ÎN PRIMUL SEMESTRU DIN 2016, NEPI a raportat un profit net de 67 milioane de euro

Ziarul BURSA #Companii / 11 august 2016

Fondul sud-african NEPI a raportat profit net de 67 milioane euro în primul semestru, faţă de un rezultat de 116 milioane euro în primele şase luni din 2015. Faţă de finele anului 2015, profitul atribuibil acţionarilor a scăzut cu 58%.

Cifra de afaceri a companiei, unul dintre cei doi eminteţi străini listaţi la Bucureşti, a urcat cu 42% la 93 milioane euro. Compania precizează că cifra de afaceri este cea de la categoria venituri din chirii şi alte venituri din exploatare. Datele sunt cele conform standardelor de raportare IFRS.

"Rezultatul distribuibil recurent pe acţiune pentru 2016 va fi cu aproximativ 15% mai mare decât cel înregistrat în 2015, conform previziunilor raportate în data de 9 februarie 2016. Această estimare presupune că va există un mediu macroeconomic stabil, nu se va înregistra falimentul unor mari companii şi că proiectele de dezvoltare vor continuăconform planului, fiind de asemenea, sensibile la impactul achiziţiilor aflate în curs", se arată în raport.

Compania a acumulat capital de 195 de milioane euro prin emisiunea de noi acţiuni ordinare, din care 156 de milioane euro au fost atraşi prin accelerated book build încheiat în data de 13 iulie 2016.

Grupul a rambursat împrumutul pentru Floreasca Business Park în valoare de 46 milioane euro şi a obţinut finanţare suplimentară de 25 milioane euro pentru Aupark Kosice si 8,5 milioane euro pentru The Office, Cluj-Napoca.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb