Sindicatele care reprezintă personalul navigant al "Ryanair" din Spania, Portugalia şi Belgia au anunţat ieri declanşarea unei greve de două zile la sfârşitul lunii iulie şi au avertizat că ar putea urma noi mişcări de protest dacă cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa nu va face concesii în privinţa condiţiilor de lucru, transmite Reuters, conform Agerpres.
În Italia, personalul navigant va fi în grevă în ziua de 25 iulie, în timp ce angajaţii din Spania, Portugalia şi Belgia vor protesta în perioada 25-26 iulie, au anunţat sindicatele CNE/LBC (Belgia), SITCPLA şi USO (Spania), SNPVAC (Portugalia) şi Ultrasporti (Italia). Acestea susţin că şi piloţii "Ryanair" din alte ţări ar putea lua parte la mişcările de protest coordonate.
Marţi, piloţii irlandezi ai "Ryanair" au anunţat că vor face grevă în 12 iulie deoarece operatorul aerian nu le-a îmbunătăţit suficient condiţiile de muncă.
Personalul navigant al "Ryanair" din Europa a publicat o listă cu 34 de cereri, solicitând salarii decente, îmbunătăţirea plăţii concediilor de boală şi contracte de muncă pe baza ţării de origine şi a legislaţiei irlandeze. Lista a fost semnată de 80% din personalul navigant de pe cele 86 de baze ale "Ryanair".
În decembrie, "Ryanair" a avut primele negocieri cu sindicatele din istoria de 32 de ani a companiei, care au ajutat la evitarea unei greve la nivel european. În urma discuţiilor, piloţii "Ryanair" din Portugalia, Irlanda şi Italia renunţaseră la mişcările de protest programate înainte de Crăciun, dar piloţii din Germania au oprit activitatea timp de patru ore.
"Ryanair", cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova.