ÎN PRIMA ZI BURSIERĂ A SĂPTĂMÂNII BRK a intervenit de patru ori pentru stabilizarea preţului acţiunilor One

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 iulie 2021

BRK a intervenit de patru ori pentru stabilizarea preţului acţiunilor One

Titlurile dezvoltatorului imobiliar se află cu 8% sub preţul din ofertă

BRK Financial Group (BRK) a intervenit luni, 19 iulie, de patru ori pentru stabilizarea preţului acţiunilor One United Properties (ONE), se arată într-un raport al dezvoltatorului imobiliar remis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Practic, în acea zi, BRK a cumpărat 300.000 de acţiuni ONE, echivalentul a aproape 17% din volumul total al tranzacţiilor din acea zi cu titlurile companiei, la preţuri de 1,9 lei/unitate, 1,87 lei/unitate şi 1,84 lei/unitate, după cum reiese din notificare.

Chiar şi aşa, acţiunile One United au coborât cu 5,41%, până la 1,835 lei, minimul atins de la intrarea la tranzacţionare a titlurilor dezvoltatorului imobiliar în debtul săptămânii trecute. Declinul a venit într-un context marcat de scăderi generalizate în pieţele de acţiuni internaţionale, apărute pe fondul reacţiei investitorilor faţă de creşterea cazurilor de Covid-19 din întreaga lume, alimentată de varianta Delta a virusului, extrem de transmisibilă, conform presei internaţionale. În acea zi, indicele BET a coborât cu 1,51%, iar BET-XT cu 1,6%.

Nu a fost prima dată când BRK a intervenit pentru stabilizarea preţului acţiunilor One United Properties. Cu o sesiune în urmă, în data de 16 iulie, brokerul din Cluj a realizat în acest sens două tranzacţii cu 100.000 de titluri ONE, la preţul de 1,94 lei.

Ieri, la ora 17:15, acţiunile dezvoltatorului imobiliar se tranzacţionau la 1,84 lei, cu 8% sub cel din oferta publică, ce s-a încheiat la 2 lei.

Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu, cei doi fondatori ai companiei, deţin fiecare câte 29,73% din One United, astfel încât împreună au controlul companiei. De asemenea, CC Trust Group are 6,23% din companie, conform unui raport al One United Properties publicat recent la BVB.

Pentru anul trecut, dezvoltatorul imobiliar a avut venituri consolidate de 541,97 milioane de lei, în creştere cu 35% faţă de cele din 2019, şi cu 70% mai mari decât veniturile obţinute în 2018. Profitul net a fost de 176,94 milioane lei, cu 10% sub rezultatul obţinut în 2019, dar cu 66,7% mai mare decât cel din anul anterior.

Opinia Cititorului ( 22 )

  1. Le vor vinde pe profit in urmatoarele 6 luni, nu va faceti griji.

    Dintre toate companiile listate de BRK, ONE este cea mai tare. 

    1. E stabilizare. Nu țin acțiunile pentru ei.

      Esti poet! One este compania listata cu cea mai mare supraevaluare. Chiar si 1 leu pe actiune este mult pentru compania asta.

      corect

      si acolo va ajunge cotatia!

    Sunt foarte curios dacă Sif 1,4 și 5 au cumpărat acțiuni la One ! Aici pare o adevărată serparie de șmecheri de înaltă clasă și nu cred că echipa Drăgoi,Lakis etc nu s-au întâlnit în afaceri cu cei de la One ! Nu cred ! Aici se pot sifona foarte ușor banii: la cumpărarea unor terenuri de mil si zeci de mil euro, la " negocierile " cu dezvoltatorii imobiliari, ale " negocierile " pentru materiale,la " negocierile" de vanzare a proprietăților, la" negocierile" cu politicieni,judecători, generali,pentru locuințe!

    Nicușor Dan de exemplu nu vă avea nicio șansă! 

    Caracatita asta va domina Bucureștiul zeci de ani!

    Deci Sifurile au deja acțiuni? Dacă da, totul e pierdut! 

    1. probabil e o fantezie sa crezi ca bani de-ai lui bilteanu din imobiliare si bursa s-au dus pe la one..

      Ai umor. Vom vedea in curand

    Piata imobiliara este un domeniu în care prețurile vor crește constant și poate chiar accelerat in următorii ani. One se adresează unui segment mai elitist, prin calitatea locuintelor construite și dotărilor aferente. Locuințele premium vor fi căutate întotdeauna de cumpărători.

    1. Clădirile One sînt departe de “premium”; chiar și în piața românească. În timp, utilizatorii își vor da seama de “calitățile” acestor clădiri. Dar mă rog, dacă ai o imagine bună, poți să te prezinți și ca făt frumos.

      Observ în București ca se vând doar apart de max 150k, restul sunt anunțuri și de 2 ani refuzate de piața.

      Cumpărătorii cu cash nu au motivatie sa cumpere la aceste prețuri deoarece recuperarea investiției s-ar face dincolo de 15-17 ani pe actualele chirii.  

      Cumpărătorii cash cumpără apartamente preferențial. Ofertele lor nu apar niciodată online. Au grijă agențiile imobiliare de tot. Calitatea nu ajunge la publicul larg. Imobiliare.ro e doar un instrument de distorsionare a prețurilor pentru necunoscători

      nu-mi dau seama daca ati scris ceva sau ati luat din vreun prospect...parfum pt fraieri... in cea mai buna varianta ar tbui sa fiti de la one

    Cand credeti ca va creste peste 2 lei pe viitor? 6 luni? 12 luni?

    1. Eu stiu cand va scadea sub un leu, si mai stiu sigur ca se va intampla in sunet de fanfara!

      6 ani, 12 ani, nu luni!

      Cine crede că One o va lua la vale si va rămâne acolo greșește! Nu contează rezultatele! Acolo sunt oameni bogați, cândva ne vor spune că au cumpărat clădirea Parlamentului, că au cumpărat terenuri în New York etc ,că s-au asociat cu o mare firmă londoneză si prețul va sări ușor peste 2 lei! Ce se va întâmpla apoi e altă poveste dar ăștia vor face profit in cel mult 6 luni! Eu am cumpărat în 2.02 si am vândut în 1.98 lei mai las să scadă puțin si cumpar din nou !

      La firme din astea nu mă uit la rezultate! 

      Si la SFG sunt bogati, de la 30 lei s'a dus la 15 lei.

    l-au stabilizat de tot :))))))))

    institutionalii si retailerii sunt fericiti, bucurosi chiar. Evident la urmatorul IPO prin ""the broker cluj - the best"" se vor inghesui sa participe cu bani. Dar nu i bai ca fac baietii plasamente private si marketeala makereala de rup. Cred ca solutia cu astfel de brokeri e una singura: nu participam la IPO urile lor si nu le facem traduri pe actiunile pe care sunt market makeri. Sa si le dea singuri dintr-un buzunar in altul si invers pana li se bulbucesc ochii in cap...dar cu rulaje fake pe actiune nu iti platesti salariile, chiria si utilitatile :))) Incet incet vor invata brokerii gen broker cluj ca tradingul nu e sa faci doar tu bani ci mai strangi surubul il mai lasi, simti piata...nu rupi pe orice actiune. 

    Probabil asta e din seria de trista aminrire "lasati pretul mai jos sa cumpere toata lumea". Pretul ONE e sub pretul de oferta. Nimic nou sub soare. Se intampla si la case mai mari. In cazul ONE presiunea vine din supraevaluare culpata cu dorinta de exit a actionarilor mai vechi, care la momentul cotarii detineau 220 milioane de actiuni. Depinde la ce pret le au si ce dividende au incasat ca sa putem aprecia cat de mare e presiunea pe vanzare. In conditii normale ONE nu cred ca se va tranzactiona cu discount(un leu), dar si doi lei mi se pare nesustenabil daca ar exista o asemenea intentie. Cu privire la timp, un val de 200 milioane de actiuni in cate luni poate fi stabilizat ?

    1. E vorba de actionarii mai vechi. Ma intreb cine vinde acum? cei care au cumparat cu discount in primele 3 zile marcheaza pierderi. Inca nu e panica. Atunci de ce vand?

      Ma refeream la dorinta de exit. Asta creeaza o perceptie cu privire la viitor a unor investitori, de ce sa cumpar acum daca o sa vina "valul"? Acum poate vand cei 5% exceptati de restrictii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb