ÎN PRIMUL SEMESTRU Profituri pentru două dintre societăţile din portofoliul SIF3, listate la Sibex

GABRIELA MĂRĂCINEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 2 septembrie 2014

Profituri pentru două dintre societăţile din portofoliul SIF3, listate la Sibex

Pierdere de 336,52 mii lei, pentru "Aro Palace"

Două din cele trei societăţi din portofoliul SIF3 Transilvania, listate anul acesta pe bursa sibiană Sibex - "Feper" (FEP) şi "Romradiatoare" (RRD) - au înregistrat profituri în primul semestru al acestui an, potrivit raportărilor transmise, în timp ce "Aro Palace" (ARO) a avut o pierdere de 336,52 mii lei.

"Feper" a realizat un câştig net de 553,6 mii lei, în primele şase luni ale acestui an, în creştere cu 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când profitul era de 480,85 mii lei, pe fondul unor venituri care s-au ridicat la 7,717 milioane lei. Cheltuielile totale ale societăţii au fost de 7,002 milioane lei, din care aproximativ 97% au fost reprezentate de cheltuielile de exploatare (6,78 milioane lei).

Compania a marcat o pierdere financiară în acest semestru de 108,7 mii lei, anul trecut încheind luna iunie cu un câştig financiar de 109,5 mii lei.

Cu toate că acţiunile "Feper" au fost admise la tranzacţionare la 31 ianuarie, anul acesta, prima tranzacţie înregistrată pe acest emitent a avut loc în august, când s-au transferarat 106.459 de acţiuni, la un preţ de 0,05 lei/titlu.

"Feper" activează în domeniul produselor mecanice fine - structuri portante modulare adresate industriei telecomunicaţiilor şi tehnicii de calcul.

În cazul "Romradiatoare", profitul realizat a fost de 85,6 mii lei, mai mare cu 2391% decât cel marcat în aceeaşi perioadă a anului trecut (3,436 mii lei).

Cifra de afaceri realizată de companie, în semestrul întâi, s-a ridicat la 12,79 milioane lei, cu o creştere de 35,07% faţă de primul semestru din 2013.

Ponderea exporturilor în totalul cifrei de afaceri este de 64%, în condiţiile în care, la sfârşitul primelor şase luni ale anului trecut, ponderea era de 52%.

Cheltuielile totale înregistrate în acest semestru au fost de circa 12,71 milioane lei, din care 12,29 milioane lei au reprezentat cheltuieli de exploatare şi 411,12 mii lei, cheltuieli financiare.

La sfârşitul primului semestru al acestui an, valoarea activelor "Romradiatoare" a fost de 35,62 milioane lei, în scădere uşoară (-2,7%), faţă de primele şase luni ale anului precedent.

Hotelul "Aro Palace" a înregistrat o pierdere de 336,52 mii lei, în primele şase luni ale acestui an, în scădere cu 69,13% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când pierderea se ridica la 1,09 milioane lei.

Cifra de afaceri a hotelului a fost de 9,65 milioane lei, marcând o uşoară creştere (+8,08%) faţă de primele şase luni ale anului precedent, atunci când afacerile companiei erau de 8,93 milioane lei.

Veniturile din exploatare ale "Aro Palace" au ajuns, în perioada analizată, la 9,76 milioane lei, fiind depăşite de cheltuielile din exploatare, care au fost de 10,496 milioane lei.

Deşi a fost listată pe piaţa Sibex încă de la sfârşitului lunii februarie, până acum nu s-a efectuat nicio tranzacţie cu acţiunile societăţii.

SIF Transilvania deţine 85,74% din acţiunile "Aro Palace", iar SIF Muntenia are 10,37% din titluri.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. daca le-a listat pe Sibex inseamna ca nu a dorit transparenta si nu ii intereseaza micii actionari

    trebuiau sa fie pe BVB unde sunt investitorii, nu ascunsi pe sibex 

    1. pt nea (...) !!!!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb