viitoare pentru a nu accepta constrângerea şi dominarea din partea puterilor intimidante. Vom continua programul nostru nuclear paşnic în conformitate cu termenii şi condiţiile stabilite şi convenite cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică şi suntem pregătiţi să revenim la toate angajamentele noastre JCPOA ori de câte ori acordul ne va servi interesele.

Viitorul Iranului ca ţară străveche, cu o istorie de şapte mii de ani, care de-a lungul istoriei şi-a putut menţine independenţa şi poziţia superioară ca ţară puternică şi stabilă în regiunea turbulentă a Asiei de Vest, depinde în zilele noastre de decizii cruciale şi rezistenţă la implementarea lor. Prin urmare, poporul şi guvernul Iranului, în ciuda tuturor rivalităţilor politice comune şi a conflictelor existente în majoritatea democraţiilor lumii, sunt uniţi în păstrarea realizărilor ştiinţifice şi în apărarea identităţii lor istorice, culturale, a demnităţii şi independenţei lor. În acelaşi timp, interacţiunea constructivă şi respectuoasă, şi desigur dintr-o poziţie egală, cu comunitatea internaţională stă la baza politicii noastre externe.