Petiţie pentru eliminarea unei taxe impuse de Primăria Focşani

ANA FELEA
Miscellanea / 15 ianuarie

Petiţie pentru eliminarea unei taxe impuse de Primăria Focşani

Taxa pe iluminat, pe care Primăria a impus-o contribuabililor începând cu acest an, a declanşat o adevărată revoltă în rândul locuitorilor din municipiul Focşani. Cei mai mulţi spun că este o taxă abuzivă, motiv pentru care au lansat o petiţie prin care cer anularea acestei decizii.

Într-un comunicat de presă, reprezentanţii Primăriei Focşani au explicat că "taxa de iluminat asigură mentenanţa reţelei de iluminat public din întreg Municipiul Focşani" şi că nu este vorba despre o sumă mare, respectiv 0,25 de lei pe zi.

"În evidenţele Serviciului de Impozite şi Taxe Locale se află circa 35.000 de imobile clădiri, iar estimările realizate arată că încasările din taxa specială vor fi de aproximativ 3 milioane lei. În medie, taxa de iluminat are o valoare de aproximativ 86 lei/imobil, respectiv 0,25 lei/zi. Această taxă specială este obligatorie conform prevederilor legii nr. 230/2006 privind iluminatul public şi a fost solicitată a fi implementată de către reprezentanţii Curţii de Conturi. Încasările din această taxă reprezintă suma pe care Municipiul Focşani o cheltuieşte anual pentru întreţinerea, modernizarea şi asigurarea iluminatului public stradal şi o mică parte pentru iluminatul festiv, în perioada sărbătorilor de iarnă. Pe lângă aceşti bani, anual, Primăria Municipiului Focşani plăteşte facturi de aproximativ 9 milioane lei pentru energia electrică necesară funcţionării iluminatului public", se arată în comunicatul primăriei Focşani.

În acest timp, reprezentanţii primăriei au explicat că, în timp, au fost adoptate mai multe soluţii prin care s-a urmărit reducerea costurilor cu iluminatul public stradal.

"A fost deja realizată o reţea proprie de iluminat public modern pe 16 bulevarde şi străzi cu o lungime de 26 de km, care consumă cu 30% mai puţin decât vechiul sistem. Totodată, în Cartierul Bahne au fost montaţi 459 de stâlpi noi de iluminat public cu led şi sistem de telegestiune şi au fost eliminate reţelele de cabluri aeriene. Acest proiect a dus, de asemenea, la reducerea cu 30% a consumurilor de energie electrică. Cu bani de la bugetul local s-a modernizat iluminatul public din cartierul Mândreşti şi din zona ANL Democraţiei, fiind montate 784 lămpi. La această oră, în Municipiul Focşani se află în derulare etapele a II-a şi a III-a ale proiectului "Modernizarea sistemului de iluminat public din Municipiul Focşani" finanţat prin fonduri alocate prin Administraţia Fondului de Mediu, prin care se vor înlocui 2.975 aparate de iluminat existente cu corpuri de iluminat moderne de tip LED pe 242 străzi. De asemenea, la finele anului 2024 a mai fost depus un alt proiect la Administraţia Fondului pentru Mediu pentru a înlocui becurile vechi la stâlpii de iluminat public de pe alte 80 de străzi. Un alt proiect, foarte important, este cel legat de realizarea unui parc fotovoltaic de 4157,4 kWp care ar asigura necesarul de consum energetic al Municipiului Focşani", se arată în comunicatul Primăriei Focşani.

Explicaţiile, însă, nu au fost convingătoare pentru locuitorii municipiului, care consideră că este o taxă abuzivă, în condiţiile în care unii nici nu beneficiază de iluminat stradal, în zona în care locuiesc.

Aceştia au lansat o petiţie care a strâns deja zeci de semnături.

"Dragi focşăneni, haideţi să le arătăm celor din Consiliul Local că nu pot hotărî şi aplica taxe inventate şi născocite pentru a putea plăti salariile primarului şi a celor din Primărie. TAXA PE ILUMINAT PUBLIC este un abuz din partea primarului şi al consilierilor care sunt plătiţi din banii noştri. Aceşti consilieri au salariile calculate în functie de salariul primarului şi votează fără să ţină cont de noi, oamenii de rând! Taxa este aplicata diferenţiat şi calculată dupa bunul plac al primarului", se arată în petiţia formulată de un locuitor al municipiului.

În ultimele ore, zeci de persoane au semnat petiţia şi au lăsat comentarii prin care îşi exprimă nemulţumirea.

"Având în vedere faptul că o mare parte a oraşului este iluminată folosind energie solară, acestea fiind achiziţionate prin fonduri europene, aplicarea taxei nu are relevanţă!

Semnez pentru că vreau eliminarea taxei de iluminat public. Nu e treaba noastră lumina după stradă. Este abuzivă.

Nu sunt de acord cu taxa iluminatului stradal! S-au montat destule lămpi cu încărcare solară, prin fonduri europene( fiind practic achitate)! Nu văd sensul acestei taxe!

Semnez pentru că la adresa la care locuiesc nici măcar nu am iluminat public, am lumina pe care o plătesc personal sau solară.

Nu beneficiez pe strada mea de iluminat public", au scris locuitorii municipiului Focşani la semnarea petiţiei.

Proiectul de hotărâre prin care a fost impusă taxa pe iluminat a fost aprobat de Consiliul Local, în şedinţa organizată la începutul săptămânii.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2934
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9005
Gram de aur (XAU)Gram de aur417.1686

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb