Cseke Attila, ministrul Sănătăţii, a participat azi la semnarea protocoalelor de predare - primire a unităţilor din judeţul Satu-Mare. Ministrul şi-a exprimat încrederea că în această zonă se vor defini domenii de dezvoltare a serviciilor sanitare în funcţie de specific şi de nevoile populaţiei, informează un comunicat remis redacţiei.
"Ca şi în celelalte judeţe, noi am predat unitatea sanitară autorităţii locale care a avut în administrare clădirea. Dar, aici, pentru că mai multe primării au dorit să preia direct managementul spitalelor chiar dacă nu erau proprietarii clădirilor, au făcut o înţelegere în acest sens cu consiliul judeţean. Şi sfătuiesc pe toţi cei care vor astfel de schimbări să nu se mai adreseze ministerului, ci să colaboreze aşa cum au făcut consiliul judeţean şi primăriile din acest judeţ. Este de apreciat modul în care, în Satu-Mare, autoritatea locală se implică în domenii precum sănătatea sau educaţia", a declarat ministrul Sănătăţii.