ÎN IULIE Finanţele vor să împrumute 1,76 miliarde lei şi 150 milioane euro

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 4 iulie 2013

Ministerul Finanţelor Publice a programat pentru luna iulie emisiuni de titluri de stat de 1,76 miliarde lei şi, respectiv, de 150 milioane euro, în condiţiile în care în această lună ajung la scadenţă titluri de 3,778 miliarde lei.

Trezoreria a stabilit pentru luna iulie o singură emisiune de certificate de trezorerie, cu valoare indicativă de 300 milioane lei şi maturitate de şase luni, şi patru operaţiuni pentru vânzare de obligaţiuni cu scadenţe de doi şi, respectiv, cinci ani, potrivit Mediafax.

Valoarea cumulată a emisiunilor de obligaţiuni este de 1,46 miliarde lei, din care 60 milioane lei reprezintă suma vizată în două licitaţii suplimentare pentru oferte necompetitive, la care cumpărărorii acceptă randamentul plătit la licitaţiile derulate cu o zi înainte.

Prima licitaţie este programată pentru 8 iulie, când Finanţele vor să vândă obligaţiuni cu maturitate de cinci ani în valoare de 300 milioane lei, iar pe 9 iulie urmează o licitaţie suplimentară pentru oferte necompetitive, cu o valoare indicativă de 30 milioane lei.

Ministerul Finanţelor Publice a stabilit pentru luna iulie şi o licitaţie pentru vânzare de obligaţiuni cu scadenţă în februarie 2016, prin care vrea să atragă 150 milioane euro. Această operaţiune va avea loc în data de 18 iulie.

În luna iunie, Finanţele au vândut titluri de stat de 2,148 miliarde lei, suma reprezentând peste 70% din valoarea vizată, de aproape 3 miliarde lei. Suma mai mică a emisiunilor din luna iunie a fost determinată de creşterea randamentelor solicitate de investitori şi bănci, care a dus chiar la respingerea ofertelor la ultimele două licitaţii.

Randamentele au urcat constant de la începutul lunii iunie, ca urmare a scăderii expunerii investitorilor străini pe obligaţiuni emise de statele emergente şi, implicit, pe cele în lei, în contextul intenţiei băncii centrale a SUA de a încheia gradual programul de achiziţie de obligaţiuni.

De la începutul anului, Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat de pe piaţa internă 26,818 miliarde lei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne şi externe, de 1,084 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb