ÎN ŢARA NOASTRĂ: Mastercard anunţă lansarea Apple Pay

P.P.
Companii / 26 iunie 2019

Mastercard anunţă lansarea Apple Pay

Consumatorii români vor putea beneficia de posibilitatea de a plăti prin serviciul Apple Pay, anunţă un comunicat de presă remis Redacţiei noastre.

De asemenea, în curând şi clienţii Băncii Comerciale Române, OTP Bank, Raiffeisen Bank şi Sodexo vor putea beneficia de acest serviciu.

Prin intermediul Apple Pay, consumatorii vor putea efectua achiziţii rapide şi convenabile atât în magazine fizice, cât şi prin aplicaţii sau online. Apple Pay va fi disponibil pentru deţinătorii de card Mastercard din România, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Estonia, Grecia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Portugalia, Slovacia şi Slovenia, se mai anunţă în comunicat.

Cosmin Vladimirescu, Country Manager, Mastercard România, a declarat: "Sunt extrem de încântat că astăzi, împreună cu Apple şi partenerii noştri din sectorul financiar - bancar, putem oferi deţinătorilor de carduri Mastercard plăţi prin Apple Pay. Europa conduce în ceea ce priveşte evoluţia serviciilor contactless, având în vedere că mai mult de una din două tranzacţii este contactless. Această modalitate de plată oferă rapiditate şi flexibilitate, şi demonstrează, în acelaşi timp, entuziasmul consumatorilor europeni faţă de noile tehnologii, precum Apple Pay, dar şi al românilor, dat fiind că 2 din 3 tranzacţii realizate sunt contactless. La fel de importantă este siguranţa deplină a tranzacţiilor, asigurată în totalitate prin intermediul tehnologiei de tokenizare Mastercard, ce oferă posibilitatea de a conecta în siguranţă un dispozitiv mobil la cardul Mastercard".

Cu iPhone şi Apple Watch, consumatorii pot plăti cu Apple Pay în magazine, la restaurante, pentru servicii de taxi, la automate de plată şi în multe alte locaţii.

Pentru cumpărăturile online cu Apple Pay, prin aplicaţii pe mobil sau pe site-uri, nu este necesară completarea formularelor de cont sau introducerea în mod repetat a informaţiilor de tranzacţii şi facturare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb