În ultima săptămână, prin punctele de trecere ale frontierei au trecut 1.597.000 persoane, cetăţeni români şi străini, dintre care aproximativ 780.000 pe sensul de intrare şi 817.000 pe cel de ieşire din ţară şi peste 372.000 mijloace de transport, dintre care 177.000 pe sensul de intrare şi 195.000 pe sensul de ieşire din ţară, se anunţă în comunicat.
În zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 354 fapte ilegale (145 infracţiuni şi 209 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români cât şi străini; în cadrul acestora au fost ridicate în vederea confiscării peste 62.700 pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de aproximativ 761.700 lei, precum şi 12 autovehicule căutate de autorităţi, în valoare de peste 1.000.000 lei
De asemenea, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute (căşti pentru telefoane, articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi parfumerie), în valoare totală de peste 2.274.000 lei;
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 107.400 lei.
Nu s-a permis intrarea în ţară a 133 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea unui număr de 121 cetăţeni români din diferite motive legale.