ÎN PRIMELE ŞAPTE LUNI ALE ANULUI: Vânzări de vacanţe în creştere cu 26%, pentru Paralela 45

ADELINA TOADER
Ziarul BURSA #Companii / 2 august 2017

Vânzări de vacanţe în creştere cu 26%, pentru Paralela 45

Crăciun în Ţara lui Moş Crăciun de la 1500 de euro

Numărul vacanţelor vândute de către agenţia de turism Paralela 45 a crescut cu 26%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a declarat Alin Burcea, proprietarul agenţiei Paralela 45 şi preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Domnia sa a mai precizat că încasările din turism au crescut în primul semestru, conform datelor principalilor operatori din domeniu, între 15-30%.

Alin Burcea a declarat: "Evoluţia pozitivă s-a resimţit la nivelul întregii pieţe, toţi marii turoperatori din piaţă raportând evoluţii importante. Românii au plecat mai mult în vacanţe (...). Mă aştept ca până la finalul anului încasările să cunoască o oarecare ajustare, iar în termeni reali estimez că piaţa va cunoaşte un plus de cel puţin 15% la încasări".

Potrivit domniei sale, această creştere s-a datorat faptului că în plan economic lucrurile merg destul de bine şi românii călătoresc. Veniturile mai mari de care dispun românii au făcut ca aceştia să îşi permită să călătorească mai mult.

Destinaţiile preferate de către turiştii români, conform datelor agenţiei, au fost Spania şi Grecia.

Alin Burcea a precizat că şi turismul intern a fost la mare căutare, pe litoral locurile contractate de agenţie fiind epuizate de luna trecută.

Proprietarul Paralela 45 a adăugat: "Locurile pe litoral s-au epuizat, cel puţin pentru noi, la Paralela 45. Hotelierii au preferat să păstreze o parte din locurile de cazare pentru turiştii individuali".

De asemenea, conform reprezentanţilor agenţiei, căutate au fost şi staţiunile balneare, în special s-au vândut foarte bine pachetele în staţiunea Băile Felix, mai ales datorită faptului că a fost introdus zborul Bucureşti-Oradea.

Pe destinaţiile externe, oficialii agenţiei au declarat că Antalya a avut o revenire în acest an, cu o creştere de 7%, iar pentru Bulgaria agenţia nu mai are locuri disponibile. Vedeta acestui sezon a fost Spania, care a crescut foarte mult în ultimii trei ani şi reprezentanţii agenţiei consideră că şi anul viitor va creşte, la fel şi Grecia.

Potrivit preşedintelui agenţiei, există o schimbare a comportamentului turiştilor români, motiv pentru care au crescut vânzările pe perioada de early-booking şi au scăzut ofertele last-minute.

Potrivit domnului Alin Burcea şi destinaţiile exotice sunt în creştere. Pentru toamnă şi iarnă s-au vândut Cuba, Mexic, Mauritius, Cambodgia, Vietnam etc, preţurile începând de la 1.200 euro.

Pentru Crăciun, Paralela 45 oferă pachete în Laponia, ţara lui Moş Crăciun, pentru care tarifele pornesc de la peste 1.500 de euro de persoană, iar pentru un copil preţul este de peste 1.100 de euro.

Pachetele unei astfel de excursii includ transportul cu avionul, cazare patru nopţi la un hotel de patru stele în Levi, demipensiune, excursie "Întâlnire cu Moş Crăciun şi familia", excursie la Rovaniemi cu vizitarea parcului tematic Santa Park şi a Satului lui Moş Crăciun, safari cu husky, cadouri pentru copii. Pentru această destinaţie, agenţia de turism a introdus, de anul acesta, două curse de tip charter cu plecare pe 19, respectiv 23 decembrie.

Turoperatorul se aşteaptă ca în luna septembrie să aibă ultimele înscrieri, ţinând cont că anul trecut, la începutul lunii octombrie, s-au vândut toate locurile disponibile.

În acest an, turoperatorul a deschis cinci noi agenţii, două în Bucureşti, două în Braşov şi una în Sfântul Gheorghe şi are în plan să mai deschidă o agenţie la Arad şi o alta în Bacău.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. O firma serioasa, profesionisti si oameni de toata lauda. Personal am avut ocazia sa ma conving si astazi de adevarul acestor spuse. Multumesc, Paralela 45

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb