ÎN PRIMELE DOUA LUNI DIN 2020: Lucrările de construcţii au crescut în volum cu 34,3%

C.B.
Miscellanea #Construcţii / 16 aprilie 2020

Lucrările de construcţii au crescut în volum cu 34,3%

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primele două luni ale anului ca serie brută, cu 34,3%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 35%, raportat la perioada similară din 2019, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În luna februarie 2020 volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de luna precedentă, ca serie brută, cu 18,4%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a scăzut cu 4,6%. Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul lucrărilor de construcţii a urcat, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 23,5% respectiv cu 24,9%.

În perioada 1 ianuarie - 29 februarie, comparativ cu perioada similară a anului trecut, volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută s-a majorat pe total cu 34,3%. Pe elemente de structură au avut loc creşteri la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+76,5%), lucrările de reparaţii capitale (+41,1%) şi la lucrările de construcţii noi (+23,7%). Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la construcţiile inginereşti (+49,9%), clădirile rezidenţiale (+26,0%) şi la clădirile nerezidenţiale (+23,3%).

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut pe total cu 35%, creştere reflectată în lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+80,8%), lucrările de reparaţii capitale (+33,4%) şi în lucrările de construcţii noi (+24,7%). Pe obiecte de construcţii, creşteri s-au înregistrat la construcţiile inginereşti (+43,3%), clădirile rezidenţiale (+28,4%) şi la clădirile nerezidenţiale (+27,6%).

Potrivit statisticii, în februarie 2020, comparativ cu luna anterioară, volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută cu 18,4%, creştere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale cu 29%, lucrările de întreţinere şi reparaţii curente, cu 24,3% şi la lucrările de construcţii noi, cu15,2%. Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri astfel: construcţiile inginereşti (+23,4%), clădirile nerezidenţiale (+20,1%) şi clădirile rezidenţiale (+9,1%).

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut pe total cu 4,6%, scădere înregistrată la lucrările de construcţii noi (-6,4%). Lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au crescut cu 7,8% , respectiv cu 7,5%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la construcţiile inginereşti cu 3,0% şi la clădirile rezidenţiale cu 1,2%. Totodată, clădirile nerezidenţiale au crescut 2,7%.

În februarie 2020 comparativ cu februarie 2019, volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută a crescut pe total cu 23,5%. Pe elemente de structură s-au înregistrat creşteri la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+70,8%), lucrările de reparaţii capitale (+32,7%) şi la lucrările de construcţii noi (+11,8%). Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut astfel: construcţii inginereşti (+47,3%), clădiri rezidenţiale (+12,9%) şi clădiri nerezidenţiale (+7,2%).

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 24,9%. Pe elemente de structură s-au înregistrat creşteri la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+80,0%), lucrările de reparaţii capitale (+25,1%) şi la lucrările de construcţii noi (+12,5%). Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti (+38,7%), clădirile rezidenţiale (+23,6%) şi la clădirile nerezidenţiale (+11,6%).

"Informaţiile din acest comunicat de presă (februarie 2020) nu surprind impactul crizei COVID-19. Institutul Naţional de Statistică înţelege greutăţile cu care se confruntă respondenţii noştri în această perioadă şi suntem conştienţi că este posibil ca răspunsurile la cercetările statistice să nu fie în prezent o prioritate. Cu toate acestea, prin colectarea informaţiilor statistice, vom putea monitoriza şi informa toţi utilizatorii noştri cu privire la efectele COVID-19 asupra economiei şi societăţii noastre. În măsura posibilului, vom continua să colectăm informaţii statistice, pentru a putea oferi informaţii esenţiale care vor surprinde situaţia în schimbare începând cu luna martie 2020. Apreciem sprijinul continuu al respondenţilor noştri la cercetările statistice derulate de Institutul Naţional de Statistică şi înţelegem dificultăţile cu care se confruntă toţi furnizorii de date statistice", se menţionează în comunicat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2934
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9005
Gram de aur (XAU)Gram de aur417.1686

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb