ÎN PERIOADA 21 - 23 IANUARIE Banca Transilvania şi-a răscumpărat 1,88 milioane de acţiuni

M.G.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 ianuarie 2019

Banca Transilvania (TLV), cel mai lichid emitent de la bursa locală, şi-a răscumpărat, în intervalul 21 - 23 ianuarie, 1,88 milioane de titluri proprii, pentru suma de aproximativ 3,38 milioane de lei, acţiunile fiind achiziţionate la preţuri cuprinse între 1,7854 şi 1,8041 lei/titlu, se arată într-un raport publicat de către emitent pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Achiziţiile fac parte din programul de răscumpărare al emitentului pentru zece milioane de acţiuni proprii, din totalul celor 35 de milioane de titluri, reprezentând 0,8062% din capitalul social al TLV, aprobate în primăvara anului trecut pentru a fi achiziţionate de către instituţia bancară în acest an.

Potrivit instituţiei bancare, operaţiunea, care se desfăşoară pe o perioadă de maximum 18 luni de la data publicării hotărârii AGEA în Monitorul Oficial, se efectuează "în vederea implementării unui sistem de remunerare şi derularea unui program de fidelizare a personalului pe o perioadă de cel puţin 3 ani, precum şi plata unor remuneraţii fixe".

Acestea au fost ultimele achiziţii de acţiuni proprii din cele zece milioane de titluri prevăzute a fi răs­cumpărate în perioada 3 - 25 ianuarie.

Instituţia bancară a realizat, în primele nouă luni ale anului 2018, un profit net de 979 milioane de lei, în creştere cu 25,6% faţă de profitul net raportat în aceeaşi perioadă din anul precedent.

Valoarea de piaţă a Băncii Transilvania la BVB este de circa 8,18 miliarde de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb