ÎN MAREA BRITANIE Bănci majore, date în judecată pentru manipularea cursului valutar

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 30 iulie 2019

Bănci majore, date în judecată pentru manipularea cursului valutar

Instituţiile de credit în cauză sunt Barclays, JPMorgan, RBS, UBS şi Citigroup

Mari bănci internaţionale sunt acţionate în instanţă, în Marea Britanie, de investitori care pretind că acestea au manipulat piaţa valutară mondială, anunţă Reuters, menţionând că instituţiile de credit în cauză sunt Barclays Plc şi Royal Bank of Scotland Group Plc din Regatul Unit, JPMorgan Chase & Co. şi Citigroup din SUA, respectiv UBS Group AG din Elveţia.

Părţile amintite au intentat proces ieri, la Curtea de Apel pentru Concurenţă (CAT), prin firma de avocatură Scott & Scott. Acţiunea este estimată la peste un miliard de lire sterline (1,24 miliarde de dolari).

Procesul îl are în frunte pe Michael O'Higgins, fost preşedinte al autorităţii britanice din domeniul pensiilor.

JPMorgan, UBS, RBS, Barclays şi Citigroup au refuzat să facă vreo declaraţie cu privire la informaţia publicată ieri de Reuters.

Unele dintre cele mai mari bănci de investiţii la nivel mondial au plătit deja amenzi totale de 11 miliarde de dolari ca să încheie amiabil cazuri deschise de autorităţile din SUA, Marea Britanie şi Europa cu privire la manipularea pieţelor valutare.

Investitorii au sperat multă vreme să reproducă în Marea Britanie succesul acţiunilor colective din SUA împotriva băncilor, printre care Goldman Sachs Inc., HSBC Holdings Plc şi Barclays, care au cheltuit 2,3 miliarde de dolari cu acordurile de încheiere amiabilă a cazurilor.

În luna mai, Uniunea Europeană a amendat cinci bănci cu un total de 1,07 miliarde de euro pentru manipularea cursului valutar prin operaţiuni de tip cartel.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb