Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a anunţat că, în luna februarie a.c., au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 49.571 de imobile, cu 14.340 mai multe faţă de luna precedentă, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.
Potrivit sursei citate, numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel naţional, în luna februarie a acestui an este cu 8.761 mai marefaţă de perioada similară a anului trecut.
Astfel, cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna februarie 2020, în Bucureşti - 9.107, Ilfov - 4.881 şi Cluj - 3.625. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă suntVaslui - 289, Sălaj - 221 şi Olt - 151.
ANCPI transmite că numărul ipotecilor, la nivel naţional, în luna februarie a acestui an, a fost de 28.584, cu 10.175 mai mare faţă de luna februarie 2019. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în Bucureşti - 9.774, Ilfov - 2.195 şi Cluj - 1.731. La polul opus, se află judeţele Gorj - 56, Harghita - 54 şi Covasna - 52.
Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a doua lună a anului 2020 sunt Dolj - 641, Timiş - 571 şi Arad - 500.